SUFLETUL, CREDINȚA ȘI... ÎNVIEREA

* Sufletul omenesc este înzestrat cu puterea de a distinge binele de răul moral, pe temeiul concepției religioase. Prin toate puterile sufletești răzbate legea valorii, care este baza legii și conștiinței morale. Omul vine pe lume cu această predispoziție. Educația nu creează, ci numai dezvoltă ce află. Originea conștiinței este în Dumnezeul religiei creștine, în lumea suprasensibilă, în absolutul metafizic. Glasul conștiinței va fi glasul Providenței, va fi voința eternă a lui Dumnezeu, înscrisă pe lespezile inimilor noastre. Conștiința este nucleul nostru cel mai tainic și sanctuarul omului, unde omul se află singur cu Dumnezeu, al cărui glas răsună din străfunduri. Conștiința este o lege a spiritului nostru, dar care îl depășește, care ne dă porunci, care semnifică răspundere și datorie, teamă și speranță. Termenul de conștiință - sinidisis - se întâlnește atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Semnificația ei însă este cunoscută la toate popoarele, care atribuie conștiinței controlul asupra acțiunii puterilor supraomenești, cum erau cunoscutele Erinii la greci ori Furiile la romani, care urmăreau cu severitate orice nedreptate sau fărădelege atât în viața de aici, cât și în viața de după moarte. Astfel, toți cugetătorii din toate timpurile sunt de acord a admite și a susține în om conștiința.

* * *

* “Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este credința voastră” (I. Corinteni 15, 13-14). Cu toate acestea, au fost și sunt și astăzi unii care neagă învierea morților și spun că este o invenție a Bisericii. Dacă douăzeci de profesori universitari sau douăzeci de oameni de știință mi-ar demonstra că nu există viață după moartea trupească și că totul se termină în mormânt, le-aș răspunde: “Vă apreciez mult studiile și cunoștințele pe care le aveți, vă apreciez diplomele dumneavoastră, dar în acest domeniu nu vă dau dreptate. Nu vă dau dreptate pentru că nu ați fost dincolo de mormânt ca să știți ce este acolo. Eu cunosc un specialist în taina morții, care a fost dincolo de mormânt și care mi-a spus că de la mormânt începe adevărata viață. El mi-a spus ce este după moarte. Eu pe Acela îl cred. Acesta este Iisus Hristos, cel Înviat din morți”. De Sfintele Paști, Faust a lui Goethe fusese gata să moară; și-a pus cupa de otravă pe buzele sale, dar chiar atunci a auzit sunetul clopotelor de Paști. Sunetul miraculos al Învierii a ajuns la el ca un mesaj de salvare de la Mântuitorul Cel Veșnic, zicându-i: “Nu trebuie să mori. Eu îți aduc învierea Mea ca un nou dar al vieții, nu numai pe pământ, ci și pentru eternitate în ceruri”.

* * *

* Credința ne ajută să aflăm care este scopul vieții pământești. Noi, oamenii, suntem înzestrați cu rațiune. Noi nu putem păși între leagăn și mormânt ca niște condamnați la moarte, precum se duc vitele la abator. Ci, îndată ce am trecut de vârsta copilăriei, dorim să cunoaștem cine a creat lumea, cine ocârmuiește universul acesta minunat, cu ordine și frumusețe negrăită. Vrem să știm cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm; ce rost au toate strădaniile noastre în scurtul interval de timp ce ne este sortit să trăim? Sunt întrebări arzătoare de care nu poate scăpa nicio ființă care judecă puțin. Oare, cine ni le poate dezlega? Filosofia, știința, arta, literatura? Nicidecum! Acestea sunt neputincioase în fața întrebărilor fundamentale ale vieții, precum stă sfinxul în fața piramidelor Egiptului. Întrucât Creatorul ne-a alcătuit pentru Sine, noi nu găsim satisfacție și nu putem fi oameni adevărați și compleți fără a ne uni cu El, fără a sta într-o legătură strânsă cu El. Domnul Iisus ne-a spus: “Nu numai cu pâine va trăi omul” (Luca 4, 4), dar oamenii nu i-au dat importanță. Am trăit, hrănindu-ne cu tot felul de pâini. Și așa, îndopându-ne cu toate, ne-am îmbolnăvit.

Din volumul Hristos salvarea noastră!

Lasă un comentariu