FIUL RĂTĂCITOR NU SE MAI ÎNTOARCE!

Distribuie pe:

Satul din copilăria mea a dispărut, au rămas doar amintirile și nostalgia după o lume minunată. De fiecare dată, când fiu risipitor prin lume, mă întorc la casa părintească, cu iarbă crescută în curte și un câine singur, legat lângă un coteț, constat că lumea s-a schimbat la față, că majoritatea dintre cunoscuți și prieteni s-au mutat în cimitirul de lângă biserica din deal. Și că majoritatea dintre localnici sunt niște necunoscuți. Toate ulițele satului sunt asfaltate, chiar și în Țigănie, un fel de cartier locuit de rromi. Străzile sunt asfaltate, din câte am aflat, cu fonduri europene și guvernamentale. Școala a rămas în aceeași clădire impozantă din centrul satului. Dacă pe vremea în care umblam și eu la școală, erau clase paralele I-VIII, una cu predare în limba română și cealaltă cu predare în limba maghiară, copiii de țigani frecventau mai mult secția română și erau silitori, învățau la fel de bine ca și românii. Astăzi, în clasele cu predare în limba română mai sunt doi trei copii de români, și 20 de copii de țigani. Am întâlnit absolvenți de 8-10 clase din această categorie, care nu știu să scrie și să citească, dar și elevi din familii de rromi, la școli profesionale și licee. Peste 10-15 ani, structura etnică a satului se va schimba, românii și maghiari, împreună, vor deveni minoritari. Un american misionar, creștin penticostal, a venit după revoluție, la noi în sat, și i-a “încreștinat” pe țigani, astfel că la ora actuală au patru case de rugăciune, cu predicatori din rândul lor, cu program riguros. Fenomenul este benefic pentru comunitate, fiindcă a reușit să facă o oarecare educație civică, în sensul că țiganii sunt cununați, copiii sunt trimiși la școală, furturile s-au redus, doar când și când mai auzi că s-a spart o gospodărie, că niște tineri proveniți din alte sate s-au dedat la hoții. Chiar dacă nu sunt locuri de muncă pe plan local, nivelul de trai a crescut, prin faptul că țiganii, mai ales tinerii, pleacă la muncă în Germania, Slovenia, Finlanda, Danemarca, în ultimii ani, mai puțin în Ungaria. După 4-5 luni în străinătate, se întorc acasă cu bani, mulți dintre ei și-au cumpărat case în centrul satului și mașini, cei rămași acasă sunt beneficiari de ajutor social și alocație după mai mulți copii, așa că, în general, se poate spune că țiganii din satul meu trăiesc bine, le priește democrația și libertatea de mișcare.

Pentru mine este o mare necunoscută faptul că Biserica Ortodoxă și Biserica Reformată din sat nu au reușit să-i încreștineze. În Biserica ortodoxă română din deal, rar, foarte rar veneau țiganii să se roage, chiar dacă, de-a lungul anilor, am avut preoți de mare valoare intelectuală: părintele Radu Constantinescu - matematician, condamnat o perioadă pentru convingerile politice anticomuniste, părintele Traian Lazăr - profesor de filozofie, fost legionar, mai tinerii preoți Giurgea, Poștoi, Gherman, teologi cu multă cultură teologică, n-au reușit să-i atragă spre ortodoxie, sau, la reformați, de preotul Berci. A venit un pastor american, la un moment dat a fost și “regele” Cioabă în misiune de evanghelizare, misionari care le-au spus țiganilor că Iisus Hristos a venit în lume, în primul rând pentru cei săraci. Misiunea lor a fost o reușită, le-a schimbat mentalitatea, fiind convinși că și ei sunt fiii Domnului.

Peste câțiva ani, când românii și maghiarii, fii risipitori, rătăcitori prin lume, se vor întoarce acasă, vor fi niște străini, și, doar mormintele din deal le vor mai aduce aminte că au fost cândva băștinași.

L-am întrebat pe fiul meu, stabilit în America, dacă nu-l încearcă dorul de casa bunicilor, de satul unde și-a petrecut o mare parte din copilărie, de grădina cu tot soiul de pomi fructiferi.

“Bunicii nu mai trăiesc, s-au mutat în cer, ulița copilăriei s-a schimbat, la fel și oamenii, sunt alții, la ce să-mi fie dor, dacă nu mai regăsesc nimic din ce a fost frumos”, mi-a răspuns scurt și la obiect, schimbând vorba.

Am citit în revista “Formula AS”, de săptămâna trecută, într-un interviu cu prof. dr. Radu Baltasiu, că România, potrivit datelor ONU, este pe primul loc în Europa și pe locul trei în lume, după Siria, la capitolul emigrație, că potrivit datelor oficiale, 15 la sută din populația României, adică 3,4 milioane de oameni au plecat din țară. Dacă te gândești că marea majoritate din cei plecați sunt tineri, cu copii născuți în țările adoptive, te cutremuri să vezi, nu peste mulți ani, cum se va schimba structura populației. Până una alta, un posibil scenariu îl întâlnești în satele de pe Târnava Mică, unde fiii rătăcitori nu se vor mai întoarce. Șohan, un tată bătrân și beteag, nu-și va mai îmbrățișa fiul rătăcitor prin lume, chiar dacă, prin absurd, acesta se va întoarce în haine rupte, gol și plin de bube, desculț, murdar, chinuit de lipsa lui, de dragostea de neam și țară, să nu-i spunem patriotism.

Cei plecați sunt bine plecați, și-au rostuit viața după alte principii și nu se vor mai întoarce asemenea fiului din Pilda Fiului risipitor, din Evanghelia de la Luca (XV, 21), o pildă simplă în exprimare, dar cuprinzătoare în conținut, adevărată și permanent reală și după 2000 de ani de când a fost rostită. Chiar că merită să fie citită sau ascultată în Sfânta Biserică, pentru a ne regăsi, pentru a redescoperi situația dramatică în care se află satul, țara, prin plecarea tinerilor. Stau uneori și mă întreb, fără răutate, și nu vreau să fiu acuzat de xenofobie, oare, România va mai rămâne a urmașilor noștri?...

Lasă un comentariu