DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ MUREȘ - 7 APRILIE, ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII - “PRIN PREVENȚIE, SĂNĂTATE PENTRU TOȚI”

Distribuie pe:

Direcția de Sănătate Publică a Județului Mureș organizează, în perioada 7-14 aprilie 2019, activități de informare și conștientizare a populației și a personalului medical din medicina primară cu privire la importanța Acoperirii Universale cu Servicii de Sănătate Preventive (UHC - Universal Health Coverage).

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ jumătate din populația lumii nu are acces la servicii esențiale de sănătate. De asemenea, aproximativ 800 de milioane de persoane (12% din populația lumii) plătesc cel puțin 10% din veniturile gospodăriei pentru serviciile de sănătate de care beneficiază, iar 100 de milioane de persoane sunt împinse în “sărăcie extremă” (trăind cu 1.90 $ sau mai puțin pe zi) în urma cheltuielilor cu serviciile de sănătate. Accesul la servicii esențiale de sănătate de calitate și la protecție financiară în procesul de accesare a acestor servicii îmbunătățesc sănătatea populației, cresc speranța de viață, protejează țările de apariția unor epidemii, reduc sărăcia și riscul de foamete, creează locuri de muncă, susțin creșterea economică și egalitatea de gen. Țările care investesc în UHC își asigură o dezvoltare sănătoasă a capitalului uman național. Din acest considerent, în ultimele decenii, UHC a devenit o strategie cheie pentru atingerea progresului în ceea ce privește indicatorii din sănătate și din alte domenii de dezvoltare.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, acoperirea universală cu servicii de sănătate definește asigurarea accesului tuturor persoanelor la servicii de promovare a sănătății, de prevenire a îmbolnăvirilor, curative, de reabilitare și paliative de o calitate suficientă, astfel încât să fie eficiente, menținând în același timp o povară financiară cât mai scăzută în rândul populației, în urma accesării acestor servicii.

România se situează pe locul 4 la nivelul țărilor UE în ceea ce privește rata standardizată de mortalitate la 100.000 de locuitori pentru decesele prevenibile, având, în anul 2015, o rată de aproximativ 1,7 ori mai mare decât media țărilor UE.

În România, 40% din povara generală a bolii, măsurată în ani de viață ajustați pentru dizabilitate (disability adjusted life years - DALY), poate fi atribuită factorilor de risc comportamentali, respectiv fumatul, consumul de alcool, alimentației nesănătoase și activității fizice scăzute. Raportat la nivel european, cele mai importante probleme sunt reprezentate de consumul de alcool episodic excesiv, care în anul 2014 înregistra 53% în rândul bărbaților din România, cel mai mare procent din toate țările UE, respectiv de obezitatea în rândul adolescenților, care, deși se situează încă sub media UE, s-a dublat în ultimul deceniu, de la 7% în 2005-2006, la 14% în 2013-2014.

Celebrarea Zilei Mondiale a Sănătății în județul nostru include următoarele activități:

- multiplicarea materialelor informative pentru a fi distribuite în cadrul campaniei; transmiterea materialelor informative în format electronic către: primăriile din județul Mureș care au angajați asistenți medicali comunitari și mediatori sanitari, Direcția Școli din cadrul Primăriei, Asociația de Medicină Școlară și medicii de familie din județ; instruirea asistenților medicali comunitari și a mediatorilor sanitari despre importanța serviciilor preventive disponibile, în vederea diseminării informațiilor în comunități, la ședința lunară organizată de Direcția de Sănătate Publică Mureș; activități de informare - educare în comunități derulate de asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari în colaborare cu personalul de la Compartimentul Evaluare și Promovare a Sănătății; activități de informare-educare a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Mureș, susținute de medicii școlari și asistentele medicale din cabinetele medicale școlare, în colaborare cu personalul de la Compartimentul Evaluare și Promovare a Sănătății; distribuirea pliantelor multiplicate de Compartimentul Evaluare și Promovare a Sănătății; amenajarea unei expoziții cu materiale informative în holul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș; postarea pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Mureș a materialelor informative.

 

Lasă un comentariu