Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat...
Un fals disident, dar veritabil revizionist, devine al doilea om în puterea provizorie!
În decembrie 1989, scenariul provocării unui războiul civil care să creeze premisele destrămării României a eșuat, dar el a continuat să opereze folosind alte căi și mijloace cum ar fi realizarea, cel puțin al unui vid de putere: la 18 februarie, în cursul unei manifestații stradale, a fost atacat și devastat sediul guvernului provizoriu după ce, la 12 ianuarie 1990, avusese loc acțiunea “moarte pentru moarte” condusă de Dumitru Mazilu, iar la 28 ianuarie, somarea ultimativă, din partea liderilor partidelor istorice - mai puțin Radu Câmpeanu - a autorităților provizorii să predea puterea. [Zeno Millea, Secesiunea Ardealului, Editura Carpatica, 2002, p. 33 și urm. http://www.scribd.com/doc/59119613/Secesiunea-Ardealului]
A urmat la 15 martie, cu ocazia sărbătoririi zilei maghiarilor de pretutindeni, trecerea graniței de către câteva mii de persoane de cetățenie ungară, cu intenția de a manifesta la Satu Mare, unde doar prezența de spirit a autorităților și reacția adecvată a locuitorilor români ai municipiului au împiedicat, în ultimul moment, ca situația să nu degenereze.
La 19-20 martie, după mai bine de două luni de tensiuni interetnice, au avut loc evenimentele dramatice de la Târgu-Mureș, soldate cu morți și răniți. Astăzi se conturează tot mai mult faptul că ceea ce s-a întâmplat a avut ca scop reînființarea unei regiuni autonome pe criterii etnice ca prim pas spre autonomizarea Transilvaniei în ideea unei eventuale ruperi a ei de România.
Prima etapă a acestei acțiuni au început cu înființarea partidului etnic UDMR. Documentarul MAE ungar “1989 - A csodák éve Magyarországon és Európában” - Anul miracolelor în Ungaria și în Europa, consemnează, la p. 98, că UDMR s-ar fi înființat la 25 decembrie 1989. [http://www.mfa.gov.hu/NR/rdonlyres/DDF6013F-21E3-4B6F-A0C9-96594CFB08 F3/...
Tensiunile interetnice din Târgu-Mureș au fost amorsate de acțiunile unui pseudo disident, Károly Király. Membru fondator al UDMR, Király a fost, între 1968-1972, prim-secretar PCR Covasna, membru supleant al CPEx, membru al CC al PCR.
Károly Király pierde toate aceste funcții importante în statul comunist român, în urma unui scandal sexual. “După decenii de fidelitate servilă față de regim, schimbă brusc cursul. Format în mediul sovietic, Király, (...) atacă cultul personalității lui Ceaușescu și neprincipialitatea ideologică a regimului, probleme care, deși reale, erau irelevante în contextul politicii în domeniul minorităților, pe care le atacase anterior, “in corpore”. Erau însă în deplină conformitate cu scopurile politicii sovietice (s.n.).” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania, The Clash within the Warsaw Pact and The End of the Cold War, Editura RAO, 2013, pp. 214-217.
Marginalizat politic, Király este contactat de serviciile de informații ungare care îl ajută să își creeze o aură de oponent al regimului. În această calitate, încearcă să mondializeze problema Transilvaniei. În 1981, adresează un memoriu atât Organizației Națiunilor Unite, cât și Conferinței de Pace și Securitate în Europa, de la Paris, în care se cerea înființarea Republicii Socialiste Transilvania, în cadrul comunității statelor socialiste! [Neagu Cosma, Dumitru Marinescu, Fapte din umbră, vol. IV, București, Editura politică, 1983, p.142]
Istoricul Larry Watts crede că nu este exclus ca fostul nomenclaturist să fi fost agent cu dublă subordonare. “Este plauzibil ca Károly Király să fi fost (și) agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost și la studii acolo. Și, mai mult decât atât, atunci când Gorbaciov a venit la București în '87, și Károly Király era consemnat la domiciliu, Ambasada sovietică a trimis la Târgu-Mureș un automobil, și l-a adus pe acesta la recepția la care a fost invitat și Ceaușescu, iar Gorbaciov a stat de vorbă cu Király vreo zece minute.” [Irina Airinei, “Anamnesis”, ed. MarLink, București 2011, p. 348.]
La data de 26 decembrie 1989, Károly Király elaborează la Târgu-Mureș, împreună cu alții, un document prin care solicită autonomia maghiarilor din Transilvania, drepturi colective etc. La 27 decembrie îi înmânează, la București, lui Ion Iliescu documentul scris în limba maghiară, iar acesta, care dorea/spera să aibă controlul asupra comunității maghiare prin Király, fără a mai verifica cine era în realitate fostul prim-secretar PCR Covasna, membru al CC al PCR și membru supleant al CPEx, îl numește pe Károly Király, la 9 ianuarie 1990, prim-vicepreședintele al CFSN, omul numărul doi în puterea provizorie!
În această calitate, Király desființează CFSN Târgu-Mureș (care era constituit, în consens, la paritate între români și maghiari) și construiește un nou CFSN format în majoritate de 57% maghiari. Mulți dintre ei aveau reputație iredentistă sau revizionistă. Aceștia, împreună cu Károly Király, vor
amorsa o serie de acțiuni, de la înființarea unor sindicate pe criterii etnice, la provocarea crizei separării școlilor, manifestații de intimidare a populației românești, încercarea de scindare pe criterii etnice a Institutului de Medicină și Farmacie (IMF) etc. [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, pp. 166-172.]
Profanarea monumentelor românești vine “ca bonus”, dar, psihologic vorbind, dezinformarea/diversiunea instrumentată de av. Elöd Kincses, vicepreședinte al Consiliului județean Mureș, cum că românii ar fi profanat ei înșiși (sic!) monumentul lui Avram Iancu pentru a-i culpabiliza pe maghiari, a fost picătura care a umplut paharul. Toate acestea se petrec pe fondul unei inexplicabile indiferențe a conducerii provizorii a României.
“Ceea ce trebuie subliniat este că, în mod evident, a existat o pasivitate, ca să nu spunem un dezinteres al autorităților de la București față de ce se întâmpla în Ardeal. Este contextul în care apare o structură de autoapărare a românilor din Transilvania, Vatra Românească, în al cărui document de constituire există această frază: «Constatând dezinteresul și lipsa de atenție pe care Bucureștiul o arată față de ceea ce se întâmplă la Târgu-Mureș (...) am hotărât să ne organizăm».” [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, p. 170.] (continuă în ediția de mâine)
(va urma)
