Credința în Dumnezeu dă echilibru și tărie în lupta dintre bine și rău. Într-o perioadă de declin drastic în economia națională a Americii, într-un oraș au trăit doi oameni de afaceri. Amândoi erau foarte bogați, amândoi și-au pierdut averile. Unul din ei s-a încuiat în apartamentul său, a luat o armă și și-a pus capăt vieții sale. Celălalt a mers la Biserică și s-a rugat. El a cerut lui Dumnezeu tărie să înfrunte realitatea și înțelepciune să întâmpine zilele nesigure ce-i stau înainte. După câțiva ani, el iarăși s-a bucurat de succes și a fost de folos multora. Ce diferență! Sub aceeași încercare, un om și-a luat viața, celălalt a găsit secretul vieții prin credință. În aceste vremuri, aproape tuturor ne este frică. Adesea credem că cea mai mare frică a noastră este frica de moarte. Nu sunt sigur! De fapt, mulți sunt copleșiți de frica de a trăi. Se tem să pornească în viață și se întreabă: “Voi reuși, oare?”. Adolescenta însărcinată se întreabă: “Cum să le spun părinților?”. Cei stăpâniți de droguri se întreabă: “Unde o să mă ducă acest viciu?”. Conducătorii de stat și oamenii de afaceri, prinși în capcana propriilor greșeli sau înșelătorii, se întreabă: “Cum am să rabd rușinea?”. Și, din păcate, acești oameni cuprinși de frică încearcă să sfârșească cu toate, deoarece nu cred că pot da față cu viitorul. Nu aceasta este soluția, ci Hristos este soluția. El ne spune fiecăruia: “Nu te teme”. El ne iubește și a dovedit-o murind pe cruce pentru noi, plătind pedeapsa păcatelor noastre. El și-a demonstrat puterea, înviind din morți (Apocalipsa 1 17-18).
***
Creștinii, care în viață, uneori, au tulburări și încercări spirituale, au nevoie să audă cuvinte de încurajare, în timp ce sunt loviți din toate părțile de valul îndoielilor și nesiguranței. “Doamne, scapă-mă!” (Matei, 14, 30), strigă în disperare Petru către Hristos! “Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31), îi răspunde Hristos. Hristos nu a pierdut niciun suflet ce I-a fost încredințat. Suntem în siguranță sub protecția dragostei lui Dumnezeu, suntem la adăpost pentru eternitate, prin harul Său. Dacă Hristos este Mântuitorul nostru, vom ajunge la țărm, indiferent cât de mică ne este credința sau cât de înfuriate vor fi valurile îndoielilor și ale necazurilor. Mântuirea noastră cade în responsabilitatea Sa. Responsabilitatea noastră este să ne încredem în El și să-L ascultăm pe Dumnezeu. El a început în noi această lucrare bună și a promis că “o va isprăvi, până în ziua lui Hristos Iisus”. (Filipeni 1, 6). Aceasta îi dă creștinului care se încrede în Dumnezeu o pace care dăinuie, precum și siguranța că va ajunge în portul ceresc. Atunci când Cuvântul lui Dumnezeu va fi ascultat, avem garanția ca teama și neliniștea să-și piardă din puterea lor paralizantă.
***
Credința menține în noi certitudinea fericirii veșnice, pe care o vom primi după trecerea din această lume. Prin credință înaintăm cu speranță către ținta finală. Se povestește undeva că, odată, un copil voia să intre pe poarta unui cimitir. Era noapte, întunerec. Un străin îl întâlni în acel loc pustiu și-l întrebă unde vrea să se ducă. “Acasă, la părinți, căci ei locuiesc dincolo de cimitirul acesta”. Străinul îl mai întrebă odată: “Dar nu ți-e teamă că ai să te rătăcești?”. Nu mă pot rătăci, răspunse copilul, fiindcă, vedeți, dincolo de mormintele și crucile acestea se zărește o lumină. Este lampa din fereastra tăticului meu și, câtă vreme e aprinsă, eu mă călăuzesc după lumina ei și știu că părinții mă așteaptă și nu mă rătăcesc”. De dincolo de lume, strălucește către noi lumina patriei cerești la care suntem chemați și așteptați. Credința ne călăuzește pașii spre casa părintească. Dar până vom ajunge la acea casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri! (II Corinteni 5,1) credința constituie pentru noi temelia tăriei și mângâierii noastre. Pe bună dreptate spune poetul George Coșbuc: “Credința-n zilele-apoi / E singura tărie-n noi, / Că multe-s tari, cum credem noi, / Și mâine nu-s!”.
Din volumul HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ!
