ȘTIRI DIN MUNICIPIUL SIGHIȘOARA

Distribuie pe:

Aviz favorabil pentru consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Zidului Cetății Sighișoara - zona Bisericii Romano-Catolice

Municipiul Sighișoara informează că, în data de 20 februarie 2019, Ministerul Culturii și Identității Naționale - Direcția Patrimoniu Cultural a transmis Avizul favorabil pentru proiectul “Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Zidului Cetății Sighișoara - Tronson 7”.

În baza avizului favorabil, Municipiul Sighișoara va achiziționa serviciile pentru realizarea Proiectului Tehnic și execuția lucrării pentru consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Zidului Cetății Sighișoara, situat în zona Bisericii Romano-Catolice.

Întâlnire pe tema variantei ocolitoare a municipiului Sighișoara, la sediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere

În data de 18 februarie 2019, primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, a avut o întrevedere cu reprezentanții  Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, subiectul acesteia fiind realizarea vari-antei de ocolire a municipiului Sighișoara, obiectiv de interes național și local.

În considerarea faptului că, în momentul de față, deplasarea autovehiculelor prin municipiul Sighișoara generează o congestionare a traficului și aglomerație urbană, degradarea zidurilor și a turnurilor care alcătuiesc Cetatea Medievală Sighișoara, numeroase accidente rutiere soldate cu victime omenești, poluarea fonică și a aerului, frânarea dezvoltării durabile a orașului, precum și

a faptului că este necesară conservarea și protejarea sit-ului UNESCO, în cadrul întâlnirii care s-a desfășurat la sediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, primarul municipiului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, în numele comunității sighișorene și a tuturor celor care străbat zona centrală a țării, a solicitat reprezentanților companiei adoptarea măsurilor legale care se impun pentru realizarea, cu maximă celeritate, a obiectivului “Varianta de ocolire Sighișoara”, proiect situat pe locul 8 în Master Planul General de Transport al României, adoptat prin H.G. nr. 666/2016.

Realizarea variantei ocolitoare a municipiului Sighișoara ar avea ca rezultate: descongestionarea localității de traficul de tranzit, separarea traficului local de cel de tranzit, devierea traficului greu în afara localității, protejarea și conservarea Cetății Medievale Sighișoara, parte integrantă a patrimoniului UNESCO, reducerea aglomerației urbane, sprijinirea activităților economice, comerciale, culturale și turistice, prin dezvoltarea unei infrastructuri moderne, și ameliorarea calității mediului, prin diminuarea surselor de poluare generate de traficul actual.

Întâlnire a reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș cu medicii de familie sighișoreni

În data de 20 februarie 2019, la sediul Municipiului Sighișoara, primarul Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean a avut o întâlnire cu reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș, Comitetul director al Spitalului municipal Sighișoara, șefi de secție ai spitalului și medicii de familie sighișoreni.

Temele discutate în cadrul acestei întâlniri au fost: reducerea birocrației în relația pacient-medic - Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, problemele cu care se confruntă medicii de familie sighișoreni, necesitatea unui număr mai mare de medici de familie, întrucât o mare parte dintre aceștia s-au pensionat sau urmează să se pensioneze, și necesitatea unei mai bune comunicări între cabinetele medicale individuale și Ambulatoriul de specialitate al Spitalului municipal Sighișoara.

În atenția deținătorilor de vehicule cu tracțiune animală

Municipiul Sighișoara informează că, potrivit prevederilor art. 26 din Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 181/23.11.2018, pe raza municipiului Sighișoara este interzisă circulația vehiculelor cu tracțiune animală, cu excepția Satului Hetiur și a cartierelor: Venchi, Rora, Soromiclea, Angofa și Aurel Vlaicu.

Conducătorii vehiculelor cu tracțiune animală trebuie să ia toate măsurile pentru a preîntâmpina murdărirea carosabilului și a domeniului public de către animalele de tracțiune și să curețe imediat carosabilul și domeniul public de murdăria produsă de către animalele de tracțiune.

Nerespectarea prevederilor art. 26 din hotărârea menționată constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 lei Și 1.500 lei, iar ca măsură tehnico-administrativă se poate dispune ridicarea căruțelor.

Lasă un comentariu