STAREA DE VEGETAȚIE A CULTURILOR AGRICOLE

Distribuie pe:

La nivel național, în toamna anului 2018 s-a însămânțat o suprafață de 3.004.800 ha, din care grâul ocupă 2.055.682 ha, orzul 266.585 ha și rapița 476.936 ha.

Culturile agricole se prezintă astfel: orzul și grâul de toamnă sunt în faza de formare a frunzei a treia și, respectiv, înfrățire; cultura de rapiță parcurge etapa de dezvoltare a aparatului foliar.

Ritmurile de creștere se desfășoară normal la culturile semănate în perioada optimă și pe terenurile cu umiditate suficientă, iar culturile sunt uniforme și viguroase.

Măsuri tehnologice specifice

Culturile de toamnă prezintă în această primăvară câteva particularități care impun măsuri tehnologice specifice, care să stimuleze pe cât posibil vegetația și să elimine orice concurență a buruienilor din cultură.

Având în vedere evoluția vremii, în această perioadă se aplică îngrășămintele minerale pe bază de azot și potasiu la culturile de toamnă, în funcție de zonă, fiind necesară realizarea unei fertilizări suplimentare cu azot.

Luând în considerare și rezerva de umiditate existentă în sol, se recomandă fracționarea dozei de azot, în 3-4 etape, în vederea sporirii gradului de utilizare a îngrășămintelor cu azot, prin menținerea unei concentrații mărite, în zona de maximă dezvoltare a rădăcinilor la grâu.

Datorită faptului că prognoza vegetativă la cultura de grâu indică valori reduse ale taliei plantelor cu internodii scurte, nu se recomandă utilizarea regulatorilor de creștere.

Utilizarea îngrășămintelor foliare

Se recomandă utilizarea îngrășămintelor foliare cu microelemente și macroelemente ușor asimilabile asociate cu tratamente fitosanitare pentru echilibrarea nutriției.

La această dată, nu a fost semnalată nicio suprafață afectată de boli sau dăunători specifici, însă, ținând cont de încălzirea vremii, este necesară supravegherea permanentă a culturilor, astfel încât efectuarea tratamentelor de primăvară să se facă în stadiile primare ale manifestării bolilor/dăunătorilor.

O atenție specială se impune a se acorda stării de aprovizionare a solului cu apă, urmărindu-se în mod deosebit adaptarea intervențiilor tehnologice capabile să conserve apa existentă în sol. (Sursa: madr.ro)

Lasă un comentariu