ȘCOLI DIN SATELE MUREȘENE, REABILITATE DIN BANI EUROPENI

Distribuie pe:

Elevii care frecventează cursurile a cinci școli gimnaziale în comuna Sânpaul, precum și cei de la școala din Lunca Bradului vor beneficia de clădiri complet modernizate și de dotări noi pentru derularea cursurilor, informează ADR Centru. Valoarea totală a celor două proiecte este peste 13,8 milioane lei, din care fondurile nerambursabile reprezintă 98%, adică aproape trei milioane de euro.

Proiectul “Modernizarea unităților de învățământ din comuna Sânpaul” prevede lucrări de modernizare a clădirilor de la școlile gimnaziale “Dosa Daniel” din satul Valea Izvoarelor, din satul Chirileu și din satul Sânpaul, precum și a școlilor gimnaziale din satul reședință a comunei și din satul Sânmărghita. În toate aceste cinci unități de învățământ studiază peste 500 de elevi și lucrează 65 de cadre didactice și personalul auxiliar. Lucrările de modernizare presupun refacerea izolației și a termoizolației podului, reparații la tencuiala degradată, dar și extinderea clădirii cu corpuri noi, pentru săli de clasă și anexele tehnice, sau pentru o sală de sport - la școlile din Chirileu și la gimnaziala din Sânpaul. Se vor mai realiza lucrări pentru schimbarea ușilor si ferestrelor și refacerea finisajelor interioare (pereți, tavane, pardoseli), pentru reabilitarea instalației electrice și înlocuirea corpurilor de iluminat cu altele cu eficiență energetică ridicată, precum și pentru montarea panourilor solare pentru asigurarea apei calde menajere, pe lângă realizarea, la fiecare școală, de lucrări conexe. Lucrările se vor finaliza până la sfârșitul lunii martie 2021.

Proiectul “Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială Lunca Bradului” are ca obiectiv realizarea unei infrastructuri școlare corespunzătoare prin reabilitarea și modernizarea celor trei clădiri. În această unitate de învățământ studiază și lucrează 190 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar. Lucrările de modernizare vor viza înlocuirea acoperișului; realizarea unor reabilitări la nivel de finisaje, schimbarea pardoselilor cu pardoseli noi; schimbarea și renovarea instalațiilor interioare; schimbarea tâmplăriilor interioare și exterioare; reabilitarea termică a clădirii; schimbarea și reabilitarea instalațiilor termice și sanitare. De asemenea, se vor mai realiza amenajări exterioare, cu rampe pentru persoane cu dizabilități, trotuare, alei, zone verzi etc., dar și dotarea cu mobilier școlar nou, materiale didactice pentru laboratoare și pentru Programul “Școală după școală”, pentru sala de sport, precum și noi echipamente IT. Toate aceste investiții se vor finaliza până în data de 30 noiembrie 2020. 

Lasă un comentariu