LA CEAS DE SĂRBĂTOARE

Distribuie pe:

Joi, 28 martie 2019, Liceul Tehnologic “Vasile Netea” din Deda a fost în sărbătoare, având un oaspete important: domnul profesor dr. Valentin Marica, poet, scriitor și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Profesorii de limba și literatura română (Dărăban Gheorghe, Moldovan Maria, Covrig Liliana și Moldovan Anca) împreună cu elevii ciclurilor gimnazial și liceal, membri ai cercurilor literare din școală, s-au reunit în activitatea cenaclului “Vanet” spre a aduce un omagiu cuvântului rostit și rostuit în creații artistice literare, muzicale, de artă plastică și dans.

După cuvântul de bun venit adresat distinsului oaspete, de către doamna Maria Ștețco, directorul Liceului, domnul Valentin Marica a impresionat audiența prin sensibilitatea caracteristică omului-artist și a felicitat elevii din Deda care au participat la Concursul Național de creație literară organizat de Fundația “Cezara” și ale căror creații se regăsesc în volumul editat cu această ocazie. Este vorba despre elevii Buculeu Cristian, Moldovan Darius și Bândilă Anamaria Alexandra, care s-au bucurat de cuvinte de apreciere din partea editorului și care au primit câte un exemplar al acestei antologii literare: “Jocul de-a ziua cea bună sau Definițiile patriei. Copiii la Centenarul Marii Uniri”. De asemenea, au fost evidențiați și elevii participanți la Festivalul - Concurs de Creație Literară “Serafim Duicu”, proză și poezie, adresat elevilor din clasele V-XII, aflat la a XVIII-a ediție de către școala care poartă numele marelui cărturar al acestor locuri. Elevii Tamba Darius și Vlasa Ioana au primit câte un exemplar din antologia “România - Cuvinte din suflet de serafim…”, apărută sub îngrijirea directorului Școlii Gimnaziale “Serafim Duicu” din Târgu-Mureș, ce adună între coperțile sale toate creațiile participanților la acest concurs, împreună cu impresiile și gândurile bune ale unor profesori de prestigiu de limba și literatura română din județul Mureș, care au asigurat jurizarea.

Activitatea cenaclului “Vanet” de la Liceul Tehnologic “Vasile Netea” din Deda a antrenat peste 40 de elevi, care au citit cu emoție din creațiile lor. Au impresionat plăcut soliștii vocali de muzică populară Andrei Istvan și Andreea Alexandrescu, dar și instrumentiștii Darius Tamba (vioară) și Laurențiu Croitor (clarinet). O mențiune aparte se cuvine elevului Ciprian Boar, care a realizat o expoziție de pictură și grafică, apreciată unanim de către toți participanții la activitate. În final, reprezentanții proiectului “De la marginalizare la integrare”, derulat în comuna Deda, au oferit elevilor cadouri.

Felicitări conducerii liceului, profesorilor implicați și tuturor celor care și-au adus contribuția la realizarea acestei reușite.

 

Lasă un comentariu