Animalul e legat de aici și acum. Nu are limbaj care presupune gândirea. Nu poate fi orator, care este prin definiție un gânditor. În cazul omului, limbajul și gândirea sunt interdependente. Omul învață, iar a învăța un limbaj, a învăța să vorbești “nu înseamnă să scoți anumite zgomote, ci mai degrabă cum să folosești cuvintele pentru a-ți exprima gândurile” (E.J.Lowe, “An Introduction to the philosophy of mind” Cambridge, 2008). Și apropo de gânduri, citesc acum un articol al unui jurnalist austriac, redactor șef la revista WirtschaftsNachrichten & Digitale Welt, Dr. Thomas Duschlbauer, care, în editorialul intitulat “Das Smartyrium des Homo Sapiens”, afirmă printre altele: a) omul, un produs al evoluționismului, este deja în stare să schimbe în mod dramatic fața planetei; b) omul viitorului va avea de-a face cu roboți, mutanți, androizi, avatari etc., cu care va trebui să învețe să comunice; c) tehnologia digitală va fi capabilă să contopească într-un organism “viu”, organicul cu anorganicul, omul beneficiind la maxim de ajutorul primit de la aceste noi tehnologii smart. Noile mașini-roboți vor fi servitorii voștri, astfel încât omul va pierde chiar simțul realității; d) tehnologia digitală are rostul de a face ceva pentru om sau pentru ceea va mai rămâne din om. Dar, vă întreb, e acest smartyrium, un fel de suferință inteligentă, posibilă și mai ales necesară pentru voi? Cât uman și câtă tehnicizare a umanului va defini viața voastră? Și nu atât fenomenul digitalizării vieții voastre mă îngrijorează, cât mai ales lejeritatea și pasivitatea cu care vă semnați sentința la dezumanizare.
Dar cine sunteți voi? Citesc, printre altele, tot în această revistă științifică, articole precum: Europa regândită; Globalizarea și digitalizarea ca schimbare; Compentență digitală; Digitalizarea pentru cetățeni; Va devora digitalizarea proprii voștri copii?; Quo vadis, Bullshit?; Digitalizare nomadă etc. Îmi dau seama că omul încă gândește, se gândește, mai are timp să gândească. Însă toate preocupările voastre sunt îndreptate înspre inteligența artificială. Omul zilelor voastre, deși nu mai crede în Creator (intelligent Designer), face pe creatorul. Vreau să vă reamintesc faptul că în referatul creației, înainte de a fi creat omul, adică eu, Dumnezeu crează totul perfect, materia anorganică, precum și lumea organică dinaintea mea. Dar, atenție, totul perfect înseamnă lipsa necesității unei tranziții de la anorganic la organic. Lumea a fost creată în etape și nu e un rezultat al pricipiului cauză-efect, cunoscut de voi, în lumea voastră, precum bine zice matematicianul de la Oxford, John Lenox. Iar pe mine m-a creat o inteligență conștientă, o ființă morală. Dumnezeu a legat inteligența de conștiință și doar pentru asta putem noi, oamenii, să discernem între bine și rău, chiar dacă, în lipsa unei cunoașteri depline a binelui, săvârșim răul.
Roboții sunt doar în aparență inteligenți, în realitate sunt inteligențe artificiale inconștiente. Dar ideea că ne vă vor sluji, vă ispitește la fel de mult cât m-a ispitit și pe mine ideea de a deveni ca Dumnezeu. Eu am săvârșit un păcat, dar Mântuirorul l-a îndreptat și ne-a salvat pe toți. Inteligențele artificiale nu cunosc păcatul și noțiunea de morală. Aveți dreptate să vă temeți de o posibilă autonomie a roboților și de așa zisa omnisciență a cyborgurilor! Dacă creația voastră se va întoarce împotriva creatorului ei, pe voi cine vă va salva? Un electron întrupat!? Și, așa ca într-o doară, mai întreb: dacă voi, care aveți minte, cărora vă stă în fire să vă revoltați împotriva voastră înșivă și a creatorului vostru (Richard Dawkins, Sefish Gene), creați mașini care nu au minte, atunci ce poate crea, la rândul ei, o mașină fără minte? Tragic viitor vă așteaptă!
Între timp, se observă, chiar de aici de sus, faptul că numărul celor care merg la biserică, al celor care se roagă regulat, și al celor care apreciază rolul și necesitatea Bisericii, ca instituție divino-umană, a scăzut, mai ales în Occident. Omul de azi trăiește un fel de credință privată, proprie, individuală, pluralistă. Are loc un fel de Individualizare a religiei, familiei. Relațiile sociale dintre oameni nu mai funcționează, pentru că nu mai rentează. Fiecare cu libertatea, adevărul și interesele lui. Interesul comun, rugăciunea în comun, cultul public, dacă nu capătă valențe teatrale, aproape că a dispărut în cea mai mare parte a țărilor capitaliste. Cu alte cuvinte, de ce să mai plătim taxa la Biserică, dacă noi nu beneficiem de nimic, se întreabă tot mai mulți dintre ,,creștinii'' secularizați. Pare-se că omul mai crede totuși în Dumnezeu, în ciuda tehnicizării vieții, dar refuză să mai facă parte din Biserica Lui (“Die Große Mehrheit der Österreicher glaubt an Gott”, în Kurier, 4 November, 2018).
Îmi este foarte clar că lumea de azi a pierdut sensul și semnificația locului sacru de rugăciune al Bisercii, precum și înțelesul ei mistic, acela de a face parte din Trupul lui Hristos extins în chip văzut în lume. Sfântul Vasile cel Mare acuza, încă în secolul al IV-lea, existența acestui indiferentism și sentiment rece față de Biserică: “Timpul nostru este puternic caracterizat de aplecarea spre dorința de a distruge Biserica, realitate pe care o trăim deja demult. Nimeni nu se mai interesează de zidirea de biserici sau repararea lor, de săraci și de bolnavi și de protecția fraților sănătoși. Nu există medicamente pentru a vindeca sau a preveni bolile oamenilor (...). În acest timp, e nevoie mai mult ca oricând de unitate, compasiune, curaj, în niciun caz de acomodarea la cele slabe” (Brife, Bibliotek der Griechischen Literatur, Band 3, Stuttgart, 1973, p.36.)
În fine, iată că tocmai acum își face Dumnezeu plimbarea prin răcoarea serii! Trebuie să plec! De data asta nu mă mai ascund de El. Dar mă ascund de voi! M-aș bucura însă să aflați la timp cine sunteți, de unde veniți și încotro mergeți. Și nu uitați: pentru a învia, trebuie să muriți! Pe curând!
