Marți seara, în cadrul unei discuții amicale cu “societatea civilă”, dl Klaus Iohannis a anunțat că îl bate gândul să vadă cum ar fi dacă ar organiza un referendum în ziua alegerilor europarlamentare din 26 mai. Nu numai că îl bate gândul, dar, a precizat domnia sa, e “aproape hotărât” să-l organizeze, având și “undă verde” de la CCR, pe ale cărei hotărâri, de altminteri, le bagă sau nu le bagă în seamă, după cum are dânsul chef. De data asta, e “aproape hotărât” să aibă (chef).
Decizia de a fi “aproape hotărât” n-a fost deloc ușor de luat și a presupus analize profunde și aplicate, povestește șeful statului: “Am început să analizez, împreună cu echipa mea de la Cotroceni, cum ar fi (că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti - n.n.) dacă aș convoca un referendum fix pentru data alegerilor europarlamentare. La început, am fost relativ puțini entuziaști pentru această idee, adică eu și încă vreo doi - trei (puțini, dar cei mai buni - n.n.), dar am reușit să conving mai mulți, pentru că trebuie să judecăm foarte bine această chestiune”. Ei, și după ce a convins “mai mulți”, s-au așezat cu toții pe treabă: “De o săptămână încoace lucrăm foarte intens. I-am rugat pe cei din echipa mea să-mi propună mâine-poimâine (nu chiar “de îndată” - n.n.) un prim draft de agendă, care va presupune și o întâlnire cu câțiva reprezentanți foarte hotărâți din societatea civilă”. Normal și logic: dânsul fiind “aproape hotărât”, are nevoie să se întâlnească cu unii “foarte hotărâți”, ca să devină “hotărât de-a binelea”.
Problema, deocamdată, este că, deși lucrează foarte intens, dl președinte nu știe de ce: “Nu vreau să fac eu un referendum pentru ceva anume. Dacă fac referendum, vreau să am parteneri nu numai partidele, vreau să am parteneri și societatea civilă, românii care își doresc să dea un semnal clar...”. Sens în care, nu-i așa, se va întâlni cu “foarte hotărâții”.
Totuși, din economia abordării prezidențiale, “aproape” înțelegem că referendumul ar fi pe etern nerezolvata chestiune a corupției: “Îmi doresc ca națiunea română să spună clar dacă tolerează corupția și corupția care schimbă legi, ca să scape, sau să tragem linie și să spunem: atât”. Din spusele președintelui am mai reținut, pe sărite, că: tolerarea corupției este un fenomen legat de cultură și educație, sens în care domnia sa (“aproape” că) a și promovat proiectul “România educată”, că bine fac judecătorii și procurorii că protestează, “din disperare”, că “avem de-a face cu o golăneală în actul de guvernare”, așa că “societatea civilă” să-i dea înainte cu protestele, că nu se fac autostrăzi, că sistemul public de sănătate e ca vai de capul lui, de aia ăsta (pesemne, așa se vorbește în România educată) se tratează de sciatică într-un spital privat, că la 10 august oamenii au demonstrat pașnic și guvernul i-a gazat, încât “de atunci, în toate rapoartele suntem legați la capitolul Așa nu” (spre deosebire de Franța, care, în ce privește “Vestele galbene”, e legată la capitolul Așa da - n.n.), că “guvernul Cioloș a administrat România rezonabil de bine” (se vede cu ochiul liber, de pe asfaltul autostrăzilor tehnocrate) etc.
Rămâne acum de văzut ce întrebare ne pregătește președintele pentru 26 mai. De ce tocmai atunci, “aproape” că putem ghici: în noua configurație, Europa nu trebuie să uite, chiar în ziua alegerilor europarlamentare, că suntem și trebuie să rămânem, nu-i așa, țara cea mai coruptă din Uniune, să nu ne schimbăm statutul de colonie extractivă (sursă de materie primă și mână de lucru ieftină) ce ne-a fost dictat în actuala ordine mondială. În rest, de statul de drept... o să aibă grijă dna Kovesi, în caz că ajunge șefă peste procurorimea de pe bătrânul continent (unde corupția e corupție, nu găinăreală, ca pe la noi.)
