Biserica Ortodoxă Română a fost, de-a lungul mersului istoriei, un permanent sprijinitor al culturii românești, un factor care a înlesnit apariția de cărți atât cu conținut laic, cât și bisericesc. După ajungerea sa pe scaunul de mitropolit primat, pentru Miron Cristea, una din preocupările esențiale a fost aflarea mijloacelor și crearea instituțiilor corespunzătoare, prin care să se poată realiza unificarea sufletească desăvârșită a tuturor ortodocșilor români. La 24 martie 1920, a cerut Sfântului Sinod să constate necesitatea urgentă a înființării unui Institut Biblic Românesc. În ședința din 26 mai 1920, Sfântul Sinod, deliberând, a hotărât și aprobă în principiu înființarea unui Institut Biblic Ortodox
în România, după propunerea făcută de mitropolitul primat.
Putem să afirmăm că și Patriarhul Miron și-a deschis drum în istoria țării, mai ales prin traducerea cea nouă a Bibliei. Pentru această grea operă, Patriarhul Miron a ales mai întâi pe teologul și literatul Gala Galaction, pe care l-a hirotonisit preot și i-a dat tot sprijinul material și moral pentru acest scop. Mare a fost bucuria primului nostru Patriarh când a primit manuscrisul de probă al traducerii făcute de Gala Galaction. Visul Patriarhului se vede realizat atunci când a văzut apărând, în 1936, Sfânta Scriptură.
Această Biblie are un lung „Cuvânt înainte", semnat de Miron, ,,Patriarhul Românilor". Asemenea Predosloviilor bătrâne, acest „cuvânt înainte" formează o admirabilă expunere a istoricului traducerilor Bibliei în românește, într-o formă presărată de florile unui stil ales. Totodată, în partea ultimă, Patriarhul își dezvăluie toată taina preocupărilor sale, din care s-a născut această nouă tâlcuire. De aici se vede că munca traducerii a fost încredințată la trei figuri bine cunoscute: Nicodim, fost stareț la Mănăstirea Neamț și apoi ajuns Mitropolit al Moldovei; Părintele Gala Galaction - profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie din Chișinău și autorul traducerii Noului Testament din 1927, Părintele Vasile Radu - profesor de Vechiul Testament la aceeași Facultate, un specialist în limba ebraică și în limbile orientale.
Însărcinarea traducătorilor a fost să dea o traducere exactă, limpede, fără cuvinte anevoie de înțeles și într-o limbă cât mai îngrijită, păstrând nota arhaică atât de frumoasei limbi a vechilor Scripturi.
Această Biblie a fost aprobată de Sfântul Sinod ca ediție de probă. Biserica n-avea încă o ediție nouă, oficială. Dar oricum, Patriarhul nostru își îndeplinise visul. Vedea împărtășindu-se în țară noua carte sfântă, purtând pe copertă mențiunea că apare în vremea domniei Majestății Sale Carol II, din îndemnul și cu purtarea de grijă a Patriarhului României, Miron Cristea. Firește, va mai trebui multă strădanie și multă revizuire a acestei traduceri, până se va ajunge la o Biblie oficială a Bisericii. Patriarhul și-a înscris, prin aceasta, numele în istorie.
Limba Bibliei din 1936 este o limbă curgătoare, limba vorbită la vremea aceea, desigur cu păstrarea câtorva forme arhaice devenite cumva sacre. La fel se întâmplase și cu Biblia de la București din 1688. Traducerea ei nu e cu totul îndepărtată de limba din 1936. E aceeași limbă română, în întregime înțeleasă și atunci și azi. Topica frazei e diferită, unor cuvinte de atunci li s-au preferat sinonimele impuse mai târziu, dar în vocabularul limbii coexistă și astăzi amândouă, unele mai des, altele mai rar întrebuințate. Spunem aceasta nu pentru a diminua necesitatea unei Biblii noi în 1936, le era imperios necesară,
ci pentru a accentua încă o dată progresul uluitor al limbii traducătorilor de la 1688. Ei vor fi multă vreme după aceea un model pentru mulți care vor mai continua încă să scrie.
În felul acesta, primul Patriarh al țării a dat un avânt noilor traduceri ale Bibliei. Aceasta se va desăvârși în noi ediții sau în noi traduceri. Dar numele Patriarhului va rămâne legat de cea mai serioasă strădanie de după război, de a da cuvântul lui Dumnezeu din Scriptură pe o limbă nouă, vrednică de marele avânt al țării și al culturii românești. Trebuie menționat și faptul că în timpul păstoririi lui Miron Cristea, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, activitatea Institutului Biblic a fost destul de rodnică, pe lângă Biblia din 1936, Noul Testament din 1927, s-au mai tipărit unele cărți de cult, cursuri universitare și manuale tipărite pentru Institutul Teologic.
