A călători înseamnă să te împărtășești din frumusețile lumii, să ai șansa de a confrunta surse livrești cu realitatea și ofertele internetului. Pe internet poți vedea întreaga lume, dar reacțiile sufletești, emoțiile vor fi întotdeauna cenzurate de virtualitate.
Am călătorit, de curând, spre și în cel mai izolat continent al planetei, al cărui nume provine din latinescul “australis” - de sud, sudic, adică Australia.
Față de această țintă am socotit punctul de plecare țara noastră, “un nord temperat”. Și spunea poetul: “Mai la Nord, va fi auroră./ Spre Sud se stinge-n veșnicii/ și ultimul preludiu./ Dimpreună cu briza marmurei negre,/ pornesc și eu să cutreier noile cetăți.” (Mihai Paul).
Am structurat aceste impresii în câteva secvențe:
I. Călătoria;
II. Sydney;
III. Repere turistice;
IV. Unde ești mai fericit?
Formulez concluziile din această întâmplare turistică, încă din preambul: După ce am văzut ceva din magnifica Australie, m-am întors mândru și încântat de țara mea din “nordul temperat”, de cum este și cum va fi, dacă își va găsi diriguitori pricepuți și cu adevărat patrioți.
I. Călătoria
Când mi s-a ivit incredibila șansă, gândul m-a purtat spre basme. Ca în basme vom “călători peste nouă mări și nouă țări”. În basme regăsim și acele anticipații ale tehnicii moderne. Cum vom călători? “Ca vântul”, desigur, cu avionul; “ori ca gândul” - internetul: într-o secundă gândul meu a ajuns la cei care ne vor aștepta.
O lungă călătorie presupune imense curiozități, neliniști, speranțe, iluzii. Toate se mai sting pe parcurs. Rămân vii emoțiile și curiozitatea. În peste douăzeci de ore de zbor, o mare parte a parcursului se face noaptea, deasupra plafonului de nori, cu perdele trase pe hublouri etc. Cu privirea mereu spre exterior mai poți surprinde crâmpeie de imagini, fie la dus, fie la întors. Așa încât impresiile cele mai clare, adunate din traseul Cluj-Napoca - Istanbul - Singapore - Sydney, rămân cele din aeroporturi.
Am plecat de pe Cluj-Napoca Airport în 14 august 2018, aproape de ora 21, dintr-un Cluj sensibil schimbat față de anii studenției noastre. Deși cu mult mai mic decât marile aeroporturi prin care urma să ajungem, aeroportul clujean e modern, funcțional la nivelul standardelor internaționale, cu un personal bine instruit și deosebit de exigent.
Am ajuns pe Istanbul Atatürk Airport la 22.30, cu Turkish Airlines, firește. De ce nu cu Taromul unei țări cu o îndelungată și impresionantă tradiție aviatică? O mare de lumini din care unele păreau să închidă un spațiu marin, probabil Bosforul pe care aș fi dorit să-l văd. A rămas să-mi amintesc, în gând, versurile lui Esenin: “Eu n-am văzut, persano, Bosforul niciodată,/ Să nu mă-ntrebi că nu știu să răspund./ În ochii tăi văd marea pentru prima dată/ Cum flacăra albastră și-o pâlpâie la fund”. Cred că Turcia are o flotă de linie uriașă. Serviciile pe aeronave sunt excelente, dar în aeroport o parte a personalului nu este la același nivel. Am observat preponderența islamică a pasagerilor, mulți în ținută tradițională.
Am plecat din Istanbul la ora 2.00, în 15 august 2018, și am aterizat la Singapore Changi Airport la 17.50. Pentru că și la întoarcere, pe 8 septembrie, am ajuns la Singapore ziua, am putut admira pe mare insulele pitorești, aproape de un țărm superb, în care am distins orezării, numeroase nave de agrement și amenajări portuare. Aeroportul din Singapore este imens, cam cât jumătate din Târgu-Mureș, integrat prin arhitectură și funcții, dincolo de cele specifice marelui oraș, cu spații comerciale și de servicii, cu peroane și gări, hoteluri, săli de conferințe, piscine etc. Orașul Singapore, una din “marile cetăți” reprezentative pentru prezent, cu elemente de anticipație, un model de urbanism de o frumusețe funcțională, ecologică, luminoasă, calmă. Arhitectura orașului pare a fi de concepție euro-americană, la care s-a adăugat uimitoarea migală și imaginație asiatică.
Din hotelul unde am înnoptat, la întoarcere (sponsor româno-australian), am admirat impunătorul turn de control și lângă el, bolta unei superbe grădini botanice, cu plante endemice pe care ar fi invidiat-o și Semiramida. Peste clădirile numeroase de același nivel, se zărea rulând un avion al cărui coadă părea a unui rechin fabulos. Apropierea oceanului îmi inspira această viziune stranie? Ce înțeles putea avea? Un pește zburător, o izbândă a vietăților din care s-a născut viața însăși?
La plecarea din Singapore te încearcă o melancolie, o stare de spirit, pe care le-am găsit exprimate genial de marele persan Kayam într-unul din rubaiatele sale: “Sunt gata de plecare și timpul ce mâhnit e!/ Din mii și mii de perle, doar una am străpuns./ Idei fără de număr rămân nelămurite./ Pe țărm un cer de gânduri rămân fără răspuns.”
Plecarea din Singapore, cu un uriaș avion al companiei Qantas Airways, a fost la ora când soarele, la asfințit, poleia magnific țărmul singaporez. Oricum, călătoria s-a făcut noaptea, iar eu am aterizat la Sydney la 5.30, când mijeau zorile. Din nou un aeroport imens; cu o lume agitată, preocupată, grăbindu-se spre țintele de control, foarte atente, apoi spre terminalele de așteptare în vederea îmbarcării.
Un mic popas într-o imensă sală de tranzit și bucuria întâlnirii cu cei care ne așteptau. O bucurie atât de mare încât s-a uitat pe o bancă o gentuță de umăr, care conținea câteva volume pentru însetații de carte româneasca, niște medicamente și un aparat foto. Încercarea de a doua zi pentru găsirea obiectului pierdut a eșuat. A fost găsit însă intact, așa cum s-a pierdut, după o lună de zile. Să ne uimim sau să credem că e normal să se întâmple așa, cu cinste și corectitudine.
Odată cu zorile, am salutat mărețul continent-țară, Australia!
