RĂSPUNS LA ARTICOLUL “TROMPETA UDEMERISTĂ ȘI ANTIROMÂNEASCĂ ÁDÁM VALERIÁN, AJUNSĂ LA HAMBURG, ÎN NORDUL GERMANIEI"

Distribuie pe:

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș nu dorește să intre în polemici cu un domn pe nume Ádám Valerián, care se erijează în apărătorul învățământului medical târgumureșean, fost student al Universității noastre, exmatriculat din motive de repetenție apărută în urma nepromovării repetate a unor examene, care continuă să propage neadevăruri cu caracter etnic, și nu numai, despre Universitate în diverse moduri.

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș și-a manifestat buna intenție reînmatriculându-l pe acest domn pentru a-și finaliza studiile, în ciuda poziției constante pe care a avut-o împotriva Universității, însă gestul Universității nu a fost înțeles de acest domn, care nu se oprește din a iniția acțiuni denigratoare la adresa unei instituții de învățământ care i-a întins o mână de ajutor. Calitatea umană a acestuia rezultă clar și din poziția diferită pe care a avut-o cu ocazia depunerii cererii de înmatriculare, când a susținut că regretă și se delimitează de toate atacurile făcute împotriva Universității, iar după obținerea reînmatriculării a uitat imediat declarațiile anterioare.

În ceea ce privește extensia Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș la Hamburg, Germania, demersurile pentru acest proiect unic la nivel național au început în urmă cu peste 3 ani. Subliniem încă o dată că procesul de autorizare ARACIS și celelalte demersuri administrative specifice statului german au fost finalizate cu succes, în condiții de deplină legalitate, în interesul Universității, așa încât afirmațiile acestui domn sunt false.

Acreditarea unei linii în limba engleză la Hamburg reprezintă un succes atât pentru Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș, cât și pentru orașul Târgu-Mureș. Standardele de calitate ale filialei din Hamburg sunt ridicate, la fel ca și infrastructura educațională care va fi pusă la dispoziția studenților. Corpul didactic care va preda la Hamburg lucrează intens, în prezent, la pregătirea anului universitar 2019/2020.

În momentul în care campusul va fi finalizat vom pune la dispoziția opiniei publice informații complete legate de campus, inaugurarea lui oficială, programată pentru 30 septembrie 2019, urmând a fi un eveniment de referință pentru întreaga societate academică românească și nu numai.

Lasă un comentariu