Pe filiera acestor interogații, recurg la o altă întrebare, care cred că rezonează cu multiplele întrebări pe care vi le puneți și dumneavoastră, stimați cititori. Și anume, cum se face că la asemenea demnități politice acced unii dintre cei mai incompetenți indivizi, certați cu profesia sau fără o profesie consistentă, examenul lor fiind bazat pe minciună și demagogie, fără să dețină o minimă pregătire în domeniul politologic, juridic, economic, sociologic, psihologic, istoric sau de management politic, ca să le enumăr doar pe cele strict necesare unor asemenea demnități politice - parlamentare, guvernamentale sau în plan local, și a unui management politic și administrativ funcțional și eficient. A unui management bazat pe competențele ce le implică asemenea funcții și responsabilități în actul politic decizional din cadrul acestor structuri, și de la orice nivel decizional, care să îi scoată din robia și dependența empirismului - lăutărismului politic pe care îl practică unii dintre aceștia. Așa cum se știe, am avut miniștri care nu știu să vorbească corect limba română literară, sau care nu dețin nici cele mai vagi cunoștințe în domeniul managementului administrativ și politic, și care prin lipsa pregătirii nu pot fi decât simpli pioni pe tabla de șah a politicii, care nu numai că nu cunosc strategiile jocului de șah, ci unii dintre ei confundă și “piesele de joc”, cum ar fi principiile, legile, articolele, ajungând să ignore chiar și Constituția.
Pe fondul acestei dialectici a răului și a lanțului cauzal al acestui fenomen și metabolism social, incompetența induce cele mai nocive efecte, ea fiind, după cum se poate observa, sursa tuturor celorlalte rele din societate. Nu în mod unilateral și nici autonom, ci în concurență cu iresponsabilitatea, prudență excesivă și limitarea riscului, care îngreunează decizia politică, așa cum se întâmplă și astăzi, când incompetența și iresponsabilitatea mai mult încurcă sistemul politic decât să faciliteze și să optimizeze mecanismele sale funcționale, creându-i o imagine negativă. Evident, această imagine tangibilă, alterată de permanentele conflicte interinstituționale și interpersonale, care au la bază inflexibilitatea, incompetența și orgoliul nemăsurat al unor lideri, nu se regăsește și nici nu este reprodusă doar în interior, ci și în afară, prin exportul acestor conflicte, afectând nu doar imaginea țării, ci impactul se răsfrânge atât în plan economic și politic, cât și în relațiile interinstituționale, relații democratice care în loc să fie bazate pe principiile statului de drept, prin natura lor divergentă și conflictuală, alimentează și întrețin ura și agresivitatea în societate. Nu trebuie să ne mai întrebăm de unde această ură, dezbinare și agresivitate, răspunsul fiind ușor de dat nu numai de psihologi și sociologi, ci de fiecare dintre noi: din teama în fața deciziilor luate, neacoperite profesional, politica fiind (ar trebui să fie!) chiar și vremelnic, cum ar spune sociologul contemporan Max Weber, o profesie, și nu doar o îndeletnicire circumstanțială, fundamentată pe alte scopuri și criterii decât cele reclamate și necesare unei asemenea nobile, responsabile și complexe profesii. Ca atare, ar trebui să fie o profesie de vocație și nu de circumstanță, după cum, din păcate, se situează în prezent, constituindu-se într-un mijloc de parvenire și nu un scop. Au fost create în acest sens facultăți de profil (SNSPA) sau în proximitatea profesiei de politician, astfel că cei care acced în politică să cunoască nu numai “regulile de circulație”, ci și mecanismele “mașinii politice” pe care o conduc, și care uneori necesită și reparații pentru a putea funcționa. Din păcate, cei mai mulți politicieni știu doar să țină “volanul” - puterea în mâini, fără să cunoască suficient de bine starea de funcționare a “mașinii” - economiei și societății, rămânând prin necunoaștere robii acesteia și nu stăpânii – cunoscătorii ei. Aceasta îi face să reacționeze cu prudență - fără prea multe schimbări, limitând riscurile, care în politică sunt mai necesare decât compromisurile, la care se apelează în mod frecvent, neasumându-și asemenea riscuri.
Astfel, incompetența și lipsa pregătirii adecvate îi face pe politicieni mai prudenți și mai temători, fiind demonstrat de psihologi că sentimentul de teamă ne face mai nesiguri pe noi, și cu atât mai mult pe cei cu asemenea responsabilități majore, dar și mai irascibili și chiar agresivi, dezvoltând instinctul conservării și al apărării, care se răsfrânge prin amânarea - temporizarea deciziilor, care, la rândul său, blochează mecanismele politice, sociale și economice, asemenea unei mașini căreia îi este gripat motorul, inducând un impact negativ la nivelul societății.
Evident, teama conduce la șablonism, conservatorism, într-un cuvânt la statică și rutină, și nu la dinamică și inovație socială. De aceea, s-ar impune ca la promovarea cadrelor în sistemul politic și decizional, din orice domeniu, să fie selecționați cei mai competenți indivizi: atât sub raport profesional, cât și din punct de vedere managerial. Într-un cuvânt, să fie promovați cei care dispun de reale aptitudini și cunoștințe în domeniile conexe statutului de înalt demnitar politic, la care abilitățile psihosociale (răbdarea, perseverența, viziunea, bunul simț, respectul pentru competența celorlalți în afara egoismului și individualismului, integritatea morală, altruismul, spiritul comunitar și colectiv, promovarea liderilor etc.) devin absolut necesare, nefiind suficiente doar vorbele, ci faptele - realizările obținute înainte de a accede la asemenea înalte funcții sociale și politice. Desigur, această notorietate profesională trebuie coroborată cu vocația politică, care, din păcate, le lipsește celor mai mulți politicieni.
(Va urma)
