IMPRESII DE CĂLĂTORIE DIN AUSTRALIA III. REPERE TURISTICE

Distribuie pe:

The best pie in the world! Cea mai bună plăcintă din lume! Reclama se referă la celebrele “pies”, un fel de plăcinte, pateuri cu carne, gem, spanac, zucchini, mere etc. Rostirea cuvântului în românește, trimite cu gândul la ceva subțire, slab la figurat, dar respectiva plăcintă o găsești pe toate traseele turistice, oferind o frugală, sățioasă și rapidă masă. Am constatat că patiseria noastră nu este mai prejos decât a lor, dimpotrivă.

Această reclamă exprimă, extrapolând orgoliul australienilor în legătură cu tot ce le aparține și, desigur, are acoperire. Îmi vin în ajutor versurile: “Noi avem o țară, așa de frumoasă / Cum nimeni n-o să aibă-n veci / Cea mai strălucitoare perlă / Din coroana regelui George (al III-a n.n.) / Cea mai luminoasă bijuterie cunoscută / ce nu greșește niciodată / Chiar dacă partidul laburist / face tot posibilul să ruineze Australia” (Randolph Bealard - The Prize Poem). Poetul așează Australia sub semnul frumuseții incomparabile, nepieritoare și a infailibilității, ca să sublinieze apoi, totuși, pericolul unui partid, probabil adversar politic, o atitudine ce se găsește și prin “norduri temperate”. Puțină ambiguitate; la cine se referă, la coroană sau la țara elogiată?

Am avut ocazia să cunosc câteva obiective turistice de pe coasta de est a Australiei. După trei ore de zbor, am aterizat pe aeroportul din frumosul oraș Cairns de pe malul Mării Coralilor, mare deschisă spre oceanul Pacific. După cazarea la hotel și închirierea unei mașini, am început explorarea litoralului. Mai întâi am ajuns în interesanta rezervație Kuranda pentru a admira flora și fauna zonei. În spațiul rezervat papagalilor am suportat asaltul, prietenos de altfel, al rezidenților, dintre care unii foarte interesați de cerceii femeilor, și chiar de micile podoabe din metal de pe șepcile bărbaților. Am admirat de aproape blândul ursuleț australian Koala, cineva era să calce o iguana care se plimba pe potecă, ne-au înfiorat mai mulți crocodili care păreau adormiți la marginea unei bălți de sub un pod. Ne-am revenit, bucurându-ne de atenția unui cangur pe care l-am hrănit cu mâna. Ne-au încântat palmierii, bambușii, ferigile, orhideele și alte flori minunate.

Simboluri naturale australiene: vegetal - Eucaliptul; animal - Cangurul; zburător - Papagalul Curcubeu.

Copacul endemic, eucaliptul, verde tot anul și dominant în uriașele păduri străbătute de râuri mai mari sau mai mici, observate din avion. Eucaliptul are o mare varietate a formelor și mărimilor (150 m înălțime), unii protejându-și trunchiul cu o coajă suplimentară peste iarnă, decojindu-se spre primăvară. Aș echivala eucalipții cu brazii noștri, mereu verzi, falnici, necesari. N-am văzut nicăieri pustietăți rămase după masacrarea eucalipților, cum s-a întâmplat cu brazii noștri. Ne-am amintit cunoscutele versuri minulesciene: “Iar în covorul din perete ți-am înfipt/Trei ramuri verzi de lămâiță/Și-un ram uscat de Eucalipt”, o fantezie poetică. N-am văzut ram uscat, dar nu-i neg existența.

La Trinity Beach ne-am plimbat încântați pe o faleză foarte bine amenajată. Pe plaja largă, înclinată, de pe care ne-am aruncat în apele Pacificului, destul de adânci aproape de mal. Foarte frumoase parcul și faleza din Port-Douglas.

Partea cea mai spectaculoasă, a sejurului de trei zile la Cairns, a fost excursia la Green Island de unde, într-un batiscaf, am vizionat pe fundul mării, coralii, un amestec de vegetal mineral și animal. Se vedea partea vegetală, deloc cea minerală, adică prețiosul rubin folosit la bijuterii, iar calitatea de celenterat o știam din cărți. Pe lângă hubloul submarinului se plimbau sumedenii de pești colorați, broaște țestoase mari, alte vietăți marine, vegetație de adâncime, forme de relief marin.

