Doamne, cât de greu este să scrii despre cei pe care-i iubești, când din răni și din inimă curg lacrimi fierbinți! Fiindcă Timpul nu șterge nimic, doar mătuiește pe ici-colo suferința, cât să nu jubileze prea tare neprietenii.
Lazăr Lădariu, Omul meu, cu care am împărțit trei decenii de viață (mai bune sau mai rele - ca în oricare familie), Om al Cetății, și al Neamului, cărora li s-a dăruit până la ultima suflare, ar fi împlinit luni, 25 martie, de Buna Vestire, 80 de ani. Așteptam cu nerăbdare și cu speranța însănătoșirii aniversarea, primenindu-ne sufletele și casa, și căutând cu înfrigurare manuscrisele, FURATE, ale Antologiei de poezie preconizate. A trecut Dincolo, cu durerea de a nu putea transmite tiparului acest volum pe care îl considera „cântecul său de lebădă". Și, desigur, și cu alte dureri, pricinuite de unii care, de bună seamă, „vor plăti" la Judecată! Nu vreau să-i tulbur liniștea acum, cu asemenea subiecte mizerabile, mult prea pământene, acolo, sus, unde se va fi întâlnit cu toată elita noastră culturală, căreia i s-a alăturat, recent, alt idicean de geniu, excepționalul muzician George Puiu Angelescu. Odihnească-se în pace cu toții, în veghea luminoasă a Domnului!
Suntem din ce în ce mai triști și mai săraci, mai goliți de speranțe și frumusețe. Cineva tot turuie, consolator, încă de la Facerea Lumii, că „nu există oameni de neînlocuit". Ba există! Iată, cimitirele sunt pline cu oameni de neînlocuit! Că uneori ne mai cârpim viețile cu plasturi colorați…. e adevărat și, poate, necesar, ca să n-o luăm razna de tot. Oamenii, ce-i drept, nu sunt repetitivi. Individul în sine, fizic, e unicat.
Lazăr a fost o persoană foarte specială și multă vreme va trece până să se nască cineva asemănător. Am stat împreună aproape 30 de ani, dar nu pot acum să scriu mare lucru, încă îmi adun cioburile de suflet. Vreau să public, în schimb, un eseu semnat de un foarte drag prieten al nostru, excepționalul scriitor și editor Teodor Curpaș. Un text de o dureroasă, tulburătoare actualitate, apărut după lansarea publică a volumului de versuri „Tranșeele ierbii", pe care îl lucrasem împreună cu Lazăr Lădariu, prezentându-l la ediția „Punților de lumină" din 2017. Un text minunat, intitulat „Lazăr Lădariu cu «Tranșeele ierbii» și mereu în tranșeele vieții", pentru care îi mulțumesc și mă înclin cu reverență în fața distinsului profesor universitar dr. Teodor Curpaș.
„Lazăr Lădariu vine pe astă lume în zi de sărbătoare, în 25 martie 1939, de Buna Vestire. Vine dintr-o familie de țărani, cu palmele bătătorite și cu crăpături umplute cu pământul din Idicel-Sat din județul Mureș. A învățat începând cu școala din sat, din satul vecin și liceul «Al. Papiu Ilarian» din Târgu-Mureș. Eu l-am cunoscut, fiind colegi de an și de cameră, în cei cinci ani de Filologie clujeană. Ajunge cadru universitar la Institutul Pedagogic de 3 ani din Târgu-Mureș, lucrează la diverse ziare, iar de multă vreme conduce ziarul «Cuvântul liber» din centrul de județ. Și, Doamne, cât de liber e cuvântul său, că-l știe România și nu numai! L-au știut cei din Parlament, timp de 8 ani, când a fost deputat. Da! Deputat cu puternice intervenții la tribuna înaltului forum.
A debutat încă din 1963, a publicat mult și a editat peste 40 de volume, unul mai interesant ca altul (poezie, eseuri sau reportaje, antologii colective de poezie, unele trilingve, publicistică), fiind prezent și în Dicționarul bio-bibliografic al Bibliotecii Județene. A scris despre mari personalități din țară, a fost membru în comisii importante în Parlament (1992-2000), delegat în diverse acțiuni ale țării etc. Oricum, a primit, pe drept, o mulțime de premii literare, diplome (USR și Uniunea Ziariștilor Profesioniști), medalii (jubiliare, comemorative, «Omul anului», «Cel mai apreciat jurnalist», Cetățean de Onoare etc). A câștigat o sumedenie de concursuri la nivel de țară, obținând trofee de invidiat: Diploma «Ambasador» și titlul de «Cetățean de Onoare al Culturii», a activat la «ASTRA», a primit «Cetățean de onoare al Poeziei», o serie de plachete și medalioane etc.
