“ASTFEL SE POATE ȘI TREBUIE SUPUSĂ EUROPA”

Distribuie pe:

Cu aceste vorbe încheia Petru cel Mare al Rusiei, la 1725, deci acum 294 de ani, Testamentul său pentru Maica Rusie, trasând pentru întreaga sa viitorime o sarcină greu de realizat. Dar nu imposibilă, dacă Europa și celelalte mari puteri ale lumii nu vor fi super atente la fiecare pas pe care Rusia de azi îl face, an de an, avându-se în vedere că toate mișcările ei, trecute și prezente, se înscriu perfect în prevederile testamentului de acum trei secole.

Deși aveam de gând să părăsesc subiectul cu testamentul în favoarea altora, mai “actuale”, recitindu-i până la capăt conținutul, mi-am dat seama că nicicând, de la cel de-Al Doilea Război Mondial, când, prin formarea lagărului socialist ocupa trei sferturi din suprafața Europei, Rusia n-a fost atât de ofensivă și cu așa mare poftă a supremației, ca în zilele noastre, dornică să ducă până la capăt prevederile Testamentului lui Petru cel Mare. Iar dacă avem în vedere ceea ce a întreprins și continuă să întreprindă președintele Putin, cu ai săi, ne putem da seama că el acționează politic și geopolitic, exact așa cum sunt prevederile Testamentului. Și pentru a vă convinge de acest lucru, redăm în continuare pasaje din a doua parte a celebrului document care se încheie cu “Astfel se poate și trebuie supusă Europa”.

- A se întinde neîncetat către Nord, în lungul Balticei, precum și spre Sud, în lungul Mării Negre. (Se întâmplă acum)

A așeza șantiere pe Marea Neagră, a se face stăpână cel mai mult peste această mare, precum și peste Baltică. (Se întâmplă acum)

- A pătrunde până în Golful Persic, a stabili, dacă este posibil, prin Siria și a înainta până în Orient și Indii, care sunt antrepozitul lumii. (Se întâmplă acum)

- A face să se ceară ajutoarele Rusiei de către unii, ca și de către ceilalți, și a impune asupra acestor țări un fel de protecțiune care să prepare domnia viitoare. (Se întâmplă acum)

- ...

- Dacă fiecare din ele ar refuza oferta Rusiei, trebuie a le crea certuri și a face să se ruineze una pe alta.

Atunci, profitând de un moment decisiv, Rusia ar tăbărî trupele sale concentrate, mai dinainte asupra Germaniei. În același timp, două flote considerabile ar pleca, una din Azov și cealaltă din portul Arhangelsk încărcate cu trupe asiatice sub convoiul flotei armate ale Mării Negre, ale Balticei.(Se întâmplă acum)

Înaintând prin Mediterană și prin Ocean ele ar inunda Franța, de o parte, și Germania, de altă parte, și aceste două ținuturi biruite, restul Europei ar trece lesne sub noi, fără a mai da o lovitură de pușcă.

“Astfel se poate și trebuie să fie supusă Europa”

Vor spune unii, de ce dăm atâta importanță unui document de acum trei secole? Dar dacă urmărim cu atenție fiecare pasaj, vom constata ce actualitate impecabilă are el, pentru că lucrurile semnalate, atunci și acolo, se petrec aievea în zilele noastre. Și, ca să nu mergem prea departe, să ne gândim la pățaniile “indisciplinatei” Ucraine, care vrea să evadeze din spațiul rusesc, prin atacarea ei și declanșarea unui război interetnic în interiorul țării, ocuparea Crimeii, încercarea de transformare a Mării de Azov într-un lac rusesc, anulându-i utilitatea internațională. Să ne gândim, de asemenea, la încercarea de a transforma și Marea Neagră tot într-un lac rusesc, la manevrele militare de mare anvergură din Marea Baltică și Marea Nordului, cât și din Extremul Orient, la implicațiile militare din Siria și Iran. Să avem în vedere complicatul război mediatic căruia i s-a dat o amploare mondială, intervenind în bulversarea vieții economice, sociale și politice, aproape în toate țările lumii. Aceasta, tocmai pentru a crea o stare de haos care să permită infiltrarea în structurile de bază ale statelor și a organizațiilor mondiale, și bulversarea activităților acestora pentru a le cuceri și domina “fără a mai da o lovitură de pușcă”, cum se spune în Testament.

