Așa cum am mai semnalat, și o fac și acum într-un mod responsabil, cel mai mare compromis al acestei științe sociale - al sociologiei, este realizat prin intermediul sondajelor de opinie, prin al căror rezultate mai mult dezinformează decât prezintă adevărul, fapt ce face ca acești sociologi să fie tot mai mult decredibilizați, compromițând imaginea acestei profesii și a celor care o profesează. Faptul că sondajele sunt în cea mai mare măsură decredibilizate de tot mai mulți politicieni este cunoscut, așa că nu trebuie să mai insist asupra acestui adevăr. Mai puțin este conștientizat din partea acestor practicieni aserviți unor interese, impactul negativ indus prin rezultatele măsluite a acestor sondaje, evident, în funcție de cei care le comandă, prin care se încearcă în primul rând manipularea maselor, mai ales în scopuri electorale, căzând pradă acestei manipulări în primul rând cei nehotărâți în opțiunile lor electorale. O asemenea tendință de influență în plan electoral - psiho-comportamental în general, în sociologie se numește contingență comportamentală (se concretizează prin faptul că, pe fondul unei solidarități atitudinal-comportamentale, oamenii se influențează reciproc, o asemenea influență având, de regulă, la bază criterii subiective - emoționale și resentimentale și, ca atare, votul este negativ - de respingere, și mai puțin rațional, pe fondul unor aprecieri cât de cât obiective). Alături de acest mecanism psihosociologic evidențiat, în plan vertical mai acționează un alt fenomen, în scop manipulativ-coercitiv, complianța comportamentală, concretizată prin monitorizarea și constrângerea alegătorilor ce aparțin unui partid de către liderii acelei structuri politice și autoritatea locală - primarii, mergându-se până la excludere sau restrângerea unor facilități - ajutorul social, astfel că prin intermediul acestui fenomen se creează un anumit bazin electoral ușor de manipulat, favorabil celor care dețin puterea în plan local.
Un alt fenomen psihosocial, asociat mai ales cu contingența comportamentală, și în mai mică măsură cu celălalt fenomen (regăsit mai ales în mediul medical, care presupune respectarea întocmai a indicațiilor medicului), este imitația, omul fiind prin natura sa ontogenetică și filogenetică (prin ceea ce am moștenit ereditar) o ființă imitativă. Întrucât problematica imitației sociale este mai puțin cunoscută sub raport teoretic, fiind doar practicată, dar și foarte importantă în plan psihosocial și cu precădere în mediul politic, voi face câteva referințe teoretice asupra ei, evidențiindu-i atât mecanismele prin care se realizează, cât și formele prin care se obiectivează în interacțiunile sociale și umane. De fapt, se uită și se ignoră, în același timp, un lucru foarte important din acest punct de vedere, și anume că în politică puterea exemplului personal al liderilor este mai importantă decât ideologia sau doctrina pe care o promovează un partid sau altul, astfel că imitația poate îndeplini un rol foarte important în opțiunile manifestate sub raport politic și, mai ales, electoral.
În vederea înțelegerii acestui fenomen psihosociologic important din viața cotidiană, cred că nu este lipsit de importanță să prezint mai în amănunt mecanismele acestui fenomen cu caracter legic, un rol deosebit revenind dintr-o asemenea perspectivă legilor imitației, descoperite și promovate de marele psihosociolog francez G. Tarde, pe care le voi adapta mediului politic de la noi. Cele mai importante - în număr de patru - se manifestă astfel: legea I: se imită în primul rând ideile, fondul și apoi formele de manifestare, dinspre interior spre exterior, pe prim-plan stând elementele psihice precum sunt: credințele, emoțiile, sentimentele, dorințele, interesele, aspirațiile, idealurile, voința, un rol important avându-l sugestia și puterea de sugestie a liderilor politici - și nu numai -, în calitatea lor de model pentru subalterni; legea II: vizează raporturile sociale și statusul social în acest mecanism imitativ, imitația plecând de la superior la inferior (ce vedem și facem, cum se comportă superiorul, așa se comportă și inferiorul), inferiorul imită și chiar îi susține acțiunile superiorului, reproducând în mod fidel și conformist comportamentul acestuia; legea III: evidențiază faptul că se imită în mai mare măsură trecutul decât prezentul, de unde rolul festivismului și simbolismului în politică; legea IV: are aplicabilitate mai scăzută în mediul politic, constând în imitația de la unilateral la reciproc, ceea ce înseamnă că imitația poate fi și bilaterală, imitând atât inferiorul pe superior, cât și invers, ceea ce, după cum este cunoscut, nu se realizează în acest domeniu, întrucât se consideră că este afectată - alterată autoritatea liderului, demonstrând lipsa calităților de lider în situație inversă.
Sunt câteva aspecte, pe care am considerat să le evidențiez prin aceste articole, în scopul cunoașterii fenomenului, stimați cititori, utile cred atât dumneavoastră, cât mai ales celor care ne conduc, astfel că, prin prezentarea acestor conexiuni ce mențin răul în societate, vor putea să-l gestioneze într-un mod mai eficient. A nu se uita însă de faptul că, într-o mai mare sau mai mică măsură, suntem cu toții responsabili de acest fenomen, ceea ce impune cu necesitate schimbarea atitudinii față de el, în așa fel încât să poată fi aplatizată curba sa ascendentă, pentru a nu monopoliza societatea și a nu deveni o reală dictatură a urii și a răului, cum se prefigurează a fi acest fenomen în societatea românească prezentă.
(Sfârșit)
