Cât de încântătoare și cât de atotcuprinzătoare este imaginea georafică, hidrologică, botanică, lirică și chiar muzicală atunci când spunem că mai înainte de a se vărsa în Marea Neagră, Dunărea realmente se „despletește" în trei mari și răsfirate brațe. Cele care, încă din vechime aveau să poarte numele de Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe. Astfel încât, în imensitatea apelor și stufărișurilor sale s-a născut mirifica ei Deltă. Și cu toate că acest mare fluviu scaldă pământurile a 8 state europene, respectiv: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, România și Ucraina, dar și patru capitale
dintre aceste țări: Viena, Bratislavia, Budapesta și Belgrad, Dunărea întâlnește în calea ei numai un singur popor cu adevărat de gintă latină. Iar acela este neamul meu, cel românesc. Ca urmare, marii învățați ai lumii au botezat râul cu latinsecul „Danubius!". În vreme ce poeții-libretiști și compozitorii-dirijori ai orchestrelor lumii i-au dedicat și interpretat două încântătoare și nemuritoare melodii, tot atât de valsate ca și lina scurgere la vale a apelor sale. Așa se face că, de multă vreme, două încântătoare melodii, devenite mai mult decât celebre, au prins a străbate lumea de la un capăt la altul. Numele lor: „Dunărea Albastră", a austriacului-vienez Johann Strauss fiul (1825-1899) și „Valurile Dunării", a timișoreanului-bănățean Ivan Ivanovici (1844-1902)