Sunt în total 106 de astfel de «mici» atenții oferite de cei în drept. Recent, mi-a «sărit în ochi» o copertă de excepție realizată de Mariana Cristescu, ce ascunde 43 de poeme, o pagină de date biografice ale autorului, 3 pagini de titluri ale publicațiilor lui Lazăr Lădariu (cu an de apariție, titlu, editură, colaboratori) și 14 pagini de referințe critice semnate de oameni importanți ca: Gh. Perian, Vasile Dan, Laurențiu Ulici, Cristian Stamatoiu, Constantin Crișan, Gellu Dorian, Cornel Moraru, Ștefan Melancu, Traian T. Coșovei, Mihai Sin, Marian Barbu, Mariana Cristescu, Mioara Kazak, Valentin Marica, Elena M. Câmpan, Răzvan Ducan, Iulian Boldea - toți dovedind că aprecierile asupra scrierilor lui Lazăr Lădariu sunt atât de meritate!
Eu știu că Lazăr Lădariu a oferit foarte mult cetățenilor și țării, dar n-a cerut nimic, ci, din contră, a cunoscut ceea ce este specific azi în țară: ură, invidie, dispreț, dușmănie! Oare până când vor ține toate astea? Când vom ști să-i apreciem pe cei valoroși, în timpul vieții?
Referitor la ultimul volum apărut, nu este o lirică plină de tensiune, ci mai degrabă viziuni de om liber ce se bucură de floarea ce-i luminează diminețile, frumoase aduceri aminte, omul ocrotit de Dumnezeu cu un frumos «Cântec de Înviere» («Aud un alt zbor,/un alt cântec/de Înviere».)
Spațiul liric oferit de Lazăr Lădariu este al seniorului și-l savurăm cu atâta plăcere. Poetul se dovedește un trăitor profund al evenimentelor petrecute de-a lungul anilor săi. Întâlnim în poemele sale multă naturalețe, chiar atunci când prezintă elemente de existență a lumii - toate ducând la o promitere de veșnicie. Cum să nu-ți placă: «Se topesc urmele,/ prin secunda dilatată,/ cu chip de porumbei,/ fantomele îngerilor/flutură mari drapele/ de ceață/». Sau : «Aud razele lovindu-se-n văzduh/ și văd îngeru-n curat veșmânt/ pe câmpul meu de luptă/ suferind, / sângerare asfințită pe cruce.»
Aș putea spune că poetul, cu toată discreția sa, se dă de gol și-l vedem vulnerabil sufletește, descoperindu-se prin idei, ca un om cu modestie ce nu poate să dispară.
A devenit cel mai conștient poet că, oricând, oriunde, mereu, cuvântul său caută și găsește adevărul și dreptatea pentru care a luptat viața întreagă. E de admirat acest om! Și atunci când se folosește și apelează la tonalități liturgice, rămânând el, omul cu credință, cu mult patos în tot ceea ce face. Poate scriu așa despre Lădariu Lazăr fiindcă-l cunosc atât de bine și-aș pune legământ pentru toate activitățile sale. Ce suflet curat! Un om plin de demnitate și curaj. A suferit mult, a biruit multe greutăți! Poate și pentru aceastea e valoros! Și totuși… rămâne solemn și grav!" (Teodor Curpaș,17 septembrie 2017, Gazeta de Nord Vest)
*
Da, Lazăr Lădariu a rămas solemn și grav până la capăt, cu rădăcinile adânc încleștate în tranșeele ierbii, chiar și atunci când vulturii se roteau amețitor către Dumnezeu. Căci bucuria nu e neapărat veselă, după cum nici sfâșierea nu are grai, ci doar asurzitoarea tăcere a lacrimii.
La mulți ani, dragul nostru, în veșnicie, acolo, sus, de unde ne veghezi cu dragoste și dor!
