Conform definiției, “Stroboscopul sau lampa stroboscopică este un dispozitiv folosit pentru a produce lumină pulsatorie. Stroboscoapele sunt folosite în aplicații industriale și științifice, în cluburi, pentru a da iluzia unei mișcări lente/încetinite (vezi efect stroboscopic) și la luminile anti-coliziune pentru avioane. Stroboscopul este, de asemenea, utilizat pentru a vizualiza mișcările corzilor vocale în timpul vorbirii, procedura purtând numele de videostroboscopie. Stroboscoape speciale, capabile să pulseze lumina de sute de ori pe secundă, sunt folosite în industrie pentru a măsura turația pieselor aflate în mișcare de rotație”.
M-am gândit mereu că lumea în care trăim e ca o ispititoare bilă stroboscopică, precum cele care ne entuziasmau tinerețile prin discoteci, rotindu-se colorat, ca visele și idealurile noastre de atunci, pe cât de promițător strălucitoare, pe atât de fără miez și mai ales fără de suport... interior, aruncându-ne, la nimereală, în brațele unui destin colectiv aproape deloc amabil cu individul, mai ales cu tinerii aspiranți la... fericire. Fericire! Ce vorbă mare!
Ce s-a ales de visurile tinereții noastre, cei care ne auzeam părinții bodogănind că ei au fost “generația de sacrificiu”, cum, la rândul lor, spuneau bunicii, cum șoptim și noi, seara, să nu ne audă copiii noștri?
Desigur, nu generalizez, unii s-au împlinit, și asta e bine, pentru că o lume în care cât mai mulți indivizi sunt mulțumiți se apropie de normalitate. O normalitate după care jinduim din ce în ce mai tare, fiindcă realitatea înconjurătoare o contrazice, fiindcă scara valorică s-a întors cu susul în jos, fiindcă și ierarhia socială s-a întors, prin simpatie, desigur, și urcă cine ar trebui să se întoarcă în grotă, și sunt hăituiți, alungați sau chiar lapidați, în cea mai deplină solidaritate tovărășească, întru gloria lumpenproletariatului, cei care mai au măcar o brumă de simț al igienei sufletești.
Spunea, cu splendidul său spirit caustic, Petre Țuțea: “Cu stânga, nici cruce nu poți să-ți faci”. Așa-i. Dar cine și câți își mai fac astăzi cruce, după ce Crucea pusă în Parlamentul României, de regretații poeți Ioan Alexandru și Lazăr Lădariu, a fost dată jos și azvârlită,
spre uitare, într-un sertar, după ce religia, ca materie școlară, a devenit, un ceva indezirabil pentru cultele tradiționale, dar îmbrățișată cu entuziasm de dragul compromisului unsuros cu poruncile... exterioare?
Ca o lampă stroboscopică de discotecă sunt campaniile electorale, că gura nu doare, și de la “Mihaela, dragostea mea” până la “Goodbye, UDMR, dar rămân cu tine” distanța este inobservabilă. “Aceeași Mărie cu altă pălărie”, aceleași dureri și aceleași promisiuni neonorate. Iar dacă s-a întâmplat să mai facă vreun guvern și ceva bun - minima minimalia - vine Dorel și strică, fiindcă, de, “e a lu ăștilanți”.
“Culmea obrăzniciei”, dragul condottiere Salvini și-a permis să schimbe noile acte de identitate și să introducă termenii de “părinți” în loc de aparținători, căci știți dumneavoastră cum devine cazul cu pinguinii și cu genurile - male și female. Mă întreb de ce nu au pus și neutrul - că doar de transgenderi nu duce mapamondul lipsă.
E cam sclipicioasă lampa asta stroboscopică, mai ales de când urechea internă, tot mai plecată la dulcile isprăvi ale Islamului, îi învață pe cavalerii împătimiți de cămile, de pildă, cum să-și bată nevastele (maximum 4, dar ce-i în plus nu se pune, dacă au bănuți strălucitori), că, de, o fi femeia mamifer (cum au declarat niște savanți la o conferință de prin Dubai, parcă - adică, bag samă, face pui vii), dar trebuie bătută de la început pentru nescultare, fiindcă, la 6-7-8 ani cât are mireasa, trebuie bătută ca șnițelul, să se frăgezească, și să bage la cap, că mintea e puțintică. Iar dacă e creștină și nici nu poartă cearceaf cu ochi ca stafiile din Castelul Bran, vasăzică e pradă de război și nu mai contează nimic.
V-ați uitat la cifrele migrației prezumate???? Mai bine priviți în altă parte! Nu vreau să vă sperii, zic și eu așa doar, exagerez fiindcă mă roade pizma văzând luxul high-life-ului feminin de prin Golful cel bogat, unde migranții nici nu cutează să se apropie, să nu rămână fără capete. Așa că, marș în Europa, că acolo găsiți de toate, gratis și nepedepsiți!
Să mai zic? Aș mai zice eu ceva de genuri, dar prea tare mi-e scârbă și nu-i deontologic să mă exprim așa direct, fiindcă sunt lider de opinie (sunt?). Mai bine v-aș trimite la o paradă a modei, pe oricare podium celebru vreți, fiindcă tot neutru e genul și, lăsând la o parte râsu'-plânsul, teamă mi-e că nu vedem decât vârful aisbergului.
Ne așteaptă vremuri grele și zic eu să punem Crucea la loc, fiindcă Bunul Dumnezeu ne-a rămas singurul aliat pe care se mai poate conta.
Doamne, ocrotește-i pe români!
