LA CASA IANCULUI

Distribuie pe:

“Lucian Blaga -100 de ani de la apariția volumului Poemele luminii” a constituit tema conferinței susținute miercuri, 13 martie, la Casa Iancului, de reputatul om de litere, prof. dr. Valentin Marica, în deschiderea seriei de activități ce vor marca, în județul Mureș, acest moment crucial în opera gânditorului din Lancrăm, Poemele luminii prefațând întreaga sa operă.

Din cuvântul dlui. Valentin Marica am reținut următoarele idei:

Lucian Blaga ar trebui mereu actualizat, adus în “trăirea fiecărei zile”, pentru a fi înțeles în profunzimea gândirii sale; citindu-i poemele, ar trebui să înaintăm dând mereu paginile “înapoi” ca să recunoaștem și să simțim toate valențele cuvintelor, precum și cele ale sentimentelor și trăirilor sale; Poemele luminii “ne duc spre geneză” , spre începutul lumii, spre necuprins, autorul fiind, parcă, mereu în strânsă legătură cu Universul, cu Creația, cu Creatorul; în poemele sale el a găsit noi nuanțe și noi înțelesuri luminii, cea care ,,însuflețește” fiecare poem, bolții înstelate, începutului și sfârșitului; taina, misterul, șoapta dau farmec, mângâie, alină sufletul, umplându-l de fior, de trăire.

Apărute imediat după Marea Unire, la care Blaga a fost participant direct, Poemele luminii au fost, parcă, o necesitate stringentă, întrucât, după “România Mare” trebuia realizată și “România Tare” - tare prin spiritualitate, prin închegarea și unirea în gând și cuget a sufletului românesc, prin constituirea unei puternice conștiințe de neam și țară, acest lucru putându-se face doar prin anume “întregitori” și mari visători, acei care duc mereu lumea noastră înainte, iar Balga a fost unul din aceștia.

Poemele luminii - a conchis vorbitorul - sunt mereu actuale, ele sfidând timpul, dar mai ales creațiile poetice trecute și actuale, multe din ele serbede, reci, fără simțire, fără fior.

În final, dr. Valentin Marica a citit din volumul de versuri al Domniei sale “Schituri transilvane”, câteva poezii care au, în “spusa” lor, o mare încărcătură emoțională.

Completări la temă au făcut: prof. Gheorghe Nistor, un mare admirator al poeziei lui Blaga, prof. Petru Nemeș și doamna cercetător Mariana Ploeșteanu, care ne-a citit câteva considerații făcute de personalitățile timpului față de Avram Iancu și Lucian Blaga.

În cadrul manifestării, moderată de președintele filialei, Ioan Berța, clipa de poezie a fost susținută de Mircea Dorin Istrate și Silviu Rațiu, cei doi citind poezii din creația proprie, cu referire la temă.

Lasă un comentariu