Moto: “Să nu mai revin în viață niciodată?... Niciodată?...
E grozavă vorba asta!... Limba nemaidezghețată,
Huma, nemaiîncălzită de simțiri și de idei!
Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei.”
(Al. Vlahuță)
În criza morală în care se zbate azi lumea și societatea, valoarea cuiva, mai ales valoarea intelectuală și culturală, nu mai este apreciată, decât, poate, după moarte.
În prag de an nou, 2019, ne-a părăsit pentru totdeauna jurnalistul, poetul și omul, Lazăr Lădariu, căruia îi plăcea atât de mult scrisul lui Alexandru Vlahuță, din care am ales versurile de mai sus. Toată viața sa, dar mai ales în ultimii ani s-a luptat cu “morile de vânt” ale unei lumi oarbe, în care faptele mari au fost puse sub semnul “damnatio memoriae”.
În ziua sărbătorii de început de an “cuvântul” i-a fost copleșit de tăcere și doar amintirea lui mai domină, ziua și noaptea, asupra prietenilor și neprietenilor pe care i-a avut și care au rămas zdruncinați de mesajele sale. Toți îi aud îndemnurile și se cutremură de profunzimea lor:
- Judecați-mă! Încercați să mă înțelegeți! Să nu uitați!
Prin “cuvântul” său și-a exercitat vasta cultură dobândită prin înțelepciunea moștenită de la strămoși, îmbinată cu educația înaltelor școli pe care le-a urmat și cu vasta experiență în domeniul culturii, al poeziei, al politicii, dar, mai ales în cel al publicisticii.
Ar fi putut fi fericit, deoarece Dumnezeu l-a înzestrat cu de toate, mai ales cu un spirit mare, dar a fost mereu nefericit, văzând că neamul său se învârte în loc, în căutarea ieșirii din impas, mai ales că nu a uitat și a păstrat mereu legătura respectabilă cu rădăcina neamului. Faptele lui bune, în loc să fie răsplătite, au fost mereu pedepsite, iar cei pe care “nu i-a lăsat să moară”, în loc de recunoștință i-au răspuns cu dușmănie. Lupta lui era în sensul sensibilizării lumii, aducerii acesteia spre realitatea “cuvântului” adevărat și liber exprimat, dar nepriceperea, răutatea, șmecheria și hoția, s-au dovedit a fi mai tari și mai greu de învins.
A militat mereu, în cunoștință de cauză, pentru îndepărtarea dezunirii din societatea în care a trăit și îi îndemna pe toți cei din jur, cu pilde de vrednicie, la unitate și solidaritate, în sensul dobândirii păcii sociale și a binelui public, de care societatea noastră are atâta nevoie.
Pasionat până în măduva oaselor de tradiție și dragoste de țară, prin expresivitatea unei gândiri originale, a lăsat o operă menită să învingă timpul și să fie eternă, care îi aduce “Veșnică pomenire!”.
