Sau rostiri de gânduri gânditoare și scrieri de rânduri cu penița pe hârtie, de mâna tremurândă a poetului și gazetarului-vizionar Mihai Eminescu (1850-1889). Toate la un loc, fiind cu ceva mai “tinere” decât sfârșitul scurtei și chinuitei sale vieți. Spicuiri din lucrarea: “Mihai Eminescu, Sfântul pământ al Transilvaniei - Transilvania sub dualismul austro-ungar”, fragmente originale culese și rânduite de bunul său prieten, scriitorul bănățean Ioan Slavici (1848-1925). Cu o prefață semnată de regretatul eminescolog-academician Dumitrie Vatamaniuc (1920-2015):
1.- “Istoria unei epoci nu este anonimă”; 2.- “O țară întreagă își îndreaptă azi privirile spre Ardealul nostru. De o mie de ani se zbuciumă acolo o viață românească”;
3.- “Războiul de rasă dintre noi și unguri este unul dintre cele mai teribile din Europa, prin lungimea lui”; 4.- .”Fiecare popor are o mare doză de dispreț pentru celelalte și multă laudă despre sine. Dovadă că grecii și romanii numeau barbari pe tot restul lumii. Turcii numeau toată creștinătatea “gheaur” și fiecare popor, îndeosebi, are o mulțime de gingășii pentru vecinul său, în această lume care, după Leibniz (n.a.1646-1716, iluminist german, filozof și matematician) e cea mai bună dintre toate lumile ce sunt cu putință”; 5.- “Fiecare vorbește și scrie limba sa pentru sine, nu pentru străini. Când limba, în urma dezvăluirii ei firești, va cuprinde în comoara ei scrieri însemnate prin știință, prin frumusețe, atunci străinul ce va avea nevoie de dânsa, va învăța-o nepoftit de nimeni”;
6.- “Limba noastră nu e nouă, ci din contră, veche și staționară”. 7.- “Poporul maghiar n-a ajuns niciodată la predominare în țara lui proprie, nici în trecut, nici azi. Îndată după stingerea dinastiei lui Arpad, s-au succedat, până în ziua de azi, o serie de dinastii străine recrutate de departe și de aproape, încât singura dinastie națională, cu care se laudă, este familia arhiromânească a Iancului, voievodul Ardealului, a Corvinilor (...) boieri români de neam, iar, îndeosebi, tatăl voievodului Iancu ținea în căsătorie pe o fiică din familia Paleologilor din Constatinopole. De aproape înrudiți cu Basarabii, ba poate ei însuși Basarabi, aveau în marca lor un “corb c-un inel în gură”. Acest corb cu inelul în gură (cioc) este însă, identic cu corbul legendei lui Radu Negru” (...) 8.- “Dacă maghiarii, atunci când erau mari și tari, n-au putut deznaționaliza pe nimeni, cu atât mai puțin vor putea-o astăzi, când sunt sub o dominațiune de nu străină, desigur însă grozav de naturală, și care nu poate să-i încurajeze la persecuțiunea naționalităților decât în detrimentul lor. Căci orice persecuțiune e o sumă de putere vie cheltuită în zadar”.
Notă: Și cât adevăr adevărat deslușim în spusa academicianului, istoric și critic literar, Tudor Vianu (1897-1964): “...fără Eminescu am fi altfel și mai săraci”.
