* O fetiță care nu era obișnuită să călătorească a făcut, într-o zi, împreună cu mama ei, o excursie cu trenul prin țară. S-a întâmplat ca, în cursul primei zile de călătorie, trenul să traverseze două brațe ale unui fluviu mare și mai multe râuri late. Apa, așa cum o știa dinainte, trezea întotdeauna îndoieli și temeri în sufletul fetiței. Ea nu înțelegea cum e posibil să treci peste apă. În timp ce se apropia de fluviu, privind pe fereastra trenului, fetița a văzut podul care urma să asigure trecerea peste apă. De două ori sau de trei ori s-a întâmplat același lucru și, în sfârșit, fetița s-a rezemat pe bancheta din tren și, cu un lung oftat de relaxare și de încredere, a zis: “Cineva a fost aici înainte de noi și a pus pentru noi punți, de-a lungul drumului”. Exact același lucru îl găsim în viețile noastre. Dumnezeu a zidit poduri peste punți pentru noi, pretutindeni. Paștele este una din aceste punți, este “O trecere peste”. Paștele este trecerea noastră peste moarte spre a ajunge la o viață nouă. Învierea lui Iisus Hristos ne trece pe noi peste râul morții. După Sfântul Efrem Sirul acolo este “patria cerească, cămara de nuntă, ținta alergării, veselia și regiunea rugăciunilor veșnice”. Sfântul Apostol Pavel spune: “Dacă nu există înviere a morților, atunci nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică-i și credința voastră. Iar voi sunteți încă în păcatele voastre și suntem mai de plâns decât toți oamenii” (I Corinteni 15, 13-19). Dar, slavă lui Dumnezeu că “Hristos a înviat din morți, fiind începătură a învierii celor adormiți” (I Corinteni 15, 20).
***
* Cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru fiii Săi este cerul. Acesta este darul pe care El îl dă celor care Îl recunosc ca Domn și Dumnezeu, Îl iubesc și călătoresc cu El în toată vremea. Zi de zi, trebuie să ne reamintim că lumea aceasta nu este locuința noastră pe vecie. Noi suntem doar pelerini care trecem prin această lume, în drumul spre adevărata noastră “casă din cer” (cf. II Corinteni 5, 1). Cu cât mai mult credem aceasta și cu cât mai mult trăim pentru Dumnezeu, cu atât mai puțin trebuie să ne temem. Domnul nostru ne îndeamnă: “Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea Împărăția” (Luca 12, 32). Cine în viață se teme de moartea cauzată de păcat, nu se teme de moatea fizică. Cine viețuiește în Hristos, acela în ceasul morții, mai mult se bucură decât se teme. Creștinul evlavios ancorat în Hristos, Stânca vieții, este convins că prin moarte se naște la viața din cer, precum spunea filosoful spaniol Miquel de Unamuno: “Fără Tine, Iisuse, noi ne naștem numai pentru a muri; cu Tine, noi murim pentru a ne naște”. Omul care moare este asemenea unei omide, care trebuie să moară ca din ea să se nască fluturile speranței.
***
* După cum un film, după ce este developat, dă în vileag tot ce s-a fotografiat, tot așa, în ziua cea mare a Judecății, filmul vieții noastre va descoperi toate cele făcute. Nu vom putea să ascundem nimic. Domnul Hristos spune că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit (Matei 12, 36). Vom da socoteală nu numai de înjurături, de vorbele de rușine, de minciuni, de vorbele de rău, ci și de cuvintele nefolositoare. Vai, ce neglijenți sunt mulți cu limba lor, îi dau frâu liber, iar la urmă vor trebui să răspundă pentru toate! Odată, cineva pusese sub masă un mic magnetofon și, fără să știe cei de față, înregistrase toată discuția. În zadar au încercat să tăgăduiască după aceea, căci banda a păstrat toate vorbele fiecăruia. Tot așa, când criminalii de război încercau la Nürnberg să tăgăduiască ceva, imediat se apăsa pe un buton și apăreau la difuzor, în sală, vorbele fiecăruia, sau pe ecran faptele lui. Nici unul nu se mai putea dezvinovăți. Dacă oamenii secolului nostru au așa mijloace, nu credeți că Dumnezeu are ceva mai mult? Crezi tu că vei putea să te dezvinovățești? Înțeleptul Solomon zice: “Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele” (Ecclesiast 12, 14).
Din volumul “HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ”
