TROMPETA UDEMERISTĂ ȘI ANTIROMÂNEASCĂ ÁDÁM VALERIÁN, AJUNSĂ LA HAMBURG, ÎN NORDUL GERMANIEI

Distribuie pe:

De pe pagina sa de socializare, aflăm că Ádám Valerián s-a întors cu bine de la Hamburg, Germania. Într-o postare de-a sa, scrisă în limba maghiară, le mulțumește celor ce l-au sprijinit în demersul său întreprins în orașul din nordul Germaniei. Dar să urmărim traducerea: “Să-i mulțumim preotului paroh al parohiei romano-catolice din Eremitu, dr. Köllõ Gábor, pentru că ne-a însoțit pe o distanță de 500 kilometri și datorită remarcabilelor sale cunoștințe de limbă germană, ne-a ajutat să căutăm, să aflăm despre anunțatul învățământ medical, în limba engleză, plănuit a se face la Hamburg, de către rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș.

Fără ei nu s-ar fi putut realiza demersul nostru de informare și atenționare la Hamburg. Este vorba de: Magyari Pál, întreprinzător, din Eremitu; dr. Benedek István, cadru didactic UMFST Târgu-Mureș; dr. Heman László, dr. Elekes Ella, Asociația pentru Învățământ Medical și Farmaceutic Maghiar din România; dr. Klement Kornél, președinte, Szilágy Szabolcs, vicepreședinte, Asociația Organizațiilor Maghiare din Germania- BUOD; Menkéné Pintér Magdolna, pastorul bisericii reformate din Germania de Nord; Deli Csanád, Kõrösi Csoma, activitate mass-media, bursieri la Hanovra; Schmees Éva, casier la Asociația Maghiarilor din Hamburg - HME.

Mulțumim în mod deosebit secretarului HME, Gorzó István, și partenerei sale, Mazsu Timea, pentru ospitalitate.

După cum am promis, vom continua demonstrațiile până când învățământul în limba maghiară va fi egal în drepturi cu cel în limba română.”

Desigur, drumul până acolo și înapoi a fost costisitor, iar mesagerul a avut nevoie de sprijin moral, financiar și consiliere. Să precizăm și faptul că Á.V. a fost incomplet echipat, demonstrând cu binecunoscutul său halat și bonetă, albe, lipsindu-i totuși umbrela. Într-o altă apariție înregistrată, poartă un tricoul alb cu inscripția “UE HELP US” (UE ajută-ne). Dacă ar fi fost puțin mai inspirat, s-ar fi postat între două felii de pâine, cu muștar în cap, din abundență. Cu siguranță, de mersul său ar fi fost mult mai bine apreciat de hamburghezi.

