* Omul este o ființă spirituală, nemuritoare, o ființă chemată să se întoarcă la Creatorul său. Cu excepția câtorva indivizi, neamul omenesc a recunoscut totdeauna existența unei alte lumi spre care suntem chemați. Chiar dacii, strămoșii noștri, credeau că cei ce mor merg la zeul lor Zamolxis, în ceruri, unde vor trăi fără sfârșit. Evanghelia lui Hristos ne învață că menirea noastră este să-l cunoaștem pe Dumnezeu, să-L iubim și să-L slujim în viața aceasta, pentru ca, atât aici jos, cât și după moarte, să gustăm o desfătare nemărginită la sânul Său părintesc. De nu vom face acestea, vom fi lepădați de la fața Lui și osândiți la chinurile iadului. Chemarea noastră este, așadar, viața veșnică: “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu!” (Matei 6, 33), a zis Iisus. “Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, dar sufletul și-l va pierde?” (Matei 16, 26). Mântuirea sufletului este singurul lucru important, căci dacă într-o zi ne vom despărți de toate bunătățile pământești, sufletul este nedespărțit de ființa mea, este viața mea, sunt eu.
***
* Sfântul Nicolae Cabasila spune: “Creștinul, prin Sfânta Liturghie, poate ajunge să se întâlnească cu Dumnezeu, iar prin Sfânta Euharistie să se unească cu Dumnezeu, în cea mai înaltă unire”. Din păcate, omul găsește tot felul de scuze când este vorba despre această întâlnire cu Dumnezeu în zilele de duminică, afirmând pur și simplu că nu au timp. Un preot a vizitat odată un om de 75 de ani, aflat pe patul de moarte. Acesta l-a întrebat pe muribund despre credința sa în Hristos și despre modul în care și-a onorat statutul său de membru al Bisericii. Bătrânul a oftat și a zis: “Ei, părinte, eu n-am avut mult timp pentru aceste lucruri. Eu am fost atât de ocupat în toată viața mea”. Auzind acest răspuns, ne amintim de cuvintele Avvei Isaia Pustnicul: “Când te vei despărți de trup, o să-ți pară rău că ai avut atâta grijă de ceea ce nu-i aduce niciun folos”. Dacă ne gândim bine, Dumnezeu i-a dat acestui om, în timpul întregii sale vieți, 3.900 de duminici, 3.900 de oportunități spre a ajunge să-L cunoască pe Mântuitorul Hristos, să petreacă cu El, să-și hrănească sufletul, să fie curățat, să se pregătească pentru eternitate. Ceea ce i-au lipsit vieții acestui om erau echilibru și înțelepciunea. El a avut tot timpul din lume pentru munca sa, dar n-a avut timp pentru Dumnezeu. Acest fel de a trăi nu numai că fură vieții pământești sensul ei cel mai profund, dar și cauzează pierderea de către noi a vieții veșnice. Convinși de bogăția darurilor și binecuvântările pe care le primim de la Părintele ceresc în fiecare Duminică, să ascultăm porunca Sa: “Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca s-o sfințești” (Ieșire 20, 8).
***
* A fi creștin înseamnă a împlini cu atenție și consecvență poruncile dumnezeiești. Astăzi, sunt mulți care cred că este de ajuns să te numești creștin, dar fără o preocupare serioasă de a împlini voia lui Dumnezeu. Unora ca aceștia, Mântuitorul le atrage atenția: “că vor fi judecați și răsplătiți nu după firmă, ci după fapte” (cf. Matei 25, 31-46). Sfântul Apostol Iacob în epistola sa sobornicească, scrie: “Ce folos, fraților, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are?” Și mai departe, dezvoltă învățătura că “credința fără fapte este moartă” (Iacob 2, 14-26).
Din volumul “Hristos, salvarea noastră”
