CONSUMUL DE SUCURI DIETETICE CREȘTE RISCUL DE INFARCT ȘI AVC LA FEMEI

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Asociația pentru Protecția Inimii și Asociația Împotriva Accidentelor Vasculare Cerebrale (AVC), citați de descopera.ro, susțin că doar două sucuri dietetice consumate zilnic cresc riscul de atac de cord și AVC pentru femei cu 31%, precum și pe cel de deces cu 16%.

“Studiul nostru s-a desfășurat într-un interval de 12 ani și la el au participat 81.714 de femei, cu vârste cuprinse între 50 și 79 de ani.

La evaluarea realizată la fiecare 3 ani, femeile au explicat cât de des au consumat sucuri dietetice, sucuri de fructe sau alte băuturi. Rezultatele au fost ajustate în funcție de vârstă, riscul de hipertensiune arterială și fumat.

Astfel, în cazul femeilor cu vârste de peste 60 de ani, sucurile dietetice au fost asociate cu un risc ridicat de AVC, pe fondul unor artere blocate.

După aceea au fost analizate și femeile care nu avuseseră niciodată diabet sau boli cardiace, factorii majori de risc pentru AVC. Femeile care la începutul studiului nu aveau boli cardiace sau diabet, dar erau obeze, au avut un risc dublu de AVC ischemic. De precizat că o porție de suc dietetic a fost considerată 355ml, mărimea unei cutii de suc, dar studiul nu a izolat îndulcitorii artificiali.

În cadrul cercetării, nu ne-am focalizat asupra îndulcitorilor, deci deocamdată nu putem afirma care dintre aceștia sunt nocivi și care pot fi inofensivi. Am identificat o legătură cu bolile cardiace, dar nu putem afirma că sucurile dietetice cauzează direct atacul de cord sau accidentul vascular cerebral și este posibil ca rezultatele să nu fie valabile pentru femeile mai tinere. Deocamdată nu există date suficiente pentru a face distincție între efectele diferite ale îndulcitorilor artificiali și impactul lor asupra funcționării creierului.

Studiul nu face decât să indice faptul că aceste sucuri dietetice trebuie consumate cu prudență. Pentru unele persoane pot constitui o alternativă utilă până când se obișnuiesc să bea doar apă. Având în vedere că nu se cunosc efectele îndulcitorilor artificiali, pe termen lung, nu este recomandat să fie consumați o perioadă prea îndelungată. Cele mai ridicate riscuri au fost evidențiate în cazul femeilor care erau deja obeze. Totuși, rezultatele arată că aceste sucuri nu sunt o alternativă viabilă în cadrul strategiei pentru revenirea la o greutate ideală.

Cercetarea a dezvăluit că băuturile care conțin îndulcitori artificiali nu sunt deloc utile, iar consumul lor frecvent este asociat cu un risc crescut de boli cardiace și accident vascular cerebral”, concluzionează oamenii de știință americani.

 

Lasă un comentariu