Zic unii, cum de-mi place mie
În lumi de basm copilărești;
Căci simt o mare bucurie
Pe-al lor tărâm, cum nici gândești!
Ca-n vis, eu cred în mândre zâne
Și în pitici și-n spiriduși;
I-aud cum vor să mă îngâne
Cu dulce glas, pe după uși.
.....................
Așa că totul pentru mine
Trăiește-n plaiul ce-l doresc:
Un pom cu vântu-n sfat se ține,
Și flori cu fluturi șușotesc.
Iar eu în fiecare floare
Îmi făuresc un mic palat,
Pe care-l umplu - în candoare -
Cu-acest popor mult minunat.
Și chiar afirm, făr-pic de jenă,
Că mult îmi place-n sfântu-mi dor,
Să-ncheg un basm pe noua scenă,
Un basm naiv și-ncântător,
În care văd cum dragi prințese
Ațâță-ntre giganți văpăi,
Văd căpcăuni și zgripțurese,
Ce mâncă pe copiii răi.
Apoi mai văd, cu glas subțire,
Un spiriduș cu clopoței
Și silfe, sprintene din fire,
Pe mări, în dans de funigei;
Iar sub cupolă de magnolii,
Ca-ntr-un alcov larg, înflorit,
Îl văd pe Oberon și solii
Făcând Titaniei un rit.
Și plante văd și animale
De prin câmpie și păduri,
Formând cenacluri amicale,
Căci grai măreț le pun în guri;
.....................
Acolo Binele-i puternic
Și toți cei răi sunt pedepsiți;
Sinceritatea-i vistiernic,
Iar cei fideli sunt strâns uniți.
Dar vai, așa o lume dreaptă
Azi mai apare numa-n vis;
Din pilde nimeni nu se-ndreaptă,
Iar omul drept e un proscris.
Ce pare astăzi condamnabil
Și întărâtă pe mișei,
E chiar morala, bici flamabil
Ce dintr-un basm lovește-n ei.
Iubirea cum să înflorească,
Mereu călcată în noroi,
Ca zdreanța sau un brac de iască,
Ori pleavă goală-n mușuroi?
Sau cum să crezi și în virtute,
Când aurul e singur zeu
Și bogăția, pe-ntrecute,
Se-nalță-n falnic apogeu?
Ci râdă lumea cu trufie
De-a mele stihuri... n-o ascult.
Și basme încă voi mai scrie
Fiindcă îmi plac nespus de mult.
-
Amor vincit omnia; si vis amari, ama.
