LA COMBINATUL CHIMIC “AZOMUREȘ” S-A INAUGURAT CEL MAI NOU PUNCT DE LUCRU AL ISU “HOREA” AL JUDEȚULUI MUREȘ

Distribuie pe:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al Județului Mureș a inaugurat noul punct de lucru, care se află pe platforma Combinatului Chimic “Azomureș” din Târgu-Mureș. Unitatea va lucra în regim permanent, cu un echipaj mobil de urgență SMURD, dotat cu o autospecială de tip B2. Ulterior, punctul de lucru va fi dotat cu un echipaj pentru stingerea incendiilor, interesată fiind zona de vest a orașului și localitățile învecinate. Inaugurarea a avut loc în ziua de duminică, 31 martie a.c., cu începere de la ora 11. Evenimentul s-a desfășurat în prezența dr. Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, și a oficialităților locale și județene, reprezentanții structurilor MI și MAI. O gardă militară de pompieri alcătuită din două plutoane și unul de voluntari SMURD i-a prezentat onorul secretarului de stat Raed Arafat. După intonarea Imnului de Stat al României, prim-adjunct al inspectorului-șef, Cătălin Cara, a adresat salutul invitaților. În alocuțiunea sa, directorul general al Combinatului Chimic “Azomureș”, Mihai Aniței, a mărturisit că ideea punctului de lucru a fost în urmă cu 7 ani, în urma unei discuții pe care a avut-o cu dr. Raed Arafat și, iată, s-a reușit materializarea ideii. “Suntem într-o zonă industrială cu pericol mare și consider că ceea ce inaugurăm astăzi va fi benefic pentru comunitatea din partea de vest a municipiului Târgu-Mureș”. Inspectorul-șef al ISU “Horea” Mureș, col. Călin Handrea, a precizat că de această idee a aflat abia anul trecut, iar acum se produce inaugurarea punctului de lucru. “În județul Mureș sunt 14 locuri de unde echipajele de prim-ajutor intervin. Cum se traduce asta? În anul care a trecut, fiecare echipaj de prim-ajutor a avut în medie 1.400 de intervenții și asta înseamnă cel puțin tot atâția oameni ajutați (…) Am venit într-o primă fază cu echipajul de prim-ajutor, care de astăzi va și porni la intervenții și sperăm că în anul acesta vom da drumul și la un echipaj care să aibă în dotare atât echipamente de stingere a incendiilor, cât și echipamente de descarcerare”. Maria Salanța, medic-șef SMURD Târgu-Mureș, a mulțumit pentru oportunitatea oferită, mai mult în numele pacienților la care vor să ajungă în cel mai scurt timp. Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș: “Este într-adevăr un moment important, primul punct de lucru într-o zonă urbană, ceea ce ne ajută foarte mult, precum zicala, în mediul de afaceri timpul înseamnă bani, aici timpul înseamnă viață”. Mircea Dușa, prefectul județului Mureș: “Asistăm la un eveniment deosebit. Dumneavoastră știți că aglomerările urbane ne creează mari probleme: traficul intens îngreunează intervențiile operative și imediate la diferite situații de urgență”. Dr. Raed Arafat, secretar de stat: “Orașele noastre nu mai pot fi deservite de un singur punct de lucru, sau de plecare, a serviciilor de urgență. Dacă vreți să luăm Târgu-Mureșul, avem Inspectoratul care este pe strada Horea, pentru mașinile de pompieri, pentru terapie intensivă și de prim-ajutor. La Jandarmerie, în cartierul Tudor, de câțiva ani, am pus o mașină de prim-ajutor care să deservească zona respectivă a SMURD-ului. Apoi avem serviciul de ambulanță în zona spre Reghin, Spitalul, unde avem mașinile pentru medic de urgență a SMURD-ului. Zona spre Cluj a fost descoperită și gândiți-vă că cel mai apropiat punct de plecare pentru zona aceasta era ISU de pe strada Horea, dar distanțele nu se măsoară numai în kilometri. Se măsoară în timp, pentru noi. Și aglomerarea traficului în orașele noastre ne obligă să creăm puncte de lucru pentru a ajunge mai repede la fața locului. Pentru a crea punctele de lucru sunt două soluții. Una este să le construim, dar asta durează, sau să le facem în parteneriat cu entități dispuse să ne găzduiască. Aici, la acest punct de lucru, este un serviciu pentru întreaga populație din zonă. Dânșii (Azomureș) au serviciul lor de pompieri, în regim privat. Acesta este un pas în plus. Sunt echipe care se pot deplasa în toată zona, în folosul populației, cât și la nivelul platformei Azomureș”. Raed Arafat a arătat că în acest fel se reduce timpul de intervenție de la 10-15 minute, la 3-6 minute.

După defilarea gărzii de onoare, invitații au vizitat punctul de lucru, inaugurându-se noul sediu SMURD. Trebuie precizat că Azomureș a investit în amenajarea spațiului de lucru 40.000 lei, iar echipajul de serviciu are la dispoziție o cameră de lucru, vestiar, sală de mese, un dormitor, anexe sanitare, cu confort ireproșabil.

 

Lasă un comentariu