Începuturile Noului Legământ sunt legate cu fire tainice de acest eveniment al istoriei mântuirii, petrecut într-o umilă casă din Nazaret, unde se adăpostea Fecioara Maria, cea aleasă pentru devenirea în Născătore de Dumnezeu.
Acest moment de răscruce al istoriei întregii umanități fusese mai înainte făgăduit, cu mii de ani conform istoriei biblice, în clipa în care strămoșii neamului omenesc, Adam și Eva, au fost mângâiați după căderea din starea de har și exilați din Eden în pământul nevoințelor.
Sfânta Scriptură este săracă în referințe la adresa Fecioarei Maria, fiind amintită trecător, cu excepția Evangheliilor după Matei și Luca, cei care relatează întregul context al nașterii lui Iisus Hristos, însă această sărăcie de informații se datorează discreției în care a ales Maica Domnului
să-și ducă viața.
Al doilea izvor al Revelației, Sfânta Tradiție, este cel care întregește relatarea scripturistică. Întrucât părinții ei, drepții Ioachim și Ana, muriseră, prin purtarea de grijă a dreptului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, fusese dată în grija unui dulgher bătrân, pe nume Iosif, din seminția regelui David. În această perioadă de timp, dintre logodnă și căsătoria propriu-zisă cu Iosif, se petrece momentul descoperirii planului divin de Întrupare în vederea Răscumpărării a Fiului lui Dumnezeu, prin împreună lucrarea Duhului Sfânt și a Fecioarei Maria.
Această veste bună, a plinirii așteptării venirii lui Mesia, a atingerii punctului culminant al istoriei, a fost făcută cunoscută prin solul ceresc al veștilor bune, arhanghelul Gavril, la sorocul hotărât de către Dumnezeu, la “plinirea vremii” (Galateni 4, 4).
Vestea cea bună se materializează în clipa în care Maria consimte să devină Maică, după trup, a Fiului Ceresc, rostind acel: “Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Atunci, prin umbrirea Duhului Sfânt, Iisus Cel Veșnic de zile se sălășluiește în pântecele Mariei, pentru a lua trup din trupul ei și sânge din sângele ei.
Este clipa zămislirii Vindecătorului Divin, clipa pe care unii teologi o văd ca pe o Cincizecime personală a Fecioarei Maria. De aici urmează ceea ce, în doctrina și cultul Bisericii dreptslăvitoare, numim: Preacinstirea Maicii Domnului, datorită rolului său unic și irepetabil în lucrarea de răscumpărare a omenirii din păcat și moarte.
Termenul “zămislire” este cel care a dat și numele inițial al acestei sărbători: “Zămislirea lui Iisus”, cum îl regăsim într-o cuvântare a Sfântului Grigorie Taumaturgul (+270). Era prăznuită la data de 5 ianuarie, în ajunul sărbătorii Epifaniei (Arătarea lui Dumnezeu). Din veacul al IV-lea, odată cu generalizarea serbării Nașterii Domnului, la 25 decembrie, praznicul “Bunei Vestiri a Sfintei Fecioare Maria” a fost rânduit, de către Biserică, la data de 25 martie.
Fiind o sărbătoare a bucuriei mântuirii, evidențiată prin cântările bisericești ce au preluat salutul adresat Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gavriil: “Bucură-te!”, Buna Vestire ne trimite spre lumina primăverii veșnice, la care putem ajunge și noi prin iubirea și ascultarea de Dumnezeu, după modelul oferit de Maria, Pururea Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu.
