NOI LA PERSOANA I SINGULAR! (II)

Distribuie pe:

Circumscriindu-Se și ridicând chipul căzut la starea cea dintâi, ,,unindu-l cu dumnezeiasca frumusețe" obnubilatul chip omenesc, adică umanitatea întreagă, adică noi, a fost transformat într-unul teofanic, Hristos îndumnezeind materia în care S-a întrupat. Eul Său omenesc unit cu Eul Său divin ne conține în Ipostasul Său divino-uman pe noi toți, în vreme ce Eul meu mă conține doar pe mine, nu și întreaga umanitate, chiar dacă sunt atât de uman. Partea frumoasă e că și Eu pot deveni, în Hristos, un sfânt, chiar dacă Eu sunt doar unul dintre Noi! Dar cu cât vom fi mai mulți, Noi va deveni o comunitate de sfinți iradiantă de har divin.

Prezent pe muntele Tabor și văzând strălucirea Feței Lui, Petru s-a exprimat: ,,Doamne, bine este să fim noi aici…" (Matei 17,4) și a căzut, împreună cu Iacov și cu Ioan, cu fața la pământ. Pentru aceasta, Schimbarea la Față a Mântuitorului, manifestarea cea mai fulgerătoare a luminii sale, joacă un rol foarte important în viața mistică a Ortodoxiei. Aici Noi-ului uman i se revelează Noi-ul divin.

Vorbind despre vederea contemplativă a lui Dumnezeu, prilejuită și de icoană, nu afirmăm posibilitatea vederii esenței divine, căci Dumnezeu în natura Sa nu poate fi văzut (Ieșire 33,20; Ioan 1,8; 1 Timotei 1,17). Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Tu ești Dumnezeu negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind; Tu și Fiul Tău cel Unul născut și Duhul Tău cel Sfânt", arătând că ceea ce este Dumnezeu după ființă depășește orice concept și înțelegere. De aceea au aruncat iudeii cu piatra în Hristos! Ei nu l-au putut percepe pe Hristos ca unul dintre Noi, dar, în același timp, și ca unul dintre Persoanele Sfintei Treimi. Nu au putut concepe un Noi la persoana I singular.

Nici noi nu-L putem cunoaște pe Dumnezeu în esența Sa, dar putem să vedem manifestarea Lui în afară. Bunătatea, Lumina, Iubirea fiind expresii ale apropierii lui Dumnezeu de creatura Sa, pe care de altfel le simțim și a căror lucrare o și vedem. Îl putem cunoaște prin energiile Sale divine ce coboară în lumea noastră, prin rugăciunea neîncetată a sufletelor credincioșilor care vibrează adânc și se cutremură în fața Lui. E vorba despre un misteruim tremendum ancestral, trăit de fiecare dintre noi la ceas de rugăciune: Tatăl nostru care ești în ceruri… . Nu privindu-ne în oglindă, ci în icoană ca într-o oglindă.

Precum imaginea iconografică, care are sensul de a ne conduce la esență, la imperceptibil, la fel este și conceptul de Noi! Pare abstract, invizibil, dar nu e. Dimpotrivă, el se manifestă în lumea simțurilor: noi suntem buni sau răi, noi suntem cinstiți sau incorecți etc. Noi este în realitate propria noastră icoană, imagine semnată de fiecare Eu al nostru. În cele din urmă, și ceea ce se vede cel mai tare, este faptul că Noi, românii, de exemplu, suntem o familie. O familie între multe altele. Și totuși, împreună, fiecare dintre aceste familii s-ar putea reuni în Eul primordial indivizibil paradisiac, imaginat atunci doar de sigularul Adam, dar în care era prezentă și Eva. Un singular-plural ontologic, recapitulat mereu și mereu în Taina Cununiei! Europa suntem Noi! Umanitatea suntem Noi! O cununie a popoarelor e viitorul omenirii!? Constat faptul că pluralul tinde să se transforme mereu și mereu chiar și din punct de vedere politic, social, metafizic în singular!

Un Noi divin este Sfânta Treime, adică unul Dumnezeu. Aceast Noi divin este protochipul și paradigma Noi-lui uman. Familia umană întreagă, adică noi, ne sfințim în măsura în care ne reunim, indisolubil, cu Eul care ne-a creat: Dumnezeu. Ne mai rămâne, ce-i drept, încă o soluție: blasfemia și aruncarea pietrei, noi în noi înșine. Dar de ce am face-o? Și de ce n-am face-o?

În fine! Cine suntem noi? Noi suntem acel Eu capabil să-I spună Lui (Dumnezeu), Tu! Mare și minunată este Taina aceasta! Abia acum, înțelegând-o, începe dialogul nostru mistic cu veșnicia. Așa încât, îndrăznesc să spun, veșnicia suntem Noi! Dacă acceptăm o schimbare radicală a relațiilor dintre noi. Noi de azi nu mai este cel de ieri, ci unul înnoit. Comuniunea popoarelor, a națiunilor lumii și unitatea lor în credință, umanitatea însăși, devin astfel o singură ființă, o singură voce, un suflet binecuvântat. Acum accentul nu cade atât pe noi, ca diversitate sau incompatibilitate, ci mai degrabă pe acel Eu care ne unește tainic și real ca destine și ființe umane într-o singură conștiință! E vorba despre o schimbare gramaticală provocatoare a pluralului în singular, incomodă pentru unii, dar mântuitoare pentru toți! Dar ce nu e cu putință la om, e cu putință la Dumnezeu, zice Hristos.

Și ca să-i răspund neurobiologului Gerald Hütner, care se întreabă la un moment dat, parafrazându-l pe David Precht, ,,wer sind wir und wenn ja, wie viele?" (cine suntem noi și dacă da, câți?), aș îndrăzni să afirm, chiar dacă matematic incorect, că NOI suntem Eu!

Lasă un comentariu