La data de 2 martie a.c., Kürti Jenõ a postat un fragment dintr-o lucrare, pe pagina de socializare a lui Ádám Valerián, o preluare de pe postarea lui Tudor Duică. Lucrarea se intitulează “Știința de carte în teritoriile populate de români, la începutul secolului XX”, de Constantin Ungureanu, Chișinău, Republica Moldova. Iată și conținutul fragmentului: “După recensământul din anul 1899, din totalul populației Regatului României, în vârstă de peste 8 ani, 78% erau analfabeți, 75,2% în Dobrogea, 75,6% în Muntenia, 79% în Moldova și 82,2% în Oltenia.
Proporția cea mai mică de locuitori necărturari se înregistra în județul Ilfov, împreună cu orașul București (59%). La începutul secolului al XX-lea erau știutori de carte 1.787.716 (36,6%) locuitori din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Comparativ cu anul 1880, numărul populației cărturare din acest teritoriu a crescut timp de două decenii cu 872.937 persoane, sau cu cca. 95%.
Cea mai mare creștere a fost la populația românească, care, totuși, avea un nivel general de alfabetizare sub 30%, mai mic decât cel al germanilor și maghiarilor, dar mai mare decât cel al românilor din Bucovina sau Vechiul Regat. După datele statistice din anul 1880, în Monarhia Austro-Ungară, 49,4% din totalul populației putea citi și scrie. În provinciile austriece, cea mai mare pondere a știutorilor de carte se înregistra în Voralberg (82,3%), Austria Inferioară (76,9%), Austria Superioară (76,2%), Boemia (72,9%), Tirol (70,2%), Salzburg (70%), Moravia (67,3%). În alte trei provincii, peste jumătate din locuitori erau știutori de carte, în Silezia (61,9%), Triest (57,4%) și Stiria (54,4%). Ponderea știutorilor de carte era cea mai joasă în provinciile din sudul și estul monarhiei, locuite în principal de slavi (polonezi, ruteni, sârbi, croați), iar în Bucovina, și de români. Astfel, în Kraina erau atunci 28,4% știutori de carte, în Istria 19,7%, în Galiția 11,3%, în Dalmația 9,6% și în Bucovina doar 9,1% din totalul populației! În provinciile maghiare, ponderea locuitorilor care puteau citi și scrie era de 46,2%. În Ungaria, (inclusiv Transilvania și Banat) procentul știutorilor de carte era de 46,2% (în Croația, și Slavonia 29%), în regiunile de graniță militarizată 22%. Modificările constituționale de la începutul sec. XX, din Austria, au făcut să crească importanța instruirii populației. La începutul anului 1907, Parlamentul de la Viena a adoptat o nouă lege electorală care prevedea introducerea votului universal, secret și direct pentru bărbații care împliniseră vârsta de 24 de ani. În ajunul alegerilor parlamentare din 1907 s-au dat din ei fiind știutori de carte, pe când aproape toți alegătorii de etnie cehă și germană puteau citi și scrie. În anul 1910 s-a desfășurat ultimul recensământ austriac, care prezintă informații și despre nivelul de instruire a diferitelor popoare din provinciile Monarhiei habsburgice. Din totalul populației Austriei în vârstă de peste 10 ani, doar 16,5% din locuitori erau analfabeți !!! În opt provincii din vestul Austriei, mai puțin de 4% din populație nu putea citi și scrie. În alte cinci provincii din sudul monarhiei (Stiria, Triest, Kraina, Karintia și Gorz-Gradisca), populate în principal de sloveni, germani și italieni, cca. 8-15% din locuitorii de peste 10 ani erau neștiutori de carte. În Istria și Galiția, acest indicator era de cca. 40%, iar pe ultimele două locuri continuau să se situeze Bucovina (53,9%) și Dalmația (62,8%), dar cu progrese remarcabile față de anul 1880 !!! În landurile ungare ale monarhiei, 60% din populația peste 10 ani era alfabetizată.” Printre comentariile la text, vă prezentăm două: “Silviu Hodis: Primul manual de geografie se numește “Icoana pământului”, editat la Blaj, în anul 1842!; Szabó István: Primul recensământ în Imperiul Austriac a fost ordonat de (împăratul-n.r.) Iosif al II-lea. Totodată, el a ordonat și folosirea limbii germane ca limbă oficială în administrația publică. Deci, nimeni nu avea posibilitatea de a ocupa o publicității unele informații statistice privind nivelul de instruire a persoanelor cu drept de vot. Astfel, atunci erau în Austria/Cisleithania, 2.413.906 alegători germani, 1.388.576 cehi, 912.118 polonezi, 766.000 ruteni, 283.584 sloveni, 172.560 italieni, 167.822 sârbi și croați, 44.076 români și 2.035 maghiari. Dintre acești alegători, puteau citi și scrie 2.225.024 (92,2% din total) germani, 1.325.100 (95,4%) cehi, 483.244 (53%) polonezi, 177.334 (23,1%) ruteni, 190.529 (67,2%) sloveni, 143.794 (83,3%) italieni, 46.200 (27,5%) sârbi și croați, numai 7.434 (16,9%) români și 814 (40%) maghiari. Așadar, din toate naționalitățile austriece, alegătorii români din Bucovina erau cei mai prost instruiți, doar cca. 17% funcție publică, fără cunoașterea limbii germane. După 1876, în Ungaria, asta s-a încercat, să se contracareze prin introducerea, ca limba oficială, a limbii maghiare. Totodată, așa țin minte, că Iosif al II-lea a introdus obligativitatea școlii primare.”
Față de cele de mai sus se pot face multe interpretări și comentarii. Se remarcă faptul, dacă este să ne referim doar la teritoriul României, că nivelul de școlarizare în Transilvania a fost incomparabil mai mare, față de alte regiuni. Dar să avem în vedere că, indiferent de etnie, învățământul în Transilvania era exclusiv în limba maghiară. În perioada Dualismului austro-ungar, un sat care era locuit de români, avea învățător, jandarm și primar, obligatoriu, etnic maghiar. Copiii familiilor de români, dacă voiau să învețe carte, nu aveau alternative și erau obligați să învețe în limba maghiară. Ca o mărturisire, încă din perioada copilăriei mele, îmi povestea bunicul din partea mamei, născut în anul 1900, cum că el și-a făcut școala în limba maghiară. Mult mai târziu, autodidact, a învățat să scrie și să citească în limba română, el român fiind. Se vorbea atunci despre dreptul de a învăța în limba maternă? Nu aveai voie s-o vorbești nici pe stradă, chiar cu familia fiind.