“Dacă ar fi să concentrez întreaga evoluție revoltătoare din ultimii doi ani, aș spune că avem de-a face cu pervertirea statului și pervertirea regulilor democratice. Asta este foarte grav” - a conchis dl Iohannis. Iată o zicere cu care suntem nu “aproape”, ci cu totul de acord, cu exemple din istoria foarte recentă: ordonanța 13 care a scos lumea în stradă, cu dl Iohanns în frunte, a fost declarată constituțională de către CCR, manifestațiile de protest cu # și luminițe, dovedindu-se o manipulare uriașă a opiniei publice; la scurt timp, Curtea Constituțională a decis că dosarul penal deschis de dna Kovesi împotriva Guvernului, pentru emiterea Ordonanței 13, a fost un grav abuz în serviciu, întrucât procurorii DNA și-au depășit competențele prevăzute de lege, și-au arogat, abuziv, atribuții ce nu le aparțin, au exercitat presiuni asupra Executivului, au blocat legiuitorul în exercitarea atribuțiilor sale constituționale, au acționat - contrar legii - ca anchetatori, legiuitori și judecători, în situația în care doar Parlamentul poate controla actul normativ al Guvernului, din perspectiva oportunității și legalității. Între timp, a intervenit câmpul tactic pe care au zburdat, în voie, serviciile, cu sau fără protocoale de colaborare, arestările pe bază de denunț, anchetele sub amenințare, pușcăria fără vinovăție, “unitatea de elită”, dovedită drept “grup infracțional organizat”, “paradelile” lui Onea și Portocală, alte și alte nenorociri, haosul și fărădelegea propagându-se, ca o undă de șoc, până la baza societății, în adâncul “României educate”, unde furtul, tâlhăria, crima, incestul, violul s-au instalat comod, ca modus vivendi, cu urmări “aproape” de imaginat asupra generațiilor ce vor veni. Iată doar câteva exemple de “pervertire a statului și a regulilor democratice”.
...Mare atenție, așadar, la întrebarea pe care are de gând să ne-o pună dl președinte la extemporalul” din 26 mai, în caz că nu se răzgândește (cum s-a mai răzgândit în urmă cu doi ani): în locul domniei sale, am asculta de sfatul predecesorului Băsescu, “vulpoi bătrân” și hârșit în rele: “Marele autogol ar fi dacă, spre exemplu, ar pune (Iohannis - n.n.) o întrebare legată de justiție și nu s-ar face cvorum. Și atunci, n-aș risca să pun o întrebare pe justiție. În schimb, aș căuta o soluție care să mă ducă la succes, frate! Ca aia de genul: Vreți 300 de parlamentari? Da.” (Asta, lăsând la o parte faptul că, vorba unui fost ministru, tras pe linie moartă, “nimic nu e mai politic decât să încurajezi întreaga societate să se pronunțe într-o chestiune privind justiția. Justiția trebuie făcută de profesioniști, potrivit legii”. Așa spune și președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gârbovan, dar “nu se pune”, întrucât dânsa n-a ieșit pe scările “cremenalului” să protesteze, ca “emblematicul” Cristi Dănileț.)
Bine, frate, dar dl Iohannis urmaseu să se consulte cu “câțiva reprezentanți foarte hotărâți ai societății civile”. Ca simpli cetățeni, îi recomandăm, cu căldură, pe Dide, Mălin Bot și pe băiatul acela (prieten cu Macovei) care circula în chiloți, cu metroul, am uitat cum îl cheamă, dar e “foarte hotărât”.
...Că doar n-o să-l întristăm pe dl președinte, recomandându-i să se consulte, eventual, și cu următorii “beneficiari ai justiției de paradeală”: Dan Radu Rușanu (politician), Gabriela și Corneliu Bârsan (judecători), Mircea Gutău (primar), Mariana Rarinca (simplu cetățean), Nela Secară (fost întreprinzător privat), Toni Greblă (fost judecător la CCR), Tatiana Bauman (controlor tichete CFR), tanti Maria Cociorvan (țărancă) și alte zeci și zeci de achitați, din lipsă de probe sau pentru că fapta nu există. Din păcate, unii nu mai există nici ei...
