* Umilința este calea prin care recurgem la Dumnezeu și primim puterea Lui. Ce minunat este să ne asemănăm lui Hristos în ascultare, renegându-ne! Dacă cineva, trufindu-se, caută să-și pună în valoare individualitatea, va găsi în sine mulți idoli micuți cărora va fi constrâns să le sacrifice totul. Cu cât cineva se pierde pe sine însuși, cu atât se găsește în Dumnezeu într-o condiție mult mai bună: sfințit, transformat, îndumnezeit. Cel smerit simte că puterea lui Dumnezeu “se desăvârșește în slăbiciune" (II Corinteni 12, 9). Avva Iulian, după ce a plecat să fie sfințit de episcop al Bostrei, a căzut pradă unui atentat pus la cale de oameni care-L urau pe Hristos și care au vrut să-l omoare, otrăvindu-l. Au cumpărat cu bani pe slujitorul lui și i-au dat otrava să o toarne în paharul arhiereului și să-i dea să bea amestecătura. Slujitorul a făcut așa cum a fost învățat. El a dat paharul otrăvit Preasfințitului Iulian, care cunoștea de la Dumnezeu atât viclenia, cât și pe cei care au pus-o la cale. Luând paharul, l-a pus înaintea sa și a trimis să cheme pe toți stăpânii orașului, printre care se aflau și cei care urziseră crima. Pentru că n-a vrut să divulge pe cei ce au pus la cale uciderea sa, le-a spus cu blândețe: “Dacă socotiți că mă veți ucide cu otravă, iată, beau paharul în fața voastră". După ce a făcut semnul Sfintei Cruci de trei ori peste pahar, a zis: “În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, beau acum acest pahar". Apoi l-a băut înaintea tuturor și a rămas nevătămat! Văzând aceasta, toți și-au cerut iertare.
***
* IUBIREA pe care Sf. Nicolae a arătat-o față de semenii săi trebuie să fie pildă de iubire pentru aproapele, de milostenie și de jertfelnicie, căci fără acestea zadarnic purtăm numele de creștin. Suntem chemați astăzi să ne modelăm viața după virtuțile înaintașilor, purificându-ne de zgura patimilor, mărturisind o credință lucrătoare prin iubire și săvârșind binele față de semenii noștri aflați în necazuri și în nevoi. Atunci când sporim pe calea binelui moral, noi arătăm că călcăm pe urmele sfinților care, dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel, ne îndeamnă: “Călcați pe urmele mele" (Corinteni 4, 16). Cel mai potrivit mod de a-i urma este a viețui după Evanghelie, asemenea lor. Ei, ca prieteni ai lui Dumnezeu (Ioan 15, 14), se bucură când creștinii împlinesc voia lui Dumnezeu. Au trecut veacuri, au pierit popoare, s-au spulberat cârmuiri nedrepte, dar ceea ce este drept și sfânt nu piere niciodată, căci Domnul zice: “Oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac" (Ioan 11, 26). Sf. Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, este și rămâne, peste veacuri, unul dintre sfinții cei mai mari și mai iubiți dintre creștini: patronul marinarilor și al copiilor, salvatorul celor din temniță și din primejdii, ajutătorul săracilor și al celor nedreptățiți, protectorul fecioarelor și al călugărilor. Cinstindu-l cu laude și rugăciuni, vom primi de la Dumnezeu, prin mijlocirea lui, daruri neașteptate și mângâieri nenumărate.
***
* Se povestește că, odată, un om foarte bogat stătea în cadrul ferestrei sale larg deschise și arunca în stradă monezi de aur dintr-un sac mare. Nu s-a oprit până ce n-a golit în întregime sacul. Desigur, trecătorii au început imediat să adune monedele. Ce se întâmplase? Moșierul, pierzându-și mintea pe neașteptate, nu și-a dat seama de ceea ce făcea. Totuși, chiar oamenii care se presupune că posedă totalitatea facultăților lor, deschid sacul timpului și, fără a ține seama de nimic, îl aruncă în vânt. Acest fenomen poate fi observat printre oamenii de pe toate cărările vieții. Se pune o întrebare fundamentală: de ce și din ce cauză suntem pe pământ? Suntem proprietarii pământului? Suntem, cumva, locuitorii veșnici ai pământului? Atunci ce suntem? Sf. Scriptură răspunde așa: noi suntem “străini și călători". Stăm aici pentru o scurtă perioadă de timp. Pământul este un hotel uriaș unde noi suntem doar musafiri vremelnici. Fiecăruia dintre noi ne este destinată o anumită cantitate de timp. Acest timp se aseamănă cu sacul de monede ce a fost aruncat pe fereastră de moșier. Fiecare monedă de aur poate reprezenta o oră prețioasă din viață. Se cade să n-o irosim nebunește cum s-a făcut cu monedele de aur. Timpul este mult mai valoros decât banii.
Din volumul “HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ"
