Atenție, români! Dușmanii statului național unitar nu dorm! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (115)

Distribuie pe:

România ocupată fără trupe: ,,fantomele” lui Soroș (XIV) TEODOR BACONSCHI, CĂTĂLIN AVRAMESCU, BRÂNDUȘA ARMANCA, MIHAI ȘORA, VLAD ALEXANDRESCU

„Așadar, se cere pe față, încă o dată, de un înalt oficial al statului maghiar (S. Zsolt, viceprim-ministrul Ungariei – n.a.) autonomia teritorială a unor județe din Transilvania, iarăși nu avem nicio reacție din partea unui oficial român, cum ar fi... Baconschi... Preșurile de la Palatul Cotroceni și de la Palatul Victoria au trecut încă o dată fără să observe peste o astfel de declarație, care din punctual nostru de vedere este gravă” (Victor Roncea, ziarist).

Dezicându-se de Dumnezeu și de Neam, seculariștii soroșiști din GDS au declanșat încă de la început, în ipostaza lor de „avocați” ai sufletelor moarte, o formidabilă campanie mediatică de dezrădăcinare național-creștină. Nicidecum nu le-a păsat că, pustiind totul în cale, și-au asumat riscul să lase ca moștenire, generațiilor viitoare, o Țară posibilă destructurării teritoriale și desfigurării mentalului național. Iată, stimați cititori, cum și-au „trait clipa” câțiva dintre ei:

T. Baconschi. Urcând pe „scara” PDL, a reușit să ajungă, fără ca cineva să știe cât anume l-au ajutat studiile sale de antropologie religioasă, în funcția de director general în MAE (2001) și ministru de Externe (2009-2012). Cert este, însă, că la obișnuitul conclav maghiar secesionist de la Băile Tușnad (în 2011), s-a remarcat printr-o condamnabilă lipsă de reacție când, încălcând uzanțele diplomatice, S. Zsolt (viceprim-ministrul Ungariei) se lamenta cât de mult iubește el „idealul autonomiei”, iar L. Tökes (vicepreședinte al Parlamentului European) îndrăznea să „bată câmpii” zicând: „Dacă Raportul Tismăneanu cere iertare victimelor maghiare, atunci îndreptățit cerem și propunem ca puterea politică românească dintotdeauna să ceară iertare maghiarilor pentru păcatele pe care le-au suferit în epocile post Trianon și postcomunism. În România se continuă politica de omogenizare (...) Continuă colonizarea ortodoxă a Transilvaniei”.

C. Avramescu. Cât este Europa de mare, nu a găsit o „tribună” mai bună, de „filosofare”, decât la ... Budapesta. Vă dați seama ce a putut să spună, acolo, dacă nu i-a fost deloc jenă să arunce în derizoriu eroismul Armatei Române în a-și vedea împlinit idealul Marii Uniri din 1918: „Unirea de la 1918 a fost posibilă datorită victoriei pe câmpul de luptă. De aceea trebuie să fim recunoscători soldaților englezi, francezi, italieni și americani care au luptat pe frontul de vest în Primul Război Mondial. Unii dintre cititori sunt, probabil, obișnuiți cu ALTĂ POVESTE. Aceea vehiculată de actuala clasă politică. Conform acesteia, Unirea a fost rezultatul victoriilor trupelor române și oficializată la adunarea de pe 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. ACEASTĂ VERSIUNE ESTE ÎNSĂ UN FALS ISTORIC”!

Credeți însă că a fost o „scăpare”, oare, menită să ne degreveze Neamul de idealul unirii Transilvaniei cu România, la 1918? Nu, nicidecum: Avramescu l-a luat în râs și pe marele istoric al religiilor, Mircea Eliade, considerându-l un „caracter mediocru”, un trândav pe „banii familiei”, care „nu publică nimic de valoare până la 40 de ani”! Cum cei 40 de ani i-a împlinit în 1947, iată ce scria („neimportant” pentru alde Avramescu) în „Elogiul Transilvaniei” (1935): „Simplul fapt că Transilvania a rezistat 1.000 de ani este un miracol ...

Mărturisesc din capul locului că am o nesăvârșită admirație pentru transilvăneni, și în general pentru românii de dincolo de munți... Transilvania a fost secole de-a rândul centrul idealului românesc (...) Românismul... există în istorie și asta este de ajuns”.

B. Armanca. Printre agenții anti-România, ai GDS, se numără și această rebelă ziaristă bănățeană, propulsată din funcția de director al Studioului Timișoara al TVR (1997-2003) exact în „grădina”... Institutului Cultural Român de la Budapesta. De aici, pe banii noștri, a făcut tot ce i-a stat în putere

să-i încurajeze pe extremiștii maghiari, premiindu-l pentru „excelență culturală”, la Palatul Duna, din Budapesta, pe C. László (director la Duna TV). Mai precis – că doar nu degeaba acesta „respectă diversitatea și multiculturalitatea” – pe un regizor (realizator TV) ale cărui opinii, antiromânești, l-au transformat într-un cunoscut... militant al mișcării pentru autonomia etnicilor maghiari din Transilvania, obișnuit să prezinte România în „culori” din cele mai sumbre!

M. Șora. El este acel activist care, în vremea când era ministru al Învățământului (1989-1990), a semnat Ordinul de eliminare a 14 clase cu predare în limba română de la Liceul Bolyai din Târgu-Mureș și a girat tipărirea de manuale în spiritul soroșisto-globalist. Era și „normal”, deci, să se cramponeze într-o atitudine, deschisă, contranaționaliștilor Țării...

V. Alexandrescu. Și această „trompetă” a lui Soroș, în aroganța specifică unui USR scos din laboratorul „noii ordini”, s-a gândit să dea și el o „palmă” Statului Român (ca să arate ce înseamnă un fost ministru al ... Culturii), criticând Jandarmeria (care a reușit cu greu să mențină ordinea publică, amenințată de comandoul secularist #Rezist)! Bine s-a mai întrebat ziaristul vigilent Cristoiu: Cine o fi și acest V. Alexandrescu? A sărit, ca „ars”, alt soroșist (A. Pleșu):„Cristoiu se întreabă cine-i Vlad Alexandrescu. Dar cine-i Cristoiu?”

Rușine!

 (va urma)

 

Lasă un comentariu