NOI NU UITĂM 7 APRILIE 2009!

Distribuie pe:

În luna aprilie, anul curent, se împlinesc 10 ani de la protestele de la Chișinău, ce au avut loc în urma alegerilor fraudate de către Partidul Comuniștilor condus de președintele de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Zeci de mii de tineri s-au adunat atunci în centrul Chișinăului, cerând repetarea alegerilor într-un mod corect, libertate, o viață mai bună și chiar unirea cu România.

Ceea ce a început ca un miting pașnic, a fost deturnat într-o manifestație violentă prin «metode specifice» diversioniste, instigări și manipulări folosite de instituțiile de forță subordonate și loiale regimului comunist aflat în pericol de a pierde puterea.  Pe acest fond creat, ziua de 7 aprilie a constituit ziua represiunii violente a protestatarilor, de către instituțiile de forță. Au fost arestați și torturați sute de tineri, iar cel puțin trei dintre ei au decedat în urma loviturilor cauzatoare de moarte: Valeriu Boboc, Eugen Țapu și Ion Țîbuleac. Aceștia sunt morții recunoscuți oficial, căci au mai existat și alte morți suspecte ale unor tineri, în acele zile, dar autoritățile au încercat să mușamalizeze cazurile, invocând accidente sau sinucideri, nicidecum maltratările de pe stradă sau din sediile Poliției moldovenești.

În acele zile, în multe orașe universitare din România, studenții și elevii basarabeni, aflați  la studii, au organizat proteste pașnice în semn de solidaritate cu protestatarii de la Chișinău. Un astfel de protest a fost organizat atunci și la Târgu-Mureș, de către tinerii basarabeni. La acesta s-au alăturat, în semn de susținere, și mulți colegi localnici. În final, la Chișinău, protestatarii au câștigat revendicarea principală: alegerile au fost refăcute și, timp de 10 ani, au reușit să guverneze “democrații pro-europeni”. Se spunea atunci: “Moldova a înviat!” și se răspundea “Adevărat a înviat!” (și atunci, ca și acum, se apropiau, cu speranță, Sărbătorile de Paști). Dar, treptat, și noua guvernare s-a transformat în dezamăgire și deziluzie, exodul tinerilor peste hotare a continuat (la fel ca în România), iar rezultatul alegerilor parlamentare din februarie 2019 e elocvent: Parlamentul Republicii Moldova a ajuns, din nou, dominat de cei care, în 2009, erau membri în partidul comuniștilor și aliații lor rusofili...

Iar, nici după 10 ani, vinovații pentru acele crime nu au fost descoperiți și condamnați.

După 10 ani, pe 7 aprilie 2019, la Tg.-Mureș, câțiva tineri - unii dintre ei făcând parte din generația care și în aprilie 2009 a participat la mitingul de la Tg.-Mureș, foști și actuali studenți basarabeni și mureșeni, au organizat o comemorare “ad-hoc” la Troița Eroilor Revoluției Române Anti-comuniste din Decembrie 1989. Purtând în mâni candele și portretele celor trei martiri recunoscuți din 2009, dar cu gândul la toate victimele de atunci, tinerii au rostit o rugăciune și au analizat “la rece” ceea ce s-a petrecut în acele zile.

Inițiativa comemorării a aparținut membrilor Mișcării “Noua Dreaptă - filiala Mureș” care, studenți fiind, în anul 2009, s-au alăturat și au susținut mitingul de la Tg.-Mureș al tinerilor basarabeni. Astfel și Târgu-Mureșul s-a alăturat Chișinăului și orașelor din România în care s-a organizat comemorarea zilei de 7 aprilie.

NOI NU UITĂM!

Lasă un comentariu