Ádám Valerián mai are și alte postări pe pagina sa de socializare, niște filmulețe făcute la Hamburg prin care transmite niște impresii, mesaje, în limba maghiară, dar și în limba română. Să urmărim traducerea unui mesaj transmis în limba maghiară: “Mulțumim celor care sunt aici, organizațiilor maghiare care ne-au ajutat să cercetăm afacerea rectorului Leonard Azamfirei. Ieri am fost în vestitul campus (universitar-n.r.) pe care l-a anunțat că va funcționa, și, la o scară de bloc, unde sunt numai birouri, n-am găsit decât cutii poștale, unde, nu era nici sonerie, nimic. Am încercat să dăm de o persoană de contact și s-a descoperit că persoana de contact nu are cunoștință despre facultate. Este programator, dar a fost rugat să răspundă la telefon și se află (locuiește-n.r.) la 200 kilometri distanță (de Hamburg-n.r.). Adică, aici se clarifică acum, un caz de genul în care, reputația facultății noastre este în pericol. Dar maghiarimea a construit așa o clădire și o facultate, care, în decurs de 70 de ani, a avut o recunoaștere în Europa și în lume. Nu putem accepta ca afacerea unor conducători români să distrugă reputația ei. De fapt, am căutat persoanele oficiale și le-am rugat să ne ajute, să discearnă, dacă este de acceptat ca în Hamburg să se înființeze o facultate care este în discordanță cu legislația europeană. Dar nu poate fi de acceptat ca la Târgu-Mureș să fie o dictatură universitară, nu este de acceptat ca dezvoltarea învățământului în limba maghiară să fie discriminată, însă, între timp, ei vin la Hamburg și înființează învățământ în limba engleză. Taxa pe care o cer aici, la Hamburg, este 24.000 euro. Este atât de mult, încât este dublu față de universitățile din Ungaria, unde se predă și în limbile germană și engleză, și este aproape dublu față de universitățile germane, la care se face învățământ cu plată. Din informațiile noastre de pe internet, un învățământ medical atât de scump încă nu este în Germania, cum rectorul Leonard Azamfirei a inițiat aici. Noi am cerut să se verifice acreditarea pe care ARACIS a dat-o acestei instituții de către oficialitățile române, în care, desigur, sunt multe date care nu corespund cu adevărul. De fapt, solicitarea ARACIS pentru pregătirea studenților este de 5 studenți la un cadru didactic și, după calculele noastre actuale, la UMFST Târgu-Mureș, pentru 18 studenți revine un cadru didactic. Adică, este mult sub normele ARACIS. Dar nu numai asta e problema, ci și aceea că acum, la facultatea noastră, învățământul în limba engleză încă merge cu încălțăminte de copii, a pornit nu de multă vreme. Dezvoltarea învățământului nu poate ajunge să-și depășească limitele, pentru că îl împiedicăm. Vrem ca acest învățământ să pornească atunci când vor fi respectate legile și când vor fi cadre universitare suficiente, să nu rămânem de rușine în Hamburg, pentru ca tot ce am construit noi, prestigiul universității, să nu-l periclităm. Vă mulțumesc pentru atenție”.

Chiar dacă unele afirmații par neclare, să urmărim înregistrarea aceluiași, în limba română: “Stimați târgumureșeni! Presa locală (presupunem că cea din Hamburg-n.r.) a fost plină de afirmațiile domnului rector Leonard Azamfirei, de la U.M.F.S.T. din Târgu-Mureș, precum că, într-o premieră națională, a înființat un program (de învățământ - n.r.) medical în Hamburg. Deci, suntem în fața campusului universitar de pe strada Albert Einstein nr. 11-13. Iată, aici este un anunț din presa locală, unde domnul rector cheamă tinerii din Hamburg ca să participe la concurs, să poată să se înscrie la această universitate de elită, așa cum este declarată de dânsul. Din presă aflăm că la această universitate se pot înscrie și tinerii care nu au bacalaureatul luat. Nu este nicio condiție, trebuie doar să plătească 24.000 euro într-un an de zile. Oare, faptul că la noi, la Universitate, la ora actuală există o lipsă foarte mare de cadre universitare, acest business (afacere-n.r.) care este acum în curs de perfecționare la Hamburg, acest business ne aduce prestigiu orașului nostru, sau ne face de rușine în fața Comunității Europene? Am fost în campusul universitar și la ora actuală, nimeni nu știe, de la niciun etaj, de faptul că aici e vorba de o universitate de medicină din România. La ora actuală, emblema universității este înscrisă doar pe două cutii poștale, însă, numărul de telefon care este prezentat în știrea din presa locală, nu funcționează. Am sunat la acest număr și nimeni nu răspunde, însă, tinerii din Hamburg sunt chemați ca să participe, începând din anul universitar 2019-2020, la un program educațional de medicină, de elită. Vă rugăm foarte frumos să vă gândiți, dacă rolul nostru... (Frază neîncheiată, înregistrarea oprită, apoi reluată). Rugăm târgumureșenii să se gândească asupra faptului că businessul este mai presus decât situația învățământului medical și farmaceutic, cu o tradiție de mai bine de 70 de ani, oare, ceea ce facem noi este antiromânesc, sau vrem să păstrăm nivelul educațional al universității și să depistăm toate businessurile care, probabil, aduc avantaj la un număr foarte mic de cadre universitare din Senat?”

 

Lasă un comentariu