Evident, lucrurile nu vor decurge chiar așa, pentru că intențiile sunt deja cunoscute. Se iau contramăsuri, și de multe ori ne întrebăm, de ce această concentrare de forțe ale NATO în zona litoralului românesc sau în alte puncte strategice ale țării, cum ar fi Cincu, din centrul țării, județul Sibiu, și dacă e bine sau nu acest lucru. Părerea noastră este că, din două rele, suntem obligați să alegem răul cel mai mic, pentru că sunt suficiente semnalele adunate atât de-a lungul istoriei, cât și cele prezente, care ne indică faptul că, cu puterea Rusiei nu este de jucat.

Lucrul acesta l-au știut foarte bine și adevărații comuniști români, în frunte cu Gheorghiu Dej și Ceaușescu, care și-au dat seama ce încălecați am fost noi de către sovietici, odată cu intrarea trupelor la 23 august 1944, ce orori a produs regimul sovietic instalat la noi, până în 1952, la moartea lui Stalin și chiar după, făcând tot ce le-a stat în putință să scape cel puțin de trupele acestora. O luptă foarte delicată și dificilă, declanșată oficial în 1955 și încheiată în 1958, prin retragerea trupelor sovietice din țară. Astfel, România a fost singura țară a lagărului socialist din care sovieticii și-au retras trupele, măsură care pe plan intern sovietic s-a soldat cu înlăturarea din funcție a liderului sovietic, Nikita Hrușciov, care a aprobat această retragere. Deși românii au jubilat atunci excesiv, sovieticii nu și-au făcut prea mari probleme, știindu-se faptul că le suntem foarte aproape și oricând ne pot “călca”, mai ales că la granița de vest avem un vecin care ne poartă mereu sâmbetele, și care-i poate fi de mare folos.

Evident, nu trebuie să dramatizăm. Obligația noastră este să cunoaștem realitățile și să decidem în propriul interes și, intrând în NATO și UE, chiar acest lucru l-am făcut. Iar cum ne prezentăm aici și cum suntem tratați, aceasta este o cu totul altă problemă. Pentru frustrările și nemulțumirile pe care le avem în aceste noi structuri, ar trebui să privim mai atent și mai sever în propria noastră ogradă. Pentru că, un elev slab la învățătură și recalcitrant, nu va obține niciodată cele mai bune aprecieri, va fi incapabil să se prezinte cu succes la oricare examen, și mai ales la cel la vieții.

Concluzia care se desprinde este că, dat fiind contextul în care ne aflăm, singura noastră șansă este Vestul. Acel Vest care ne-a mai apărat și în alte situații istorice delicate, pentru că pofta de teritoriu a rușilor este foarte mare. Să nu uităm că URSS avea încorporate, în cele 16 republici, peste 100 de etnii, iar suprafața țării, întinsă pe două continente, totaliza 22 de milioane kmp, exact de două ori cât întinderea întregii Europe, din Portugalia până la Munții Urali din inima actualei Rusii. Chiar Rusia de azi, după atâtea desprinderi, a rămas cel mai mare stat al lumii, cu 17,3 milioane kmp, cu imense bogății naturale etc.

Așadar, în fața acestui colos, noi nu avem altceva de făcut, decât să promovăm o relație de bună vecinătate, în conformitate cu prevederile dreptului internațional în toate domeniile și în condițiile respectului reciproc, cu condiția ca fiecare să doarmă în patul lui.

În încercarea de a-i trezi le realitate pe acei nostalgici, care mai pun bețe în roate drumului nostru spre Vest, nu fac altceva decât să reiau un citat al marelui nostru istoric și filosof A.D. Xenopol (1847-1920), care sună astfel: “A face politică rusească este de a da, noi înșine, arma în mâinile ucigașului, este a trăda interesele cele mai sfinte ale cauzei române”.

 

 

 

Lasă un comentariu