“N-AM BANI!”

Distribuie pe:

Mai des întâlnită decât orice altă expresie, “n-am bani”, pare să fi devenit un slogan al multora dintre români. Un vechi proverb spune că “banii au trecere în orice curte”, așa că nu pare nelalocul ei preocuparea preponderentă în acest domeniu. Însă această problematică poate îmbrăca o gamă largă de nuanțe. Despre ce bani vorbim atunci când afirmăm “n-am bani”? Despre resursele care îți asigură traiul, despre resursele necesare satisfacerii unor plăceri, despre resursele care ți-ar ușura viața sau despre resursele care te-ar diferenția de restul lumii prin prisma tuturor posibilităților?

“Banii sunt ca apa în timpul revărsării” spune un alt proverb, câți sunt atâția se duc. Puțini ai, puțini cheltui! Mulți ai, mulți cheltui! Și atunci, ce rost mai are această afirmație “n-am bani”? De ce o folosim mereu? Când ar fi ea justificată? Dacă este să ne luăm după înțelepciunea înaintașilor noștri, “banul e o mică roată ce-nvârtește lumea toată”. Oricât de avut ai fi, tot poți afirma că n-ai bani, dacă crezi că averea pe care stai nu e suficientă să îți acopere pretențiile din ce în ce mai mari. Numai că “n-am bani” spus de un om avut nu are aceleași conotații cu “n-am bani” spus de cel care se trezește în fiecare zi cu gândul că nu va reuși să pună ceva pe masa familiei, să plătească facturile sau să își cumpere medicamentele necesare să îl țină pe picioare pentru a putea să muncească pentru acel ban care să îi asigure un minim de siguranță a zilei de mâine.

“Un om înțelept trebuie să aibă banii în cap, nu în inimă!” este îndemnul pe care îl dau învățații, găsind în profundele lor analize că numai atunci când există detașare de partea materială viața poate urma un făgaș liniștit. Prin urmare, înainte să tot repetăm “n-am bani” am putea să ne punem câteva întrebări simple: “Pentru ce n-am bani?” “Este o prioritate de viață destinația pe care vreau să o dau banilor mei?” “Cu adevărat nu sunt suficienți banii pe care îi am pentru a trăi decent?” “Chiar nu pot găsi soluții pentru problemele mele cauzate de lipsa de bani?” “Corespunde realității afirmația mea că n-am bani?”

Închei aceste rânduri cu o poveste care nu îmi aparține, relatată fiind de către o cunoștință. O femeie intră într-o farmacie. Este frumoasă și poartă un șal cu bănuți și broderii aurii. Cere farmacistei un produs pentru copilul ei bolnav. Aflând că prețul acestui produs este de 16 lei, cere un produs mai ieftin, pe considerentul că nu are bani, iar produsul oferit este prea scump. O persoană dintre cele care așteaptă la rând finalizarea tranzacției cu farmacista o întreabă: “- Doamnă, dar șalul pe care îl purtați cât a costat?”. Femeia răspunde încântată: “- A! Numai 250 de lei!”.

Lasă un comentariu