MESAGERII ASOCIAȚIEI NAȚIONALE A VETERANILOR DE RĂZBOI ȘI AI COMANDAMENTULUI FORȚELOR PENTRU OPERAȚII SPECIALE AU FOST ALĂTURI DE B-UNICUL CARE A ÎMPLINIT VENERABILA VÂRSTĂ DE 96 DE ANI

Distribuie pe:

În semn de prețuire și apreciere pentru activitatea pusă în slujba țării și a Armatei României, domnii general maior (în retragere) Gheorghe Popa - președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala Mureș, și lt. colonel Colceriu Sergiu - comandant al Comenduirii Garnizoanei Târgu-Mureș i-au făcut o vizită profesorului Ioan V. Ștefan, cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 96 de ani.

Ioan V. Ștefan este unul dintre B-unicii găzduiți în Căminul nostru, veteran de război, precum și veteran al învățământului tehnic mureșean.

Mesagerii i-au acordat, în semn de admirație, o Plachetă aniversară și o Diplomă de Onoare, precum și o întâlnire de suflet petrecută alături de invitați, câțiva b-unici și gazde ale evenimentului, în cadrul căreia au depănat amintiri și au degustat tortul aniversar.

Să fiți sănătos domnule Ștefan și suntem onorați să vă avem printre noi ca B-unic al Căminului pentru persoane vârstnice din Târgu-Mureș!

Lasă un comentariu