PIAȚA FARMACEUTICĂ DIN ROMÂNIA, O AFACERE DE SUCCES!

Distribuie pe:

În România, afacerile cu medicamente au crescut an de an. Campaniile publicitare au efectul dorit atât de către producători, cât și de către rețelele farmaceutice și de distribuție. În 2018 s-a atins pragul de 50 miliarde de lei, se arată în analiza făcută de Agerpres. Criza în care se află sistemul sanitar, reducerea sistematică a medicamentelor din lista gratuită și compensată, lipsa multora dintre cele plătite integral, necesare în tratarea unor boli grave - incurabile, încât românii nu au de ales, sunt nevoiți să le cumpere din farmacii când e vorba de sănătatea lor.

“În analiza, de specialitate, realizată de KeysFin, care a luat în calcul datele financiare ale companiilor producătoare și distribuitoare de medicamente, afacerile acestora au evoluat în ultimii ani, de la 37,92 miliarde de lei în 2012, la 47,87 miliarde de lei în 2017, la 50 de miliarde de lei, în 2018.

Creșterea afacerii a fost însoțită și de o evoluție semnificativă a profitabilității. Dacă în 2012, firmele din industria farma raportau un profit total de 1,65 miliarde de lei, în 2017 s-a ajuns la 2,38 miliarde de lei, iar în 2018, experții au estimat un nivel cu 54% mai mare față de anul de referință 2012, de 2,53 miliarde de lei”.

Sporirea profitului firmelor din domeniul medicamentelor, printre altele, se datorează și creșterii cursului de schimb leu/euro, care a condus la mărirea prețului medicamentelor. Însă, “creșterea cifrei de afaceri din industria farma, care a ajuns la 26% în intervalul 2012-2017, vine în principal pe fondul extinderii susținute a lanțului de farmacii și al campaniilor de promovare agresive. Urmând modelul implementat în alte țări, piața farma a devenit principalul consumator de bugete de promovare, iar efectele s-au văzut rapid, în creșterea afacerilor și a numărului de clienți”, susțin experții de la KeysFin. Potrivit datelor statistice, în România erau înregistrate oficial, în 2016, peste 158 de producători de medicamente și preparate farmaceutice și peste 6.700 de comercianți cu ridicata și amănuntul.

Din analiza menționată rezultă că marii producători din piață, în ultimii ani, și-au consolidat afacerile, încât marile firme nu și-au schimbat poziția în topul existent. “Sectorul producției este condus de Terapia, cu afaceri de 567,98 milioane de lei - în 2016, urmată de firma ieșeană Antibiotice, cu 334,99 milioane de lei, și Sandoz, cu 320,38 milioane de lei. Clasamentul producătorilor este completat, în ordinea cifrei de afaceri, de Labormed Pharma, Gedeon Richter România, Fiterman Pharma, Infomed Fluids și Biotehnos SA. În segmentul comerțului cu amănuntul, topul investitorilor este condus de Sensiblu SRL, cu afaceri de 1,67 miliarde de lei, companie urmată de Dona, cu 902,69 milioane de lei, în 2016, și Help Net Farma, cu 549,90 milioane de lei. Topul comercianților, după cifra de afaceri, este completat de Catena Hygeia și Ropharma.

În ceea ce privește comerțul en-gros, lider este Mediplus Exim, cu o cifră de afaceri de 4 miliarde de lei, urmată de Farmexpert DCI, cu 2,9 miliarde de lei. Statistica KeysFin mai arată că, din punct de vedere geografic, cele mai multe firme din sectorul Farma activează în București (1.237), urmat de Cluj (322), Argeș (285), Bihor (279), Iași (279) și Dolj (278). În total, în România erau înregistrate, în 2016, 6.905 companii în producția și distribuția de medicamente, cu peste 65.000 de angajați. În prezent, asistăm la o consolidare a pieței. Din 2012 și până în prezent, jucătorii din Farma au investit masiv, în principal în extinderea rețelelor de distribuție, iar analizele arată că s-a atins un moment de apogeu. 2018 a fost anul consolidărilor. S-a mers pe fuziuni și achiziții și mai puțin pe deschideri de unități noi”, mai susțin aceiași analiști.

Piața globală a produselor farmaceutice s-a estimat să crească cu aproximativ 5% în 2018 și să depășească 800 de miliarde de dolari. În Europa, Germania este lider în privința producției de medicamente, urmată de companiile din Marea Britanie, Elveția, Franța, Suedia și Danemarca.

Potrivit experților, viitorul pieței farmaceutice este strâns legat de dezvoltarea companiilor de biotehnologie, care dezvoltă noi tratamente, în special pe segmentul imuno-oncologic.

 

Lasă un comentariu