Altă mare atracție turistică sunt munții Blue Mountains (Munții Albaștri). Într-o zi cețoasă am pornit spre munți cu speranța că poate ceața se va risipi, dar n-a fost să fie. Pe traseu am poposit la un fel de aprozar cu terasă, din apropierea unei livezi de meri, unde am gustat o excelentă prăjitură cu mere și frișcă. Am admirat expoziția de mere roșii și verzi. Am remarcat eleganța și varietatea arhitecturii vilelor și caselor din așezările-stațiuni, Katoomba (multe așezări australiene poartă toponime aborigene), Leura, Katoomba și Springwood, în care ne-am delectat cu pies, cafea sau vin cald. Am revenit în Blue Mountains peste două zile, pe o vreme splendidă și ne-am bucurat de măreția canionului acoperit de păduri de eucalipt care emană un fluid eteric, volatil, ce dă aerului de peste munți o culoare albăstruie, de unde provine și numele munților. Am coborât câteva trepte abrupte spre niște stânci ce străjuiesc canionul Three Sisters. În Australia, siturile turistice sunt foarte bine amenajate, asigurând posibilități optime de vizionare și percepție a frumuseților naturii. În apropierea acestor situri se găsesc minimarketuri cu suveniruri, baruri sau restaurante. Deosebit de bine sunt îngrijite peste tot “public-toilets”, dar n-am văzut nicăieri îngrijitori. Se asigură astfel puritatea peisajului, a naturii în general, fără tarabe, chioșcuri sau penibile improvizații comerciale.

“Australia's Most Beautiful Valley”, reclama la celebra Vale a cangurilor.

Kangaroo Valley, cum o numesc localnicii, se află la câteva ore de mers de la Sydney, spre sud. Autostrada, destul de liberă, străbate un peisaj de dealuri și podișuri, foarte asemănător cu cel de pe la noi, doar cu mai puține localități, cu ferme și pășuni pe care pășteau vite. Pe traseu, ne-am oprit să mâncăm “the best pie in the world”. Ne-am abătut pe la cascada Fitzroy, o impresionantă cădere de apă de la câțiva zeci de metri, de-a dreptul amețitoare, care deschide un canion împădurit. Din micul, dar cochetul market de suveniruri, ce ne părea sigur australian, am luat o amintire. După ce am ajuns la destinație, ulterior am observat că purta inevitabila și universala inscripție... Cum am ajuns la țintă, ne-am cazat la Bendeela Campround, într-o căsuță de trei camere, cu toate anexele și obiectele necesare unui sejur plăcut. Imediat am plecat spre locurile unde pasc turmele de canguri (din cele 40 de feluri) wallaby, care chiar atunci nu erau acasă. Ne-am abătut pe drumul ce ducea la un lac foarte frumos. Pe pajiștea din apropiere, bântuie un soi de porcușor cu blană, un fel de hârciogi numiți wombat, cam urâței, dar simpatici și blânzi. Toate animalele sălbatice australiene poartă urme fosile. Cu unul dintre noi, cam pescar, ne-am întors să-și astâmpere patima la încântătorul lac. N-a prins nimic, în schimb, la întoarcere, am văzut pe aceeași pajiște canguri purtându-și în marsupiu odraslele. Pentru noi doi a fost o zi reușită. A doua zi am văzut turma de wallaby, păscând liniștită ierburi mai sărace la acest sfârșit de iarnă australiană. Fiindcă însoțitorii noștri româno-australieni

știau ce trebuie să vedem, ne-am îndreptat spre oceanul Pacific. După ce am traversat o parte din Budderoo National Park, am ajuns la superbele plaje de la Murray Beach sau Scottish Rocks Beach din Jervis Bay, cu nisipuri fine și albe, contrastând armonios cu albastrul apei și verdele pădurii. La întoarcerea în camping, am văzut la marginea pădurii doi canguri “eastern grey” la distanță unul de altul, parcă solemni și milităroși. Se spune că bătăile dintre acești canguri sunt mai spectaculoase decât meciurile de box.

După câteva zile, spre sfârșitul sejurului, am vrut să simțim din nou apele oceanului. Ne-am deplasat la interesanta amenajare de la Wotamola Beach. Ne-am udat picioarele în apele oceanice și ne-am întors prin localitatea Bundeena, de unde am contemplat apele golfului Port Jackson și partea dinspre sud-est a Sydney-ului.

Ultimul obiectiv turistic pe care am avut grijă să nu-l ratăm a fost Grădina Botanică Regală din Sydney, un imens și splendid parc plin de flori, arbori exotici, amenajări acvatice, statui, clădiri vechi etc., peste care domină din apropiere obsedantul turn din centrul metropolei, o expresie a sindromului biblic babilonian.

Impresionantă și pilduitoare este grija australienilor pentru patrimoniul lor natural, pentru animalele emblematice, canguri, Koala, dingo, echidna, lupul marsupial și alte marsupiale; uriașa varietate de păsări, papagali rainbow lorikeet, papagalul alb uriaș, rândunica australiană cu cap alb, pasărea liră kookaburra, zebra australiană cu pieptul striat, care se deplasează în stoluri mari.

Păsările lărgesc spre lume zările Australiei.

Unitatea spirituală a unui popor am găsit-o exprimată în două versuri: “Let the word: Australian!/Dignity the lonliest man”. “Cunoaște cuvântul: Australian!/Demnitatea celui mai singur om” (Arthur Bolidon - Australian! Collected poems).

Lasă un comentariu