MARTIRII, NOBLEȚEA ȘI... EMINESCU

Distribuie pe:

* Preoția noastră are datoria sfântă să-i cheme pe tinerii din țară la un dialog sincer pe tema spiritualității românești. Să învățăm să ne apărăm credința, identitatea creștină. Să nu ne mai culturalizeze nimeni credința și experiența de veacuri a poporului nostru întru Hristos. Să nu ni-L mai culturalizeze toți culturnicii pe Mântuitorul Hristos, să nu ne mai transfere credința în mitologie, folclor etc. Să observăm că “limba noastră-i limbă sfântă”, pentru că e “limba vechilor cazanii”. Limba este o expresie a spiritualității, dar prin neglijența și mândria omului poate deveni o limbă de lemn. Limba noastră e născută spre a deveni odă, imn, rugăciune, acatist. E o limbă consacrată, sfințită în Biblia de la București (1688), și apoi în toate edițiile Sfintei Scripturi până astăzi. Este limba Didahiilor lui Antim Ivireanul, a Noului Testament de la Bălgrad a lui Simen Ștefan, a Psaltirii în versuri a lui Dosoftei, a Cazaniei lui Varlaam și apoi limba poeziei lui Eminescu care cuprinde rugăciunea.

***

* Creștinii botezați care nu trăiesc viața după poruncile Evangheliei sunt vânzători ai Domnului, profitând doar de numele de Hristos. Pe Golgota acestui început de mileniu, Mântuitorul nostru este trădat de toți aceia care se lasă conduși de Satana și devin victime ale tuturor amăgirilor sale ușuratice. Hristos este renegat și răstignit astăzi de creștinii care merg pe căile răului, ale plăcerii, ale egoismului, ale mândriei, ale urii și ale nelegiuirii. Nu poți pretinde că faci parte din Biserica creștină dacă viața ta este păgânească. Sfântul Apostol Pavel ne avertizează: “Nu vă amăgiți: nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu (I. Corinteni 6, 9-10). Nu! Căci nu este de ajuns numai să te numești creștin “dreptcredincios”, botezat în religia creștină, având un nume frumos de sfânt, dacă faci toate relele. Noblețea de creștin ne obligă să trăim creștinește toată viața, clipă de clipă, cu Hristos Domnul. Sfântul Efrem Sirul spune limpede: “Să nu ne aflăm numai cu numele de creștin, iar cu năravul păgâni, căci creștinătatea înseamnă să urmezi după putință lui Hristos. Dacă ne mulțumim numai cu Sfântul Botez și ne vom lenevi la împlinirea celorlalte porunci, ne vom face necredincioși. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecând noi în răutate și păcat. Căci L-am auzit grăind astfel în Sfânta Evanghelie: “Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 7, 21).

***

* În vremea persecuțiilor împăraților romani împotriva creștinilor, era obiceiul ca o dată pe an următorii lui Hristos să se adune la mormintele mucenicilor și aici să povestească întâmplări din viața celor martirizați. Astfel, se fortificau în credință și în virtuțile care i-au împodobit pe cei ce-au murit pentru Hristos. Și noi, astăzi, prăznuind amintirea eroilor, ne îndeplinim aceeași datorie sfântă. Manifestăm față de ei cinstire, privim cum și-au încheiat viața, dornici de a le urma credința (cf. Evrei 13, 7). Oasele bravilor noștri eroi sunt pietrele de temelie ale țării, iar mormintele lor reprezintă tot atâtea altare în fața cărora mergem să ne mărturisim neputințele și să ne înnoim jurămintele și crezul nostru în idealurile mărețe pentru care ei s-au jertfit. Ajunși în fața tronului dumnezeiesc, eroii sunt martorii noștri înaintea lui Dumnezeu că, luptând, niciodată n-am voit altceva decât să ne apărăm ce a fost al nostru: pământul, limba, obiceiurile, dreptul de a ne agonisi pâinea cea de toate zilele în libertate, dreptul de a trăi frumos, în pace cu toată lumea și cu Dumnezeu. Astăzi, după ce s-a reașezat cinstirea eroilor pe soclul recunoștinței eterne, chiar prin legiferare, constatăm că, prin memoria lor aureolată de nimbul biruinței, ei rămân mândria neamului, căci nu în zadar poetul stihuia: “Nu-i mai scump nimic azi pe lumea pământească,/Decât un nume de viteaz și moarte vitejească”. Animați de această convingere, ne plecăm pioși în fața amintirii lor luminoase și trimitem cerului rugăciunile noastre pentru cei care, prin moarte pentru țară, au înviat ca eroi și s-au înălțat la cer împreună cu Hristos.

Din volumul “Hristos, salvarea noastră”

 

Lasă un comentariu