TITLURILE DE STAT “TEZAUR” POT FI RĂSCUMPĂRATE ÎNAINTE DE SCADENȚĂ

Distribuie pe:

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) anunță că a modificat și a completat Ordinul nr.3139/2017 privind aprobarea emiterii de titluri de stat destinate populației, în cadrul programului “Tezaur”, astfel încât persoanele fizice care dețin titluri să le poată răscumpăra sau transfera dreptul de proprietate al acestora către un alt investitor, tot persoană fizică, înainte de scadență.

Modificarea este valabilă pentru toate emisiunile de titluri de stat destinate populației din cadrul programului “Tezaur”, pentru subscrierile realizate prin intermediul Trezoreriei Statului.

“Răscumpărarea anticipată poate fi efectuată doar pentru suma integrală a unui formular de subscriere și numai la unitatea trezoreriei la care a fost realizată. Aceasta va fi făcută la valoarea nominală, din care se vor deduce toate dobânzile achitate până la acel moment pentru titlurile de stat răscumpărate.

Plata titlurilor de stat pentru care s-a solicitat răscumpărarea anticipată va fi făcută până la data de 20 a lunii următoare depunerii cererii de răscumpărare anticipată, în contul de subscriere al investitorului.

Transferul dreptului de proprietate a titlurilor de stat se realizează prin depunerea unei cereri la sediul unității operative a trezoreriei statului, prin care au fost realizate subscrierile. Transferul se realizează pentru întreaga valoare înscrisă pe un formular de subscriere, iar cererea va fi însoțită de formularul de subscriere și va fi asumată atât de persoana care vinde, cât și de cea care cumpără titlurile de stat.

Cererile de răscumpărare anticipată și transfer a dreptului de proprietate pot fi depuse doar ulterior încheierii perioadei de subscriere și cu cel puțin 60 de zile lucrătoare înainte de data de plată a dobânzii sau valorii nominale aferente unei emisiuni.

De asemenea, investitorul poate anula subscrierile deja efectuate, prin depunerea unei cereri de anulare, până în ultima zi a perioadei de subscriere, la care se anexează formularul de subscriere în original. După încheierea perioadei de subscriere, acestea devin irevocabile și nu mai pot fi anulate. Investitorul poate apela însă la răscumpărarea anticipată sau la vânzarea lor”, precizează MFP.

Totodată, MFP reamintește că, până la date de 22 februarie 2019, românii pot cumpăra titluri de stat “Tezaur” cu valoare nominală de 1 leu, scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Acestea pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente, care au împlinit 18 ani la data subscrierii sau la data dobândirii titlurilor de stat, prin transferul dreptului de proprietate. Dobânda este anuală și plătită la termenele din prospectul de emisiune.

2 comentarii

  1. geo 26 iulie, 2022 at 16:01 Răspunde

    dureaza imens sa rascumperi anticipat,la orice banca e o operatiune care dureaza cateva minute,e anormal deoarece sunt banii celui care a avut incredere sa dea statului sa-i administreze fara riscul de a fi inselat ca-n cazul fondurilor de investitii

  2. Biro Lukacs 31 martie, 2023 at 15:12 Răspunde

    Investitorii in cazul rascumpararii pierd dodobazile,nu este o masura corecta,pentru perioada de la subscriere si data rascumpararii trebuie ,trebuie acordata dobanda cuvenita perioadei .Acrasta este o sesizare si propune pentru viitor !

Lasă un comentariu