SINGURA NOASTRĂ PATRIE NATALĂ - ROMÂNIA!

Distribuie pe:

În urmă cu puțin timp, am primit de la Editura Asociației Culturale și de Prietenie EGYÜTT-ÎMPREUNĂ din București, prin bunăvoința doamnei Doina Ion, secretar de redacție, ultima carte a lui HAJDU GYÖZÖ, scriitor maghiar - patriot român. Este un volum în care autorul a adunat o parte din articolele sale publicate sau rostite în cadrul unor manifestări culturale din ultima vreme și pe care le aduce ca semn de omagiu Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Din păcate, iubitul nostru prieten Haidu Gyözö nu a mai apucat să vadă această carte apărută în decembrie 2018... Dar cuvintele și gândurile sale trebuie să ajungă la noi, cei care suntem datori să îi cinstim memoria și să luăm aminte la ceea ce mărturisea în permanență acest neobosit luptător pentru prietenia româno-maghiară: “Din creștet până în picioare sunt maghiar reformat. Patria mea natală este România și mă declar patriot român, chiar dacă în toate situațiile am avut grijă de identitatea mea națională, culturală și lingvistică maghiară ca de ochii din cap. Și voi avea grijă până la ultima bătaie a inimii mele, mândrindu-mă cu dubla mea identitate culturală româno-maghiară, îmbogățită cu experiențe culturale deosebite.”

Acum, când din toate direcțiile suntem năpădiți de spinii urii, când zavistia ne-a cuprins pe toți, ne este dor de Haidu Gyözö... Îl regăsim în paginile ultimei sale cărți: “La mulți ani, singura noastră patrie natală - România Centenară!”

Lasă un comentariu