FEMEI DE SUCCES - PROF. ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ANDREEA STOICA, COLEGIUL NAȚIONAL ,,UNIREA” DIN TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

“Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii” (Grigore Vieru)               

,,Nu știu dacă ar trebui sau nu să mă consider o femeie de succes. Pentru mine, personal, abordarea în acest sens, a fost cel puțin surprinzătoare.

Știu însă că, de-a lungul timpului, m-am străduit să ofer celorlalți tot ce a fost mai bun și mai adevărat din mine. Absolvind Școala Normală “Mihai Eminescu” (în prezent Colegiul Național Pedagogic “Mihai Eminescu” Târgu-Mureș) drumul meu a fost foarte clar. Mi-am dorit să rămân în sistemul educațional, deoarece am știut că se poate face școală cu.....sufletul. A fost, este și va rămâne meseria care mă obligă să rămân, într-un fel sau altul, veșnic copil, fapt care nu îmi displace, deoarece copilăria a fost oaza de liniște a existenței mele, mai ales că am avut șansa de a petrece mare parte din ea în sânul bunicilor care, alături de părinții mei, mi-au insuflat adevărate valori despre viață.

Uitându-mă în urmă, știu că dacă am făcut ceva cu adevărat bun în viața aceasta, acel ceva este reprezentat de cei doi copii ai mei. Pe de altă parte, mă gândesc cu mare drag la toți copiii care au făcut parte din viața mea, cărora le-am pus baze ale cunoașterii, de la fiecare în parte, învățând câte ceva. Cred că adevărata provocare de-a lungul timpului a fost să încerc să păstrez calitatea de OM într-un sistem care te pune de foarte multe ori la încercare. Personal, nu cred într-o rețetă a succesului, dar cred că dacă te străduiești să fii echilibrat, uman, ancorat în realitatea cotidiană, poți fii o mică parte din construcția unor personalități.

Așadar, succesul în sine cred că se raportează strict la cât de mult contribui la construirea unor generații mai sănătoase, la influența pozitivă pe care noi, ca adulți, ar trebui să o avem în dezvoltarea generațiilor următoare. De fapt, eu rămân aceeași dăscăliță care își dorește din tot sufletul ca elevii ei SĂ FIE OAMENI!!!!

Cred cu tărie că primăvara reprezintă anotimpul reînvierii! Mai cred că, anotimpul în sine se raportează la noi toți. Soarele, păsările, florile, insectele, întreaga natură ne îndeamnă să nu uităm să îi preluăm exemplul! Viața, în sine, este o adevărată provocare. Depinde doar de noi cum o gestionăm, iar legea firii ne obligă să găsim resursele necesare să zâmbim, să construim, să ne bucurăm de fiecare zi oferită în dar de la Dumnezeu! Așadar,o primăvara minunată tuturor!”

Lasă un comentariu