PROIECT: MS INTRODUCE COPLATA ÎN SISTEMUL MEDICAL PRIVAT!

Distribuie pe:

Ministerul Sănătății (MS) a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență de modificare și completare a Legii sănătății nr. 95/2006, prin care dă posibilitatea persoanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale de sănătate să beneficieze de servicii medicale la furnizorii privați aflați în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu plata de către asigurat numai a diferenței dintre tariful furnizorului privat și cel suportat de CNAS, cu informarea și acordul în prealabil al acestuia.

Necesitatea urgenței adoptării acestei ordonanțe este motivată de MS, astfel: “Având în vedere că statul are, pe de o parte, obligația de asigurare a sănătății publice, prin accesul populației la servicii medicale, și, pe de altă parte, obligația de a asigura utilizarea eficientă a fondurilor alocate acestui scop, astfel încât să fie atins potențialul maxim al sistemului public de sănătate din România, întrucât neadoptarea de măsuri ar avea impact direct asupra sănătății publice și ar conduce la afectarea intereselor cetățenilor, în considerarea faptului că se impune crearea cadrului legal astfel încât să fie identificate pârghiile necesare acoperirii costurilor reale ale servciilor medicale, în special pentru segmentul spitalizării continue, a ambulatoriului clinic de specialitate și ambulatoriului paraclinic, întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanță de urgență, ar conduce la reale dificultăți în ceea ce privește o funcționare optimă a întregii activități medicale, cu consecințe serioase în ceea ce privește utilizarea eficientă a fondurilor publice și furnizarea unei asistențe medicale de calitate pacienților, în considerarea faptului că statul are obligația respectării Constituției, ca și garant al dreptului la ocrotirea sănătății și trebuie, prin Ministerul Sănătății, să ia măsuri pentru ocrotirea sănătății publice, având în vedere că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență a căror reglementare nu poate fi amânată”.

MS consideră că “Aceste modificări se impun, întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin prezentul act normativ, ar conduce la reale dificultăți în ceea ce privește o funcționare optimă a întregii activități medicale, cu consecințe serioase în ceea ce privește utilizarea eficientă a fondurilor publice și furnizarea unei asistențe medicale de calitate pacienților”.

***

Observațiile și propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa de e-mail propuneri@ms.ro până la data de 10 aprilie 2019.

Lasă un comentariu