DUREROASA ACTUALITATE A TESTAMENTULUI LUI PETRU CEL MARE

Dacă Rusia lui Putin ar fi stat în banca ei și și-ar fi văzut de ale sale, ca în ultimele două decenii după căderea comunismului, sau dacă ar fi ieșit în lume cu partea bună a lucrurilor, în sensul unei colaborări pașnice cu toată lumea, cunoscându-se faptul că nimeni n-ar avea curajul să încerce să o înfrunte la ora actuală, cu toate imperfecțiunile și neprevăzutele în dezvoltare, starea planetei noastre ar fi cu totul alta. Noul țar, adus la zi cu funcția, adică transformat în președinte, militar de carieră, și nu de oricare, nu putea să nu-și aducă aminte de învățămintele testamentare ale predecesorului său de acum trei secole, Petru cel Mare, (1672-1725), că Rusia își poate dobândi tot ceea ce dorește pe plan european și mondial, numai și numai prin puterea forței, motiv pentru care el cerea urmașilor săi dintotdeauna: “Menținerea națiunii ruse într-o stare de război permanent... și a face astfel ca pacea să servească războiului și războiul păcii în interesul măririi și prosperității crescânde a Rusiei”.

Așa că, îmbrățișând această linie, noul țar, mic la stat și mare la sfat, a făcut ceea ce știe el mai bine cu brațul mereu înarmat al Rusiei, începând un nou periplu belicos, pe întregul mapamond. A declanșat în ultimul deceniu un război secesionist în Ucraina, a cucerit peninsula Crimeea, se războiește prin Siria și pe unde mai poate, este pregătit în orice moment să invadeze țările baltice și Polonia, dar și România, asupra căreia amenințările nu contenesc, cu o intensitate tot mai mare. Iar acolo unde tirul armelor este greu de pătruns, forța mediatică de care dispune poate influența, prin știrile false, răsturnări de situații în scrutinul multor țări, cum a fost cazul ultimelor alegeri din Statele Unite, dar și în alte țări ale Europei, toate acestea pentru a-și asigura un culoar de intrare în inima oricărui stat.

Conținutul diabolic al acestui Testament de o chintesență uluitoare, care în mai puțin de trei pagini A4 spune absolut totul ce era de spus, oferind liderilor poporului rus toate povețele pentru a deveni cel mai mare și mai puternic, aruncă asupra personalității autorului, este vorba, desigur, de Petru cel Mare, o aură oarecum mefistofelică, adică drăcească. Dar nici pe departe acest lucru. Istoria îl reține ca pe un strălucit om de stat, foarte inteligent, cu o mare deschidere pentru civilizație și cultură.

De unde toate acestea? Tocmai din cunoașterea aprofundată a realităților occidentale. De la cultură la tehnică, de la modul de organizare statală, relații sociale la cele interumane, învățăminte pe care și le-a însușit nu din cărți, ci din periplul său incognito, la vârsta de 25 de ani, și nu ca țar, ci ca principe sub nume fals, împreună cu o echipă numeroasă de ruși luminați, din toate domeniile, timp de 18 luni, în cele mai avansate țări ale Europei: Anglia, Germania, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, de unde a învățat de toate, de la cele bune la cele rele, identificându-le acestora atât calitățile și împlinirile, cât și slăbiciunile, pe care n-a ezitat să le valorifice în favoarea planului rusesc.

Pentru a ne face o idee despre modul lui de a se documenta, în sensul modernizării societății ruse, aflată la sute de ani depărtare de lumea occidentală la acea vreme, am preluat un fragment din scrierile cronicarilor vremii care l-au însoțit în acest periplu: “Dornic să afle tot, aleargă în stânga și-n dreapta. Oprește de nenumărate ori trăsura pentru că vrea să măsoare un pod, să cerceteze o moară de vânt sau să stea de vorbă cu oamenii de la joagăr. Cutreieră șantiere, îi întâmpină pe pescuitorii de balene care se întorc din Groelanda, se apucă să cerceteze practica tipografică, urmează cursurile de anatomie a profesorului Ruysch. Deși nu este prea priceput, ia parte la intervenții chirurgicale.

Petru vrea să fie o enciclopedie vie și să le împărtășească și compatrioților săi ceea ce a învățat. Pentru ei și pentru el a venit să culeagă tot ceea ce se poate din știința Apusului. La Londra, intrigat de sistemul parlamentar englez, asistă în mare taină la o ședință a Camerei Lorzilor. Vizitează Observatorul regal de la Greenwich și Arsenalul Woolwich. Regele Angliei, Wiliam al III-lea, îi dăruiește oaspetelui său un yaht «The Royal Transport»“.

