MARTIE 1990: “POGROMUL DE LA TÂRGU-MUREȘ”, O ETAPĂ A RĂZBOAIELOR PSIHOLOGICE ȘI DE IMAGINE DUSE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI - (6)

Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat...

Cum se poate orchestra un conflict interetnic...

În cartea De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, Virgil Măgureanu și Alex Mihai Stoenescu ajung la concluzii inechivoce: Conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureș trebuie interpretat din perspectiva creării unor stări de tensiune care să ducă la compromiterea României ca stat național unitar, izolarea și marginalizarea ei. Este vorba de interesul unor state - URSS și Ungaria - ca Transilvania să devină subiect de drept internațional și de schimbarea staus-quo-ului internațional și teritorial al României.

Conjunctura care a dus la incidentele din 19-20 martie poate fi structurată astfel:

1. După începutul anului 1990, în cadrul unui veritabil război psihologic și de imagine, Transilvania este literalmente inundată de hărți ale Ungariei Mari și de materiale de propagandă revizioniste aduse din țara vecină. La data de 7 ianuarie 1990, într-o emisiune în limba maghiară a postului de radio FM 105 din New York, este prezentată o știre care a fost a fost redifuzată în repetate rânduri în perioada 8-12 ianuarie de Radio Kossuth: “Asociația Maghiarilor Americani a discutat ieri (06.01.1990) problema Ardealului. Ceaușescu a căzut cu sânge unguresc; sacrificiul acesta nu este destul. Maghiarii din Transilvania trebuie să fie liberi, iar Transilvania alipită Ungariei. În acest caz, trebuie să încercăm întâi rezolvarea pe cale pașnică. Sunt trei posibilități: Un verdict internațional; o Transilvanie independentă, de tipul Elveției; Transilvania trebuie să treacă la Ungaria chiar cu folosirea forței”. Efectele psihologice a acestor acțiuni atât asupra românilor, cât și a maghiarilor au fost considerabile instaurând o stare de disensiune, neîncredere reciprocă și încordare.

2. În acest context, președintele Ion Iliescu numește alături de el la conducerea țării pe Károly Király; se poate presupune că Iliescu nu cunoștea trecutul iredentist al fostului membru al CC al PCR, ci doar aura lui de “disident” față de Ceaușescu.

3. Károly Király rupe punțile de legătură și de înțelegere între români și maghiari în Transilvania; schimbă compoziția organelor de conducere din Târgu-Mureș, în care românii devin minoritari.

4. Încep acțiuni de destabilizare: înființarea unor sindicate pe criterii etnice, contestarea și eliminarea directorilor de origine română ai instituțiilor și întreprinderilor. Are loc profanarea statuilor lui Avram Iancu și Bălcescu, exemplu concludent de “gândire magică primitivă” constând în atacarea/desființarea simbolurilor adversarului.

Este amorsată “criza separării școlilor” la care o contribuție semnificativă va avea Smaranda Enache, fostă activistă notorie a PCR, convertită rapid în “activist civic”, despre care, ulterior, au apărut documente privind cola-borarea cu fosta Securitate. (http://www.ziua.ro/display.php?id=212892&data=2006-12 -15;)

Criza separării școlilor atinge apogeul după ce, printr-o telegramă controversată, ministrul educației Mihai Șora decide evacuarea de la liceul Bolyai a 14 clase cu limba de predare română. În mod spontan, elevii români se adună în curtea interioară și scandează: “Suntem frați, nu ne separați!” și “Suntem de naționalitate copii!”. Peste trei luni Mihai Șora va demisiona din guvernul Petre Roman pentru ca în noiembrie să devină unul dintre liderii importanți ai Alianței Civice. Comentând declarația făcută de Ion Iliescu cu ocazia primei sărbătoriri a zilei naționale de 1 Decembrie: “Aș dori ca toți românii să se regăsească în patria-mamă”. Într-un interviu dat săptămânalului francez L'Express, Șora va susține: “Iliescu este incoerent: el dorește pentru Basarabia ceea ce refuză Transilvaniei! (sic!) (L'Express - 7-14 decembrie 1990, articol semnat Vincent Hugeux)

5. Românii care se simt abandonați înființează, la 7 februarie, Uniunea Vatra Românească ca organizație de autoapărare. În afară de o reuniune publică la care participă câteva mii de persoane și participarea la ședințele în care se dezbate degradarea situației din municipiu, activitatea UVR se rezumă la organizarea de spectacole folclorice cu repertoriu patriotic.

6. Transformarea FSN în partid politic influențează negativ situația. Mioapă politic, având în față doar perspectiva apropiatelor alegeri, neinformată și/sau dezinformată, puterea de la București se dezinteresează în continuare de problematica Transilvaniei.

Aflat sub influența lui Károly Király, care îl dezinformează, președintele CPUN Ion Iliescu nu ia în considerație semnalele de avertisment ale delegației UVR și “temporizează” rezolvarea situației. În stradă, românii scandează: “Iliescu nu uita, și Ardealu-i țara ta!”.

