ȘARADE GEOPOLITICE, AUTONOMII “EXEMPLARE” ȘI AUTONOMIA DE TIP GHETOU (2) AUTONOMIA CA PREȚ ȘI PREȚUL UNEI AUTONOMII

Distribuie pe:

În virtutea faptului că în cursul istoriei Tirolul de sud a fost locuit și de italieni, după Primul Război Mondial, teritoriul, care făcuse parte din Imperiul austro-ungar, a fost atribuit Italiei. Printre argumente a fost și acela că regiunea era indispensabilă funcționării economice a regiunii de nord a statului italian. În 1945 s-a încercat, fără succes, realipirea Tirolului de sud la Austria. Discuții contradictorii și sterile între Italia și Austria au continuat până în 1948 când, în urma înțelegerii dintre cele două state, s-a acordat o autonomie formală unui ținut în care au fost cuprinse două regiuni: Trento, unde predomina populația italiană, și Bolzano, unde majoritară era populația vorbitoare de limba germană. Pe întreg teritoriul, denumit Alto Adige, raportul era favorabil italienilor în proporția de două treimi.

Soluția nu i-a satisfăcut pe germanofoni. Discuții antagonice au continuat până în 1960, când extremiștii din Tirolul de sud au aruncat în aer un stâlp de înaltă tensiune, întrerupând în acest fel alimentarea cu curent electric a Lombardiei. Cum era de așteptat, Italia a reacționat la acțiunile extremiștilor. La rândul ei, Austria s-a adresat Consiliului de Securitate al ONU.

Este interesantă opinia lui Christoph Pan, președintele între 1994-1996 a Federației Uniunii Naționalităților din Europa (FUEN) asupra actului terorist din 1960. După părerea sa, chiar dacă el personal nu este de acord în principiu cu astfel de procedee, acțiunea extremiștilor din regiunea Bolzano a fost prețul plătit pentru a scoate din punctul mort problema autonomiei Tirolului de sud. (Dl. Pan, care este originar chiar din Tirolul de sud, a fost în mai multe rânduri unul dintre invitații de onoare a diverselor reuniuni ale UDMR.)

Sub lozinca “Vrem să ne separăm de Trento!” au urmat nouă ani de încordare, de tratative între guvernul italian, reprezentanții minoritarilor de limba germană și reprezentanții populației italiene din teritoriu. În cele din urmă, în 1969, Tirolul de sud a obținut “autonomia internă reală”, de fapt autonomie în domeniul administrației locale cu posibilitatea folosirii limbii germane și autonomiei culturale.

Optimist, Christoph Pan a susținut, la vremea respectivă, că odată cu intrarea Austriei în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 1995, se ivește posibilitatea reîntregirii culturale, spirituale și politice a Tirolului de sud cu restul Tirolului din care a făcut parte timp de secole. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat...

Câteva considerații se impun cu pregnanță. Situația Tirolului de sud este una specială: el nu a revenit Italiei în virtutea principiului autodeterminării, ci i-a fost alipit. Teritoriul se află pe graniță și este locuit de o populație majoritară germanofonă care nu a cerut și nu a dorit trecerea teritoriului la Italia. În ciuda unor afirmații, italienii, cu excepția unor localități, nu au fost niciodată relativ majoritari în Tirolul de sud, cea mai mare parte a populației acestei regiuni aflată pe graniță se consideră de origină austriacă.

Cel mai grav este că se dă drept exemplu obținerea autonomiei prin mijloace de forță: separarea de Alto Adige și autonomia Tirolului de sud au fost dobândite prin metode extremist-teroriste. Chiar dacă în acest caz autonomia a fost prețul plătit pentru menținerea Tirolului de sud de către Italia, acest fapt nu a rezolvat definitiv situația, după cum se poate deduce din afirmațiile lui Christoph Pan.

Despre autonomia perfectei separări de majoritate, în ediția viitoare.

(Va urma)

 

Lasă un comentariu