Fără a diminua meritul acestui om dotat cu calități și inteligență deosebite, poate că nu întâmplător Petru cel Mare, acționând conform proverbului “cine se aseamănă se adună”, l-a luat sub aripa sa protectoare, drept mare sfătuitor, pe domnitorul și cel mai mare om de cultură al Europei acelor vremuri, Dimitrie Cantemir, care în urma pierderii tronului, învins fiind de otomani la Stănilești în 1711, risca să fie mazilit de către aceștia. Este posibil, deci, ca la creionarea acestui testament care a uimit lumea să fi contribuit și marele nostru cărturar, cunoscut la acea vreme pentru colosala sa operă “ Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman”, în urma căreia el a devenit, din 1714, membru al Academiei din Berlin, ceea ce a însemnat o nemaipomenită recunoaștere a marelui om de cultură român.

Să vedem însă ce spune mai departe Testamentul lui Petru în raporturile Rusiei cu Europa după acest extraordinar demers documentar:

“- A chema prin toate mijloacele posibile de la popoarele instruite ale Europei, căpitani în timp de război și savanți în timp de pace, pentru a face să profite națiunea rusă de foloasele celorlalte țări, fără a face să le piardă pe ale ei proprii.

- A lua parte în orice ocaziune la certurile Europei și mai ales ale Germaniei, care fiind mai apropiată de noi ne interesează de-a dreptul.

- A lua totdeauna pe soțiile principilor ruși dintre principesele Germaniei, pentru a înmulți alianțele ca familii, a apropia interesele și a uni Germania cauzei noastre, sporindu-ne influența”.

Ne oprim aici cu enumerările, pentru că întreaga dinastie a Romanovilor, care a domnit în Rusia din 1613 până la Revoluția din Octombrie 1917, este un melanj între prinții ruși și prințesele germane, care au devenit soțiile acestora și unele chiar împărătese. Celebra împărăteasă Ecaterina a II-a

(1729-1796), supranumită Ecaterina cea Mare, a fost prințesă germană. Căsătorită cu țarul Petru al III-lea, a devenit în scurt timp, după asasinarea soțului, împărăteasă și a domnit până la moarte, 34 de ani, iar perioada ei de domnie (1762-1796) constituie cea mai glorioasă epocă din viața Rusiei, după Petru cel Mare. Ea este, de asemenea, considerată unul dintre conducătorii Rusiei cei mai prolifici în modernizarea, dezvoltarea și sporirea prestigiului acestui popor în Europa și lume, prin aplicarea cu mare perseverență în viață a îndemnurilor Testamentului lui Petru cel Mare, pe care l-a prețuit foarte mult și căruia i-a înălțat o statuie ecvestră celebră în fața Palatului de iarnă din Petersburg, capitală a Rusiei la acea vreme, al cărei fondator a fost chiar el.

În consecință, prin venele a multor ruși curge și sânge german, dovadă că ambele popoare suferă de morbul agresiunii. De aceea nu este deloc întâmplătoare asemuirea lui Stalin cu Hitler, în modul lor de gândire și în ceea ce au întreprins. Diferența este că, în timp ce germanii par a se fi lecuit după suferințele și eșecurile din ultimele războaie mondiale, rușii persistă în încăpățânarea lor, iar atitudinea belicoasă și amenințătoare al lui Vladimir Putin este un grăitor exemplu în acest sens. Dovadă că aproape nu trece săptămână să nu ne amenințe, cu agresiunea, nu numai a tancurilor, ci și a bombelor nucleare, cum a fost cazul zilei de 25 februarie a.c. Cu siguranță și rezultatele neașteptat de neeuropene în alegerile parlamentare de duminica trecută din Republica Moldova constituie opera imixtiunii rusești în procesul electoral.

Așadar, reactivând prevederile Testamentului lui Petru cel Mare, și adaptându-le la situația secolului XXI, rușii par imposibil de stăvilit în bătălia lor în marș, declanșată împotriva Europei și a întregii lumi. Iar dacă avem în vedere că de fiecare dată când rușii s-au înțeles cu nemții (vezi Pactul Ribbentrop-Molotov), României nu i-a fost bine, să ne ferim de acest lucru ca de darul grecesc. Oricum, ne așteaptă vremuri grele și va trebui să fim foarte atenți în a ne alege adevăratele prietenii. Dar înainte de aceasta, primordial este să avem noi înșine grijă de noi, lucru care, din păcate, nu se prea vede în prezentele politici ale guvernelor României.

Lasă un comentariu