M.A.N. - GARNIZOANA TÂRGU-MUREȘ - PROIECTUL “ONOR EROILOR MUREȘENI - 2019”

Distribuie pe:

Garnizoana Târgu-Mureș desfășoară și în acest an proiectul inițiat în anul 2015, prin care își exprimă respectul și recunoștința față de cei cărora le datorăm bucuria de a trăi într-o țară liberă și independentă.

Proiectul “Onor Eroilor Mureșeni - 2019” se va desfășura în perioada 29 martie - 7 decembrie 2019 și are două componente. Pe de o parte, cinstirea veteranilor de război care sunt în viață și vizitarea a 14 dintre aceștia la domiciliul lor, cu prilejul aniversării zilei de naștere și, totodată, desfășurarea de activități de cinstire a memoriei eroilor căzuți în cele două conflagrații mondiale pe teritoriul județului Mureș.

La fel ca și în anii precedenți, proiectul se bucură de sprijinul autorităților publice locale - Instituția Prefectului - Județul Mureș, Primăria Municipiului Târgu-Mureș, Consiliul Județean Mureș, precum și de cel al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, al Asociației Naționale Cultul Eroilor și al instituțiilor din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională reprezentate la nivelul județului Mureș.

Împreună cu instituțiile partenere, vom realiza acțiuni de evaluare a gradului de întreținere a operelor comemorative, în special a celor aferente Primului Război Mondial, urmate la nevoie și în funcție de resursele necesare de activități de întreținere a acestora. De asemenea, vor fi organizate, la solicitarea autorităților publice locale, acțiuni de comemorare a eroilor căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial.

Ca urmare, proiectul este un prilej de consolidare a punții de legătură directe între personalul instituțiilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și veteranii de război în viață, precum și inventarierea, evaluarea și punerea în valoare a operelor comemorative închinate eroilor Primului, respectiv celui de-Al Doilea Război Mondial.

***

Potrivit datelor furnizate de Casa Județeană de Pensii Mureș, în luna ianuarie 2019 mai erau în viață aproximativ 140 de veterani de război, a căror medie de vârstă depășește 95 de ani.

În cei 4 ani de derulare a proiectului au fost vizitați un număr de aproximativ 80 de veterani de război de pe întreg teritoriul județului Mureș.

Lasă un comentariu