7. În prima parte a lunii februarie, Károly Király pleacă la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală. Zvonul care circulă: este grav bolnav de leucemie după ce a fost radiat de Securitate. Conform unui săptămânal budapestan (Képujság, A tizedes még a többiek, nr. 8 din 24.02.1990), la invitația Ministerului Apărării Patriei, la mijlocul lunii februarie sosește la Budapesta și pastorul László Tõkés.

8. La Târgu-Mureș au loc acțiuni psihologice de intimidare a românilor: marșul-procesiune cu lumânări și cărți de la 10 februarie condus de scriitorul András Sütõ, notoriu fost nomenclaturist comunist - 100.000 de persoane, 60.000 aduse din Harghita și Covasna - putând fi interpretat și ca posibil exercițiu de mobilizare.

9. Pe data de 18 februarie începe o grevă a studenților și profesorilor maghiari de la Institutul de Medicină și Farmacie (IMF). Ea se manifestă prin pichetarea și ocuparea, așezați pe jos, a spațiilor publice ale IMF. (Ambele procedee sunt descrise de Gene Sharp, specialist în “acțiuni nonviolente de acțiune” http://nonviolentaction.net/serbia-otpor-uses-sharps-work-to-defeat-dict...).

Greva este intens mediatizată pe plan internațional de ziariști olandezi (care vorbesc limba maghiară...) prezenți prompt la acțiune. Crește afluența de ziariști “internaționali” din presa audio-vizuală, înzestrați cu camere video, aparate de fotografiat și de înregistrat, care irită trecătorii cu insistența lor în a pune întrebări tendențioase și care transmit instantaneu “evenimentele”. Toate acestea presupun coordonarea unui “centru de gândire” profesionist.

10. După 15 martie 1990, când în județele Satu Mare, Covasna, Harghita și Mureș au loc manifestări ale populației maghiare, la Târgu-Mureș are loc o rapidă radicalizare a maghiarilor și, în paralel, a românilor. Se ajunge ca, la 16 martie, un iresponsabil să intre în forță cu mașina într-o coloană de demonstranți români pașnici, rănind 14 persoane, patru dintre ele grav. Károly Király, care se întorsese din Ungaria și se afla la București, telefonează autorităților militare din oraș cerându-le să intervină în mod direct, cu trupe și tehnică, pentru aplanarea conflictelor (inexistente) din oraș și a-i proteja pe studenții maghiari din căminele IMF. Vorbind pe un ton autoritar, el susține că intervenția ar fi fost aprobată chiar de Ion Iliescu. Ulterior, ajuns președinte al României, Ion Iliescu a negat ferm că ar fi dat vreodată o astfel de dispoziție.

După ce criza separării școlilor atinge punctul critic, mitingurile românilor cerând demisia lui Károly Király și a avocatului Elõd Kincses (ale cărui apeluri la radio și cuvântări publice erau considerate defăimătoare) și contra-mitingurile maghiarilor se potențează reciproc.

La 19 martie conflictul este amorsat. Un grup numeros de săteni din localitățile de pe valea Gurghiului atacă clădirea sediului partidelor politice în care se găsea și un sediu al UDMR. Autoritățile locale au susținut că “persoane rămase neidentificate” au aruncat cu diverse obiecte de la etajul clădirii în grupul de săteni care se deplasa spre clădirea studioului de radio Târgu-Mureș pentru a protesta împotriva unui discurs jignitor la adresa românilor. UDMR susține că atacul ar fi fost nemotivat. Clădirea este asaltată timp de câteva ore, poliția e depășită de eveniment, iar când persoanele aflate în imobil sunt evacuate, scriitorul András Sütõ este grav molestat.

Situația se deteriorează, iar peste doar o zi, în data de 20 martie izbucnește un conflict violent între o masă compactă de maghiari, numărând circa 15-16.000 de persoane, și alta de români, estimată la 2-3.000 de persoane, după ce cordonul firav de polițiști care despărțeau cele două tabere este rupt.

Rezultatul: 6 morți, câte trei din fiecare tabără, și 168 de răniți: 33 de naționalitate maghiară și 135 de naționalitate română. Tragedia s-a petrecut pe fondul unei deficiențe informative foarte grave din partea autorităților locale, mergând până la dezinformarea autorităților centrale: maghiarii deliberat, românii din oportunism sau slugărnicie.

Nu am structurat o cronologie mai detaliată a evenimentelor al căror martor am fost, dar ea poate fi lesne filtrată, prin coroborarea cu alte informații din cărțile col. Ioan Judea, Târgu-Mureș, Cumpăna lui martie, Ed. Tipomur, 1991, și av. Kincses Elöd, Martie negru la Târgu-Mureș, Kriterion, 2015.

(va urma)

 

Lasă un comentariu