CUM ÎȚI DAI SEAMA CĂ EȘTI FOLOSIT

Distribuie pe:

Psihologii susțin că unul dintre cele mai neplăcute sentimente în relațiile cu ceilalți apare atunci când ne simțim folosiți, indiferent dacă este vorba de familie, rude, prieteni sau colegi.

Pentru a nu cădea în capcana profitorilor, specialiștii ne prezintă câteva semne care ne atenționează când suntem folosiți.

Discuția este întotdeauna despre ei - Ai uneori senzația că problemele tale sunt mai puțin importante decât ale celuilalt? Sau nici nu apuci să vorbești despre ele, pentru că imediat persoana respectivă începe să vorbească peste tine, despre propriile sale preocupări?

Atunci când toată atenția ta se concentrează asupra celuilalt, este un semn că ceva nu este în regulă. Este valabil pentru orice tip de relație, fie că este una sentimentală, de prietenie sau de rudenie. Poate, persoana respectivă simte nevoia să discute cu cineva, poate îi place să fie permanent în centrul atenției, iar tu îi permiți să facă toate acestea.

Ești nevoit să îi sari tot timpul în ajutor - Unul dintre cele mai frumoase aspecte ale relației cu familia, prietenii sau partenerul este acela că ai întotdeauna pe cineva de partea ta. Dar, dacă ești nevoit să îi ajuți tot timpul și să îi scoți din situații dificile, este un semn că s-ar putea folosi de tine. Relațiile trebuie să fie întotdeauna echilibrate, astfel încât susținerea să fie reciprocă.

Nu îți spune niciodată “Mulțumesc!” - Fie că duci pe cineva apropiat la birou, stai cu copilul său, îi ajuți părinții sau îi faci cumpărăturile, te aștepți ca eforturile tale să fie recunoscute și să primești apreciere. Aceasta nu înseamnă că vrei să primești ceva în schimb, ci doar că vrei să ți se mulțumească.

Dacă persoana respectivă nu își exprimă gratitudinea pentru gesturile pe care le faci pentru ea, este un semn clar că se folosește de tine. Nu ar trebui să te simți obligat să faci ceva anume, mai ales dacă nu ți se răspunde cu aceeași monedă.

Te caută numai ca să îți ceară o favoare - Nu ar trebui să te temi să ceri ocazional o favoare cuiva, dar dacă cineva îți cere constant tot felul de favoruri și nu este dispus să te ajute când ai la rândul tău nevoie, este un alt indiciu că se folosește de tine.

Atunci când o persoană nu se bucură pur și simplu de compania ta și are întotdeauna un scop când vrea să te vadă sau să îți vorbească este un semnal de alarmă care îți arată că nu face altceva decât să se folosească de tine.

Începi să ai sentimente negative față de ei - Dacă ești întotdeauna cel care trebuie să facă sacrificii, să dedice adesea timp și energie într-o relație, probabil vei începe să ai resentimente față de persoana respectivă.

Este o reacție naturală și un indicator în plus al faptului că ești folosit. Într-o relație echilibrată, în care fiecare persoană investește la fel de mult, astfel de sentimente nu apar.

Te simți obligat să ajuți - De obicei, oamenii care se folosesc de ceilalți sunt și foarte buni manipulatori. Comportamentul manipulator implică trei factori: teama, obligația și vina. Atunci când ești manipulat de cineva, ești convins în mod psihologic să faci ceva ce probabil nu ai dori să faci.

De asemenea, există două tipuri de manipulatori: agresorul și victima. Un manipulator agresor te face să te temi, folosind amenințările și intimidarea pentru a te controla. Manipulatorul victimă sădește un sentiment de vină în ținta sa. O persoană care este ținta unui manipulator care face pe victima încearcă de obicei să îl ajute pe manipulator pentru a nu se simți vinovată.

Țintele acestui tip de manipulare se simt adesea responsabile să ajute victima, făcând ceea ce li se cere pentru a-i stopa suferința.

Ești pus în fața faptului împlinit - Atunci când o persoană se folosește de tine, aceasta poate presupune că ești întotdeauna disponibil să faci ceea ce îți cere. Astfel că nici nu te mai roagă să îl ajuți cu ceva, ci te pune direct în fața faptului împlinit. De fapt, te forțează să accepți, fără să îți dea șansa de a refuza. De exemplu, un prieten sau o rudă care nu te sună să te întrebe dacă poți sta câteva ore cu copilul său, ci vine pur și simplu la ușă, îți lasă copilul și pleacă.

Lasă un comentariu