UNDER 17 - TRICOLORII ÎNVING TURCIA, ÎNSĂ RATEAZĂ CALIFICAREA LA EURO

Distribuie pe:

Reprezentativa U17 a României a încheiat cu victorie, 3-1 împotriva Turciei, meciurile de la Turul de Elită, după ce a pierdut primele două partide. Tricolorii au dominat partida disputată în compania țării gazdă, însă rezultatul nu a fost suficient pentru a se califica la Campionatul European. România a încheiat grupa pe poziția a treia, cu 3 puncte acumulate, la un punct în spatele Austriei, care a adunat 4 puncte. Liderul grupei, Italia, a câștigat toate cele trei partide, adunând 9 puncte. Victoria României cu Turcia a fost asigurată de Ianis Stoica, care a marcat pe finalul primei reprize, și Louis Munteanu, autor al unei “duble” (78' și 88' - din penalty). Pentru Turcia, care a evoluat în 10 jucători după eliminarea lui Muhammet Akpýnar (8'), a înscris Polat Abay (52'). Rezultatele Grupei 1 de la Turul de Elită: România - Austria 1-5, Italia - Turcia 2-0, Italia - România 3-0, Austria - Turcia 0-0, Turcia - România 1-3, Austria - Italia 1-4. Clasament: Italia 9p, Austria 4p, România 3p, Turcia 0p. La turneul final găzduit de Irlanda, în perioada 3-19 mai 2019, se califică echipele clasate pe primul loc și cele mai bune 7 ocupante ale pozițiilor secunde.

Lasă un comentariu